Pâine cu făină integrală de secară, ceapă, chimen și semințe de dovleac și floarea soarelui sau budincă de cartofi cu broccoli, varză, susan şi ghimbir ori tartă cu dovleac, alune, mascarpone, ghimbir şi scorţişoară. Dacă vă este poftă de unele din cele de mai sus trebuie să ajungeți la Violeta, dar nu la Violeta’s Vintage Kitchen, care s-a închis între timp, ci la Violeta’s Bistro, local care și-a deschis recent ușile bucătăriei și care este de fapt Violeta’s Vintage Kitchen relansat.
De ce ne place să venim aici? Pentru că “este vorba mai mult de o bucătărie deschisă, decât de un restaurant în sensul obișnuit al cuvântului”, așa cum chiar Violeta o spune și pentru că atunci când pășim în local ne simțim ca acasă, adică nu căutăm tacâmurile multe și complicate pe masă, nu se uită nimeni ciudat la noi dacă mai scăpăm o glumă ciudată sau dacă cei mici râd cu poftă ori vorbesc ceva mai tare decât ceilalți din local. Relaxare. Cam așa s-ar traduce într-un singur cuvânt senzația, acea relaxare de care nu-ți dai seama pe moment, dar o relizezi atunci când intri într-o altă locație ce nu-ți aduce aminte tocmai de casă, ci de un local de lux.
supa de rosii
Revenind la mâncare, pentru că acesta este scopul principal (deh) ne place tocmai pentru că nu este deloc pretențioasă… bine, asta pentru cei care nu consideră “pretențioasă” mâncarea sănătoasă. Cei care nu mănâncă carne sau lactate, deci care sunt vegetarieni, găsesc o grămadă de lucruri de gustat, ceea ce este un mare plus pentru că la multe dintre restaurante / localuri meniul este plin de specialități cu carne, dar când vine vorba despre cei vegani mai mult de o salată și o garnitură nu prea există pentru alegeri.
cosul de legume
Apropo, legumele și fructele vin proaspete de la CosuldeLegume.ro. Nu știu dacă ați auzit de aprozarul online de care se ocupă două familii care, înainte de asta, nu aveau nicio legătură cu agricultura (lucrau în domenii precum IT sau psihologie) dacă aveți poftă de legume de sezon, crescute fără chimicale sau îngrășământ, dar cu multă dragoste și respect, atunci trebuie să știți că le puteți comanda cu un click. Vin tocmai de la Valea Măcrișului, dar nu-și pierd nici culorile naturale și nici gustul de neuitat pe drum.
Revenind în București, la Violeta, și la dulciuri locul stă la fel de bine precum la meniul pentru vegetarieni. Toate prăjiturile sunt făcute în casă și merg de minune cu o ceașcă de ceai de dimineață sau o cafea, după caz și preferințe.
În loc de concluzie dacă vreți să ieșiți în oraș toamna aceasta și nu doriți un local “complicat”, în care să stați drepți și să căutați tacâmurile corecte pentru felurile de mâncare servite, atunci duceți-vă la Violeta.
Surse foto: facebook.com/pages/Violetas-Vintage-Kitchen și facebook.com/CosulDeLegume.