Compunere de Halloween

Tema: o compunere de Halloween

Pornim de la semnificația acestei sărbători, foarte bine explicată pe copilul.ro:

Povestea spune ca, in aceasta zi, de 31 octombrie, spiritele persoanelor care au murit in ultimul an se intorc pe pamant in cautarea unor corpuri vii pentru a le poseda pe perioada anului viitor, acesta fiind singura speranta de a avea o viata dupa moarte.

Celtii considerau ca toate legile spatiului si timpului sunt suspendate in aceasta zi, permitandu-le spiritelor sa interactioneze cu cei vii.

Cei vii nu doreau sa fie posedati. Astfel, in noaptea de 31 octombrie, satenii stingeau focurile din casele lor, pentru a le fi frig si pentru a deveni astfel nedoriti. Acestia se imbracau in tot felul de costume caraghioase si participau la parade galagioase in cartierul lor, incercand sa fie cat mai distructivi posibil pentru a speria spiritele ce veneau in cautarea celor vii.

Aceasta este „realitatea” despre Halloween. Acum hai să scriem compunerea… 🙂

Pui de compunere 1 – necredinciosul
Spune povestea unui personaj (băiat, fată, om mare, bătrân…) care nu credea în Halloween. I se părea o prostie toată costumația asta, așa că s-a hotărât ca el să nu se mai costumeze. Povestește:
– cum l-au găsit spiritele (cum arătau? ale cui spirite erau?),
– ce discuție au purtat (s-au înțeles bine sau nu? despre ce au vorbit? cum?),
– ce s-a întâmplat la sfârșit (l-au lăsat în pace? de ce? l-au luat în lumea lor? l-au posedat?)

Compunerea poate fi amuzantă sau de groază, după gustul fiecăruia.

Pui de compunere 2 – Halloween în pădure
Fă o listă cu toate imaginile clasice de Halloween: costmul de vrăjitoare, cel de extraterestru, de schelet, de lup, de monstru, dovlecii sculptați, coșurile cu bomboane și așa mai departe.

Imaginează-ți apoi cine ce poartă și ce face… în pădure. Vulpița are pălărie de vrăjitoare, ciocănitoarea sculptează dovlecii, lupul se îmbracă în bunicuță (să-i facă o farsă Scufiței Roșii :P), ursoaica împarte bomboane… și tot așa. Descrie în compunerea ta toată scena, așa cum se întâmplă ea în fiecare an în pădure de Halloween.

Pui de compunere 3 – Cu extratereștri
Un echipaj extraterestru de pe o planetă deosebit de pașnică și liniștită se nimerește să exploreze Pământul… fix de Halloween! Imaginează-ți cum reacționează ei și ce părere își fac despre oameni în noaptea de Halloween (cu vrăjitoare, zombie, dovleci și tot tacâmul).

Pui de compunere 4 – și dovlecii?
Să personificăm dovlecii…
În noaptea de Halloween, dovlecii se ascund care cum pot, să scape de cuțitele nemiloase ale oamenilor. Unii dintre ei supraviețuiesc și se zgribulesc împreună, alții sunt prinși, lăsând în urmă familii și prieteni îndurerați. Descrie povestea lui Dov, eroul dovlecilor, care într-o noapte s-a răsculat împotriva oamenilor și le-a făcut în sfârșit dreptate (cum?) dovlecilor!

Spor la scris!

17 Comentarii

  1. Anonymous

    Multumesc mult.Sunt niste pui de compuneri asa de draguti, incat mi-e greu sa ma hotarasc pe care sa-l aleg ca sa-l fac mare.
    Ana

    Reply
  2. Anonymous

    Cele mai bune compuneri din clasa am facut!M-au ajutat foarte mult!

    Reply
  3. Sandra G

    Ma bucur! Bravo! 🙂

    Reply
  4. Loredana

    cine are acel sait care ne da compuneri BUNICA MEA?care stie?

    Reply
  5. Loredana

    aideti mai repede imi raspundeti

    Reply
  6. Loredana Ardeljan

    toti sa stiti ca compunerele acestea m-au facut de rusine!!!!!
    sandra g esti tare rea faci compunerele sau le copiezi gresite … toti sau ras de mine
    my facebook is Loredana Ardeljan

    Reply
  7. alexutza380

    Sunt niste pui de compuneri grozave…Mi-ati dat niste ideii minunate.Bravo,si tineti-o tot asa.:)

    Reply
  8. Shony

    Te rog frumos sa ma ajuti am de facut o compunere ….. Si nu am nici o idee…

    Reply
  9. floryn

    dar nu trebuia sa fai deja fakuta nu sa mai ma chimui io ata in chinuri amarea?????:((:((:((:D:P

    Reply
    • Roxana Jilăveanu

      Buna Floryn,
      Pai nu prea… noi oferim idei, nu compuneri cap-coada! Eu stiu ca poti sa o faci singur de nota 10, demonstreaza asta si revino cu un comentariu sa ne spui ca ai luat nota maxima!
      iti tin pumnii!!!

      Reply
  10. bianca

    hey,sunt foarte bucuroasa deoarece acesti pui de compunere m`au ajutat tare mult si cu ajutorul lor am reusit sa fac o compunere ce a luat nota maxima…tineti`o tot asa…mult succes si in contiuare!!!

    Reply
  11. stefan

    a fost cele mai naspa compuneri pe care le-am vazut:P

    Reply
    • Roxana Jilăveanu

      Pai nu-i compunere e pui 😛

      Reply
  12. bianca

    nu mi se par chiar asa de rele…

    Reply
  13. adryana

    bravo! foarte frumos. m-au ajutat.

    Reply
  14. bianca

    aceste ” Pui de compunere” sunt foarte frumoase si creative

    Reply
  15. Alin

    Am luat 10 la scola pt o compunere dasta.

    Reply

Trimite un Comentariu

Adresa de email rămâne între noi. Câmpurile obligatorii au *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cum îl folosești

Un pui e un început.

Citește-l, apoi închide pagina și scrie cu ideile și cuvintele tale. Profesorii recunosc imediat o compunere copiată, iar a ta va fi mai bună.

Altă temă?

Spune-ne în comentarii ce compunere ai de scris și la ce clasă ești.

Lasă un comentariu ↓

Toate compunerile ↗

Tema la română

Alte pui de compuneri.

Inițiative UrbanKID

Hai în
UrbanKID Club.

Povești, idei și invitații, direct în inbox. Cu blândețe. În ritmul tău.

Te poți dezabona oricând. Confidențialitate