Ai cumpărat ceva vreodată care nu era corect etichetat și ai avut acea senzație că ai fost amăgit? Sunt convinsă că am trecut cu toții prin asta măcar pentru o singură dată – aceasta este lumea etichetelor, iar cuvintele sunt, de cele mai multe ori, etichete pentru noi ca oameni, ca prieteni, ca părinți. Cuvintele ne definesc experiențele, gândirea, sentimentele și tot ceea ce este în jurul nostru.
Atunci când copiii fac primii pași, etichetarea lucrurilor face parte din învățare. Sunt anumite lucruri despre care îi explici tu ce ar trebui să gândească sau să simtă și altele pe care le învață cu timpul, dar de cele mai multe ori copiii vor ajunge să folosească aceleași “etichete” precum părinții în aceleași situații. Și aici intervine părintele drept model, iar de cealaltă parte este copilul care poate a rostit un cuvânt doar pentru că l-a auzit mai devreme, dar care pentru el nu înseamnă același lucru ca pentru adult, așadar eticharea este greșită.
Unde vreau să ajung? Sunt anumite momente când, din cauza oboselii și a stresului acumulat de adulți, etichetele folosite de copii pot avea o cu totul altă însemnătate, însă a fi părinte înseamnă că cauți dincolo de aceste cuvinte și să găsești sentimentele și adevărata valoare a etichetelor pentru a afla adevărul.
Despre cuvinte și etichete puteți citi și pe presenceparenting.com.
Sursă foto: SimplyAbbey/ Flickr.com.