Această practică a fost pentru mine asemeni unui profesor dibace, care înţelege adânc şi iartă totul, un profesor blând, cum numai clipa poate fi. Îmi aduc aminte că la început căutam să aduc mai multă disciplină în viaţa mea. Îmi doream cu ardoare să fiu constantă în acţiuni şi să duc până la capăt lucrurile pe care mi le propuneam. Credeam că există o reţetă, un algoritm, care aplicat ar face ca lucrurile să se întâmple, să mi se întâmple. Ce am învăţat între timp însă a fost mult mai valoros.
Răbdare şi încredere
Încet, zi după zi, aşa cum expiraţia urmează răbdătoare inspiraţiei şi împreună întreţin viaţa, aşa practica a adus, încet de tot, înțelegerea că lucrurile durabile se întâmplă încet. Uneori insesizabil. Am învăţat să am încredere în proces şi în mine, aşa cum am încredere că o zgârietură se vindecă de la sine, chiar dacă nu cunosc cum se întâmplă. În yoga nu obţii efecte rapide şi vizibile „în doar trei zile de la prima utilizare”. Beneficiile yoga apar timid, iar efectele transformatoare sunt vizibile pe perioade mai lungi de timp. La mine a fost nevoie de vreo 6 luni, iar după doi ani puteam vorbi deja despre o nouă viziune asupra vieţii. E nevoie de răbdare şi încă ceva…
Perseverenţă şi constanţă
În tot acest timp (de fapt, nu cred că se va încheia vreodată) m-am răsucit, îndoit, aplecat, îndreptat, încordat, ca în mai toate posturile de yoga. Şi bine am făcut. Nu doar corpul mi s-a transformat: am devenit mai flexibilă şi mai puternică. Uneori nu am chef. Imi e lene, ba chiar pierd rostul pentru că adevărul este că nimic nu e uşor în lumea asta. Dar îmi aduc aminte că obstacolele fac parte din proces şi satisfacţia este cu atât mai mare când am depus efort. Aşa că îmi amintesc de ce mă aşez pe saltea şi continui. În acelaşi timp cred că perseverenţa şi constanţa s-au transferat şi în alte domenii ale vieţii mele. Iar asta mă încântă teribil.
Sunt ceea ce fac în mod repetat
Îmi doream armonie între gândurile şi faptele mele. Şi cine nu îşi doreşte? Constatam însă dureros că acţiunile mele trăgeau haotic exact în direcția opusă faţă de ceea ce îmi propuneam. Acum, acţiunea urmează intenţiei. Motivaţia se află acolo şi simt ca sunt ceea ce fac în mod repetat. Sunt obiceiurile mele.
Există lucruri care depind şi lucruri care nu depind de mine
Când acţionez asupra celor din urmă am un sentiment de neputinţă şi tind să mă culpabilizez pentru asta. Îmi cultiv propria nefericire. Nu pot controla ce spun sau gândesc oamenii, nu pot controla vremea sau traficul, nu îmi pot face mintea să se oprească din gânduri suparătoare. Dar pot alege oamenii ce mă înconjoară, pot alege pe cine să ascult, pot alege cum să reacţionez, pot uneori alege orele când nu este trafic şi pot alege să nu dau atenţie gândurilor mele trecătoare. Nu e nevoie să cred chiar tot ce gândesc!
Prin exerciţiul de conştientizare din practica yoga am învăţat să discern între lucrurile care depind si cele care nu depind de mine şi am descoperit tot mai multe pe care le pot influenţa, asupra cărora sunt singura fiinţă ce are control. De exemplu, obiceiurile mele. Aşadar, singura care îmi poate schimba viața sunt EU.
Selfini
În acelaşi timp, acest EU este iluzoriu şi schimbător. Dar este tot ce e poate fi mai bun pe lume. Pentru că o iluzie nu este un lucru ce nu există, ci este un lucru ce este altceva decât pare să fie.
Daniel Wegner scria în Iluzia voinţei conştiente, că Sinele este magic. „Propriile acţiuni dau naştere unui tărâm uimitor în care evenimente se modifică după dorinţele noastre, în contrast cu restul lumii, care mai degrabă scapă de sub controlul nostru. Poate că, de aceea, fiecare dintre noi se priveşte pe sine cu evlavie şi certitudine. Marele Selfini uimeşte şi încântă. Operaţiile minţii şi trupului nostru ne farmecă, ne vrăjesc să credem că suntem cauze necauzate, că Selfini este la originea comportamentelor noastre.”
Şi totuşi, tocmai prin acest „Selfini” duc lucrurile la bun sfârşit, acele lucruri care mă definesc şi mai ales care depind de mine.
