Miopia este un viciu de refracție întâlnit din ce în ce mai des în cazul copiilor. Fie că vorbim de cauze determinate de factorul genetic sau de factori de mediu, modul în care abordăm această afecțiune va avea un efect important asupra calității vieții copilului la vârsta de adult. Cum luăm decizia corectă asupra soluției de tratament? Aflăm de la Dr. Marioara Pop, medic oftalmolog pediatru.

Ce este miopia?

Miopia este un viciu de refracție, care la nivel anatomic se traduce printr-o formă mai alungită a globului ocular. Această imperfecțiune modifică și sistemul optic din interior, determinând formarea imaginii înaintea retinei, în loc de la nivelul ei. Dislocarea aceasta a punctului de refracție produce o imagine neclară a obiectelor aflate la distanță, lucru care în general este corectat cu ajutorul ochelarilor cu lentile monofocale.

Miopia apare, în general, în copilărie. De multe ori, copiii nu știu să comunice acest impediment, manifestând imposibilitatea de a vedea clar obiectele aflate la distanță prin diverse comportamente:

  • Mijesc ochii atunci când încearcă să descifreze scrisul de pe tablă (la școală);
  • Se freacă la ochi, declanșându-și lăcrimarea;
  • Manifestă oboseală: cască des în timpul orelor sau când își fac temele;
  • Simt nevoia de odihnă la prânz;
  • Suferă de dureri de cap, din cauza epuizării și suprasolicitării vederii.

Părinții trebuie să fie atenți la aceste semne și să meargă cât mai curând la un consult oftalmologic.

De ce este importantă diagnosticarea miopiei cât mai precoce?

Miopia este o afecțiune care evoluează odată cu creșterea copilului și dezvoltarea ochiului. Cu cât o descoperim mai repede, cu atât putem interveni mai eficient în menținerea unei dioptrii mai mici și încetinirea / stoparea progresiei acesteia.

Corectarea vederii cu ajutorul lentilelor monofocale nu oprește din evoluție accentuarea miopiei, de aceea este necesară adoptarea unei conduite terapeutice corecte.

Soluția optimă în controlul miopiei

Soluția optimă, disponibilă astăzi și în România vine de la HOYA, care împreună cu Universitatea Politehnică din Hong Kong, a elaborat un studiu al cărui rezultat a fost tehnologia D.I.M.S., o tehnologie inovatoare de lentile, care reușește simultan să asigure o vedere clară copiilor cu miopie și să oprească din evoluție progresia miopiei.

Lentilele poartă numele de MiYOSMART și sunt disponibile sub forma unor ochelari cu un design perfect adaptat stilului de viață activ al copiilor.

Dr. Marioara Pop, medic primar oftalmolog: Un mare avantaj pentru acest design de lentile este că nu trebuie schimbate atât de des. Ca medic, era destul de frustrant să trimit pacienții din șase în șase luni să își schimbe ochelarii. Până la urmă, ne gândim și la partea financiară. Designul acestei lentile a făcut ca ochelarii să nu mai fie schimbați la șase luni de zile.

Eficiența pe care lentilele MiYOSMART au demonstrat-o în urma studiilor se ridică la 60%, în 21,5% miopia fiind oprită definitiv din evoluție. (Studiul „Defocus Incorporated Multiple Segments (DIMS) spectacle lenses slow myopia progression: a 2-year randomized clinical trial” care îi are ca autori: Lam CSY, Tang WC, Tse DY, Lee RPK, Chun RKM, Hasegawa K, Qi H, Hatanaka T, To CH. a fost realizat de-a lungul a doi ani de zile și a fost publicat în British Journal of Ophthalmology în data de 29 Mai 2019.)

Dr. Marioara Pop, medic primar oftalmolog: Pentru mine, cea mai mare surpriză a fost eficiența acestei lentile. Da, citisem studiile, văzusem o eficiență de 60%, dar cei mai mulți dintre pacienții mei au avut stagnare, adică o eficiență de 90, chiar 100%. E adevărat, primele 6 luni sunt cele mai bune în purtarea MiYOSMART-ului și ne așteptăm la o variație a eficienței.

Deși aparent banală, miopia este o afecțiune care schimbă calitatea vieții. Mai ales pentru că stilul de viață specific erei în care trăim ne expune tot mai mult factorilor de risc. Lentilele speciale de la HOYA vin în întâmpinarea acestei nevoi cu o soluție eficientă atât în îmbunătățirea calității vieții acum cât și în viitor.

Dr. Marioara Pop, medic primar oftalmolog: Ca medic oftalmolog pediatru, care se ocupă de controlul miopiei așteptam demult această soluție de încetinire a miopiei. A fost o reală surpriză și mă bucur că mi s-au confirmat așteptările.

Acest articol v-a fost oferit de HOYA Lens Romania.