Nu știu dacă voi la orele de lucru manual din copilărie ați cusut cu grijă la ii care deveneau din cămăși simple în unele colorate, cu multă răbdare și trudă, dar știu sigur că e musai să avem cel puțin o ie în casă, fie că vorbim despre mămici sau tătici ori copii. Sunt mai scumpe decât un tricou normal, dar de cele mai multe ori sunt cusute de mână, iar portul tradițional nu ar trebui să fie uitat nici de noi, nici de cei mici. Plus că sunt minunate atunci când afară se înregistrează multe grade, întrucât sunt foarte răcoroase. Asta ca să nu mai spun că ia se potrivește de minune la orice și ne scoate pe toți din anonimat indiferent de ceea ce purtăm pe lângă.
Lăsând însă sfaturile de modă la o parte, pe 24 luna aceasta suntem invitați cu toții să sărbătorim Ziua Universală a Iei, prin a o purta cu mândrie. Suntem de asemenea invitați să ne tragem în poză și să urcăm fotografia cu pricina pe o rețea de socializare, pentru a da de veste tuturor că nu am uitat portul tradițional românesc.
Detalii despre eveniment puteți descoperi pe getlokal.ro, până atunci însă ce spuneți: ne scoatem iile din șifonier, ne întrebăm bunicii ce au făcut cu cele cusute de ei de mână și le readucem în prezent prin a le purta pe străzile aglomerate din orașe? 🙂