Doamne, fă-i bordei în soare, Într-un colţ de ţară veche, Nu mai nalt decât o floare
Şi îngust cât o ureche.
Şi-n pridvor, un ochi de apă Cu o luntre cât chibritul, Ca-n crâmpeiul lui să-ncapă Cerul tău şi nesfârşitul.
Dă-i un fluture blajin Şi o broască de zmarald. Şi-n pădurea de pelin Fă să-i stea bordeiul cald.
Şi mai dă-i, Doamne, vopsele Şi hârtie chinezească, Pentru ca, mânjind cu ele, Slava ta s-o zmângălească.
Şi când totul va fi gata S-o muta la ea şi tata.
Cântec de adormit Mitzura
–Tudor Arghezi
Se pare că poezia și-a făcut efectul pentru că Mitzura Arghezi a avut o viață fabuloasă. Mitzura a plecat dintre noi în 2015.
„Ziua mea a fost totdeauna în familie o sărbătoare. Pentru că m-aţi întrebat despre copilărie şi despre amintirile mele de atunci nu pot să nu vă povestesc despre aniversările organizate de ai mei într-o perioadă când trăiam aproape ca spartanii, o perioadă foarte grea, când erau puţini bani. Găseam însă de ziua mea întotdeauna un plic cu o poezie sub pernă.
Am multe poezii de la aniversările mele, scrise de tata. Nu le-am publicat niciodată, nu le-a citit nimeni, doar eu. Eram atât de fericită încât şi astăzi, când e ziua mea, mângâi perna şi mi-aş dori să descopăr plicul sub pernă cu urarea în versuri. Când îmi dau seama câţi ani am, mă bucur că sunt sănătoasă. Poate sunt unii care se întristează că mai adaugă la răboj câte o crestătură, eu nu. Cum o vrea Dumnezeu! Sunt un om sănătos şi activ“
