Recent, mă aflam într-un grup de adulți, să zicem 25+ ani, adulți care povesteau despre viețile lor, ce faceau la job sau înafara job-ului, ce activități aveau (dans, yoga etc) și ce făceau acolo, cum se plimbau în parc cu rolele sau ce tip de trotinetă și-au mai cumpărat. Mi-am dat seama că absolut toți cei care povesteau despre toate acestea erau dintre adulții care (încă) nu aveau copii. Și ce vreau să spun aici… nu: cât timp liber aveau de se duceau la astfel de activități ci, am conștientizat, că erau adulții care aveau încă nevoie să se joace. Pentru că părinții (de cele mai multe ori) sunt acea categorie de adulți care se joacă destul de des (dacă nu chiar foarte des), împreună cu copiii… Și de cele mai multe ori nu mai simți dorința (sau nevoia) să ”te joci” și altfel (așa ca oamenii mari). Sa nu atât de des. Așa mi-am dat seama că adulții care își păstrează spiritul ludic, îl manifestă și îl amplifică, cât se poate de des, sunt adulții care par mai fericiți și chiar mai productivi (așa zic și specialiștii în domeniu).

Despre asta este vorba atunci când vorbim de Ziua Copilului și de faptul că #1iunie ar trebui să fie cât se poate de des. Minute, ore, în fiecare zi. De joc și conectare cu cei mici și cu copilul care (încă) este în interiorul fiecărui adult. Și nu numai atunci când acest copil interior plânge sau suferă și are nevoie de mângâiere și vindecare ci și atunci când este bucuros și jucăuș… și liber.

Eu la asta m-am gândit când am auzit de campania celor de la Profi România. Nu că schimb vorba și trec de la spiridul ludic la shopping ci… m-am gândit cât de fain ar fi să merg cu copiii mei într-un parc de distracții sau… la Legoland, un loc pus pe lista de dorințe, pentru când va mai crește juniorul (adică…foarte curând, probabil).

Să ieși la joacă cu cei mici, în parc, pe aleile din spatele blocului, în pădure la cules de soc sau la pescuit, să stai la masa din bucătărie (în cazul nostru) și să-i antrenezi pe cei mici într-un joc palpitant, creativ (educativ, da…) și super fun…. Să-i înveți pe copii cum să-și țină echilibru pe role, să le dai încredere că pot să meargă singuri cu bicicleta fără roți ajutătoare sau să le arăți cum se simte atunci când câștigi un joc sau îl pierzi. Jocul este parte din viața noastră de zi cu zi. Și cu cât acceptăm mai mult (și mai repede) acest lucru, cu atât mai ușor ne va fi să înțelegem lumea copiilor, să vedem cum învață ei și cum își manifestă creativitatea.

Se pare că diferența dintre copii și adulți, în ceea ce privește jocul este: copiii se joacă pentru a se descoperi iar adulții se joacă pentru a uita de ei înșiși și astfel, de a se depăși și de a fi mai creativi.

De 1 iunie am lăsat frâiele părintelui din mână (pentru scurt timp, ce-i drept) și am fost la cumpărături alături de Iancu (3 ani și 8 luni). Este o provocare pentru mine să merg cu el la cumpărături dar azi, nepresată de: trebuie să iau asta, asta și asta, auăleu lista, unde-i lista, stai că nu am luat cealaltă, Iancu stai, Iancu nu pune mâna (de fapt: nu dărăma) etc, cum ziceam, neavând nicio altă ”treabă” importantă de adult, l-am lăsat pe el să ia ce stabilisem că poate să își ia din magazin, să ducă el însuși coșul de cumpărături și să plătească la casa de marcat. Cred că s-a descurcat foarte bine 🙂

Concurs #jocurilecopilăriei la Profi România

  1. Surprinde un moment de joacă alături de copilul tău, orice activitate în care sunteți împreună, conectați și bucuroși.
  2. Trimite poza pe profi.ro/jocurilecopilariei până pe 10 iunie. Poți trimite o singură poză pe zi dar, câte o altă poză, în fiecare zi (din 1 până în 10 iunie).
  3. Poți câștiga 1 pereche de role sau o bicicletă pe zi (20 de premii în total, în cele 10 zile) sau marele premiu: o excursie la Legoland, în Germania. Excursia este pentru doi adulți și un copil sau un adult și doi copii și va fi în perioada 19 – 22 iulie 2018. Vedeți mai multe informații în Regulamentul Campaniei.