Timp de 18 luni, Gabriele Galimberti, fotograf italian, a realizat proiectul Toy Stories în care a adunat imagini cu cele mai importante lucruri deținute de copii din toate colțurile lumii: jucăriile lor.
Proiectul aduce în prim plan universul copilăriei care este asemănător în orice colț de lume, întrucât la vârsta lor singurul scop al celor mici este, desigur, să se joace.
Diferențele apar la modul în care se joacă, Gabriele Galimberti a descoperit de exemplu că cei mici din țări mai bogate sunt ceva mai posesivi cu jucăriilor lor și că a durat mai mult timp pentru a-i permite fotografului să se joace alături de ei, întrucât înainte de fiecare ședință foto, Gabriele s-a jucat cu fiecare copil.
De cealaltă parte, în regiunile cu putere economică mult mai redusă, interacțiunea se realiza imediat, chiar dacă a fost vorba despre un grup de copii și nu de unul singur.
Vă la cu o galerie foto, iar pentru toate fotografiile din proiectul Toy Story click pe site-ul oficial Gabriele Galimberti.