Astăzi în metrou, de fapt pe peronul metroului de la Unirii 1, un tătic aștepta alături de fetița lui, care cred că era chiar clasa I, când un alt posibil tătic s-a așezat lângă ei vorbind la telefon. Nu pot să scriu aici care au fost expresiile și cuvintele care au ieșit din gura domnului cu numărul 2, dar credeți-mă că apelativul „domnul” ar trebuie cu siguranță să lipsească. Tăticul s-a uitat urât la domnul cu pricina și, într-un final, a decis să renunțe și să se mute un pic mai încolo, dar nu m-ar fi mirat dacă în câteva minute ar fi apărut un alt „domn” cu educație aleasă care să o ia de la capăt.
În altă ordine de idei, oare e atât de greu pentru unii să se abțină de la cuvinte urâte, mai ales când de față sunt copii mici? Desigur, nu cred că există niciun părinte care să nu fi scăpat, din greșeală, cine știe ce, dar una e să o faci o dată la nu știu cât timp și asta din simplă greșeală și alta este pur și simplu să nu-ți pese de faptul că cei de lângă tine nu-și doresc să audă limbajul tău care este mai „colorat” decât curcubeul și din 10 cuvinte, cel puțin opt sunt urâte?!
Pentru că este posibil ca eu să fiu singura cu idei preconcepute, am întrebat câteva mămici despre ce părere au ele atunci când cineva vorbește urât iar copiii sunt de față și am primit și păreri pro și contra, să vi le spun și vouă, zic:
Andra, mămică de băiețel de 2 anișori spune așa: „Când ieșim în parc ni se întâmplă cel mai des. Problema este că cel mic este la vârsta la care mă întreabă tot despre orice și rămân blocată când aud cum îi imită sau cum mă întreabă ce înseamnă nu știu ce cuvânt”. Adriana, mămică de fetiță de 5 ani spune că a trecut deja de perioada în care îi explica fetiței fiecare cuvânt: „Și eu mă supăram la început, dar după am conștientizat faptul că la un moment dat tot o să audă diverse expresii. I-am explicat că sunt cuvinte urâte pe care nu le folosește o domnișoară și că nu ar trebui să vorbească cu persoanele care vorbesc urât! Până acum a funcționat, să vedem mai încolo!”. Mariana, proaspătă bunică de băiețel, spune însă că la un moment dat tot o să audă cel mic de la cineva cine știe ce, deci mai bine încearcă ea să-i explice de pe acum, decât să audă de la altcineva cine știe ce altă explicație: „Îi explic pe cât se poate că nu este bine să folosească anumite cuvinte, nu am cum să i le explic pe toate, dar pe cât reușesc încerc să-i spun ce și cum. Eu zic că mai bine află de la mine acum că nu e frumos să le spună, decât să îi spună altcineva cine știe ce altă explicație și să mă trezesc că le folosește crezând că-mi mulțumește sau mai știu eu ce”
Voi ce părere aveți? Ați trecut printr-o situație în care cei de lângă voi vorbeau urât de față cu cei mici? Cum ați reacționat?
Sursă foto: Mel B./ Flickr.com.