Dacă ai început să te interesezi de soarta gunoiului pe care îl lași în urma ta și faci pași mai mici sau mai mari pentru a selecta și reclicla plasticul, sticla, hârtia și ce se mai poate; dacă simți că în casa ta nu mai este loc de chimicale, corpul tău refuză parfumurile sintetice și gustul de plastic al fructelor și legumelor; dacă faci tot ce poți să trăiești cât mai sănătos dar totuși te simți aiurea că mergi la lucru cu mașina, că trăiești între betoane și că ești forțat să cumperi alimente ambalate în plastic (pentru că altfel nici nu găsești); dacă simți o disperare când vezi/auzi câte păduri ard în lumea aceasta…dacă toate acestea și oricâte ai face, tot îți lasă un gust amar și sentimentul că oricât ai face tu, nici nu se simte, nici nu se observă… vreau să îți zic că nu ești singurul/singura care trece prin asta. Poate te gândești des la cât de mare este impactul pe care îl produci atunci când încerci să trăiești cât mai sănătos și să deranjezi cât mai puțin Pământul. Sau poate că ești un luptător, strigi tare cât de important este ca fiecare dintre oameni să acționeze, să schimbe, să facă lucrurile într-un mod corect și benefic pentru acest Pământ. Adevărul este că suntem departe de a găsi calea cea mai bună pentru toate acestea. Adevărul este că da, un om și încă un alt om și încă o sută de oameni ș.a.m.d pot să schimbe multe. Adevărul este că suntem încă mult prea departe în acțiunile noastre individuale (ce par singulare) pentru a putea schimba cursul planetei. De aceea, este absolut esențial – chiar vital – ca marile corporații să pună la dispoziția consumatorilor produse din ce în ce mai prietenoase cu mediul, cu Pământul.

Știai că: 

  • potrivit geologilor de la Universitatea din Leicester, plasticul a devenit parte din crusta terestră, un marker geologic în straturile recente?
  • un litru de ulei poate contamina un milion de litri de apă potabilă și poate produce pe apă o pată cu suprafața de un hectar? 
  • consumul de apă al unei mașini de spălat rufe este de 170 litri la un ciclu și consumul de apă al unei mașini de spălat vase este de 57 litri pe ciclu?
  • cercetători de la World Economic Forum au estimat că până în 2050, cantitatea de plastic aruncată în oceane va ajunge până la 160 de milioane de tone și va însemna mai mult chiar decât totalul masei peștilor din mări și oceane.

Sunt multe lucruri pe care le putem schimba în viețile noastre. Avem acces la mult mai multă informație, la oameni care își dedică viața pentru a produce aceste schimbări și da, marii producători au luat decizii de a aduce în viața oamenilor produse mai curate, mai ușor de reciclat și mai ușor accesibile. 

Ce facem totuși cu ceea ce mănâncăm, punem pe corpul nostru, folosim în casă sau dăm mai departe copiilor noștri? 

Cu toții ne dorim să oferim familiilor noastre tot ce este mai bun, indiferent dacă vorbim de cel mai bun aliment sau asistență medicală de cea mai bună calitate. Atunci când analizăm produsele destinate familiilor este important să luăm în considerare toate efectele – atât cele asupra mediului cât și cele asupra sănătății fiecăruia dintre noi. Iar aceste aspecte se influențează unele pe celelalte. Astfel, din ce în ce mai mulți oameni se informează în privința produselor pe care le cumpără și optează pentru produse ecologice, de care să beneficieze nu numai familiile lor dar și Pământul. Și acesta este un lucru minunat și care trebuie susținut cu toate puterile.

Eu cred cu tărie în puterea plantelor. Cred și folosesc în viața de zi cu zi, pentru mine, pentru familia mea, pentru casă, pentru animale, în ceea ce lucrez și fac, produse naturale, produse cât mai curate posibil, produse cât mai puțin procesate, ambalate sau modificate. De aceea, când am primit spre testare produsele de la Seventh Generation, am fost foarte impresionată nu numai de calitatea lor ci și de ceea ce scrie pe etichetă și de întregul lor concept de brand eco-friendly, redefinind conceptul de curat prin puterea plantelor (ah, da, recunosc, îmi place mult asta cu puterea plantelor) și grija pe care și-au propus-o ca și obiectiv, pentru următoarele 7 generații.

Fondat în 1988, Seventh Generation este un brad originar din SUA, cu expertiză de peste 30 de ani în domeniul produselor ecologice. Misiunea lor: de a ajuta oamenii să protejeze lumea în care trăiesc, cu și prin produsele lor naturale și ecologice. 

Produsele Seventh Generation prezintă: 

  • până la 97% ingrediente derivate din  plante
  • formulă biodegradabilă
  • parfumuri din 100% uleiuri esențiale obținute din ingrediente naturale (pentru variantele care contin parfum) 
  • fără parfumuri și înălbitori sintetici, COV (compuși organici volatili) și fără coloranți 
  • până la 99% plastic reciclat și 100% ambajale reciclabile – fără ingrediente de proveniență animale și nestate pe animale 
  • certificare ecologică (EU Ecolabel)

 Este promisiunea că fiecare decizie, fiecare produs vor fi luate și realizate cu cea mai mare atenție asupra impactului care va influența bunăstarea următoarelor 7 generații. Este crezul nostru că cel mai bun mod de a trăi viața este atunci când ai în minte viitorul comun. Pentru că nu poți duce o viață sănătoasă pe o planetă vulnerabilă. 

Am testat

Detergent ecologic lichid pentru rufe Seventh Generation Fresh Orange & Blossom Scent, 1L (20 spălări)

Detergentul de rufe Seventh Generation Fresh Orange & Blossom Scent este un produs special creat din ingrediente obținute din plante (97% derivate din plante), biodegradabil, fără coloranți, parfumuri sau înălbitori sintetici. Testat pe pete greu de curățat cum ar fi cele de cafea, sos de roșii, vin și ciocolată. Produsul nu conține ingrediente de origine animală și este un produs cu certificare cruelty-free Leaping Bunny (netestat pe animale) și ecologic (EU Ecolabel). Ambalajul este fabricat din 99% plastic reciclat și este 100% reciclabil. 

Detergent ecologic pentru vase, utilizare manuală Seventh Generation Lavender Flower & Mint, 500ml

Detergentul de vase Seventh Generation Lavender Flower & Mint este un produs realizat în proporție de 91% derivate din plante și este biodegradabil, fără coloranți și parfumuri sintetice sau înălbitori artificiali. Parfumurile de flori de lavandă și mentă sunt din 100% uleiuri esențiale obținute din ingrediente naturale. Produsul nu conține ingrediente de origine animală și este un produs cu certificare cruelty-free Leaping Bunny (netestat pe animale) și ecologic (EU Ecolabel). Ambalajul este fabricat din 100% plastic reciclat și este 100% reciclabil. 

Detergent ecologic universal Seventh Generation Free & Clear, 500ml

Detergentul universal Seventh Generation Free & Clear este conceput pentru utilizatori cu piele sensibilă, special creat din ingrediente obținute din plante (86% derivate din plante), biodegradabil și nu conține COV (compuși organici volatili), parfumuri sintetice sau înălbitori pe bază de clor. Produsul nu conține ingrediente de origine animală și este un produs cu certificare cruelty-free Leaping Bunny (netestat pe animale) și ecologic (EU Ecolabel). Ambalajul este fabricat din 100% plastic reciclat și este 100% reciclabil.

Detergent ecologic pentru baie Seventh Generation Free & Clear, 500ml

Produsul pentru curățat baia Seventh Generation Free & Clear este conceput pentru utilizatorii cu piele sensibilă, special creat din ingrediente obținute din plante (96% derivate din plante), biodegradabil și nu conține COV (compuși organici volatili), parfumuri sintetice sau înălbitori pe bază de clor. Produsul nu conține ingrediente de origine animală și este un produs cu certificare cruelty-free Leaping Bunny (netestat pe animale) și ecologic (EU Ecolabel). Ambalajul este fabricat din 100% plastic reciclat și este 100% reciclabil. 

Voi ce hotărâre ați luat în ceea ce privește viitorul vostru, al copiilor voștri și tot așa până la a 7-a generație? Ce schimbări faceți în viața, în familia și în casa voastră pentru a arăta respect pentru Pământ și pentru cei care vor veni după noi, în această lume?