„Te-ai intrupat din stele,
Din pulbere, din vant,
Din gandurile mele,
Din apa, din pamant,
Si din iubirea noastra
Clocotitoare, vie…
Ai inforit albastra,
Gingasa bucurie!
Aluneci ca o raza
de soare jucaus,
Esti apa dintr-o oaza,
Esti pumnul meu caus
din care insetat
sorb viata-adevarata,
si bucurie multa,
si lacrima curata,
si muntele si-oceanul,
si cerul instelat.
Prin tine-ntind o mana
Spre-nalt, spre infinit.
si tu te legi prin mine
de cei care-au murit.
Prin tine devin vesnic,
Si capat sens si tel,
prin tine sunt puternic,
sunt piatra, si otel.
Si datorita tie,
fetita mea cea mica,
de-acuma lui taticu
de moarte nu-i e frica!”
Amza, la nasterea Oanei: 1962 ianuarie
e superba poezia asta! mie mi-au dat lacrimile cand am citit-o prima oara! 🙂