Rezoluții pentru părinți, de pus la început de an

V-ați pus rezoluțiile de început de an? Sau, mai pe românește spus, ați decis să schimbați ceva în familia voastră pe parcursul lui 2013? Avem noi câteva idei. [preluare]

Dă mai departe

Fii fericit și rezolvă problemele pe care le ai sau pe care crezi că le ai. Așa vei putea să fii concentrat, răbdător și să-i încurajezi pe cei din jurul tău. Termină ziua mai devreme și dormi un pic mai mult, mănâncă sănătos pentru a fi mai vesel și cu mai multă energie, transformă vocea negativă din interiorul tău într-una pozitivă.

Copiii văd adulții ca pe modele. Dacă noi nu le oferim respect, nici ei nu vor oferi acest lucru la rândul lor. Ia o gură mare de aer înainte să vorbești cu ei și, indiferent cât de supărat / nervos / obosit ai fi repetă faptul că ei nu sutn de vină. Dacă noi nu ne putem controla emoțiile cum să ne așteptăm ca cei mici să facă asta? Noi suntem modelele, nu?

Fiecare copil are o nevoie sau un sentiment în spatele unei acțiuni, fix ca și noi. Prin țipete și pedepse nu se rezolvă nimic, dar dacă vei descoperi ce l-a determinat să acționeze într-un anume fel vei rezolva totul.

Și nu în ultimul rând repetă asta: nu există oameni perfecți! Nici nu vrem să existe așa ceva ar fi tare plictisitor! 🙂

Citiți mai multe pe ahaparenting.com.

Sursă foto: r e n a t a/ Flickr.com.

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa de email rămâne între noi. Câmpurile obligatorii au *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tot de aici

Mai departe, de citit.

Inițiative UrbanKID

Hai în
UrbanKID Club.

Povești, idei și invitații, direct în inbox. Cu blândețe. În ritmul tău.

Te poți dezabona oricând. Confidențialitate