Ad

Nu există părinte care să nu fi experimentat griji, frici și poate chiar stări de panică, atunci când copilul a avut o răcelă mai nasoală, o viroză mai puternică, o amigdalită sau tuse care nu mai trece cu nimic. Când vine toamna – iarna parcă intrăm cu toții (părinții, adică) într-o stare de vigilență și anxietate, în ceea ce privește starea de sănătate a copiilor noștri.
Știți foarte bine că există multe sfaturi și articole scrise despre cum să ne întărim imunitatea, înainte de sezonul rece, în timpul răcelilor sau după ce am scăpat de vreo boală ”păcătoasă”. De asemenea, medicii au și ei multe răspunsuri. Terapeuții holistici (fie că mergeți pe fitoterapie, fie pe apiterapie, aromaterapie etc) oferă de asemenea multe informații foarte bune. Fiecare alege pe ce cale merge, cu ce rezonează, ce a experimentat și i s-a potrivit. Nu toți ne tratăm de diversele afecțiuni, în același mod.
Din fericire, cu mâna pe inimă, pot să spun că noi nu am avut nicio problemă majoră până acum. Am experimentat cu fiecare dintre copii (cu Ioana pe la 8 luni, cu Iancu la 3 luni, ca deh, soră mai mare…) câte o bronșiolită. În rest, răceli, viroze, febre, muci, dureri în gât, mai mici sau mai mari, tuse de diverse forme… știți voi, cam ce se întâmplă în perioadele în care se schimbă anotimpurile, organismele noastre se pregătesc pentru un nou sezon, virușii sunt mai activi, mersul la școală sau grădiniță etc.
Nu vreau să ne dăm ca exemplu – faceți ca noi și ce bine o să vă fie. Mai jos sunt câteva idei despre cum ne ținem noi ”tari” pe perioadele mai grele și câteva din remediile pe care le folosim.

Obiceuri de familie pentru perioadele cu răceli și viroze

1. Avem încredere în natură. Cu cât mai mult ne folosim de plante și de proprietățile lor, cu atât mai bine o să ne fie. Fie că încercăm să mâncăm cât mai multe alimente neprocesate termic și cât mai proaspete (poate să fie doar nelipsita salată de la masa de prânz), fie că am devenit mari consumatori de ceaiuri sau că mergem pe remedii cât mai prietenoase cu organismul și cât mai apropiate de natură – toate acestea ne ajută să stăm bine ancorați în realitatea de zi cu zi și să facem față …agresiunilor, să le zicem (poluare, viruși, stres etc).
2. Prioritizăm două activități: somnul și mișcarea. Ne-am mutat mai aproape de inima pădurii tocmai pentru a beneficia de tot ce ne poate oferi ea. Am dat parcul cu tobogane pe pietre, bețe, ferigi și pârâiașe de munte. Iar somnul… de multe ori nici vacanțele sau perioadele ”libere” de orice alte activități nu ne împiedică să avem o rutină a somnului și să îl prioritizăm în fața distracției. Câteodată, unii (adică membri mai tineri ai familiei noastre) nu sunt foarte încântați că ”doar ei” trebuie să plece de la petrecere sau că sunt primii care se culcă de pe toată strada… dar, am învățat, că un somn bun, odihnitor și suficient este, de multe ori, tot ce are nevoie organismul, la un moment dat, pentru a se încărca, pentru a se redresa chiar.
3. Alegem cu grijă remediile sau tratamentele pe care le folosim atunci când vrem să dăm un boost imunității sau când avem nevoie să ne punem pe picioare, în cazul unei viroze, răceli sau chiar bolilor copilăriei.
Printre darurile pe care le-am primit de la Mama Pământ se numără și propolis-ul, considerat unul dintre cele mai puternice remedii ale naturii, remediu pe care noi îl folosim cât se poate de mult.
Propolisul este un amestec de substanțe, de consistența rășinii și este pentru stup o adevărată barieră de protecție. Cuvântul propolis vine din limba greacă și înseamnă ”partea de dinaintea cetății”. A fost denumit așa deoarece învățații greci au observat cum își construiesc albinele stupul și ce beneficii le aducea această substanță: pază împotriva agresorilor externi.
Studiile au arătat că aproximativ 21 de bacterii, 30 de tipuri de virusuri (+ varietățile lor) și 9 specii de ciuperci parazite sunt distruse de către propolis. Acesta este considerat cel mai puternic medicament antiinfecțios cunoscut.


Remedii din natură, pentru copii

Toți din familie, am folosit, de-a lungul anilor mai multe produse de la Dacia Plant. Pentru copii, pe cele din gama Îngerașul (pentru paraziți, pentru tuse, pentru imunitate). Pentru că a apărut un produs nou în catalogul lor, am zis să vă spun și vouă despre el – este vorba de PufyPUF – un spray ce vine în trei variante:
–> PufyPUF Propolis și Mușețel – Dezinfectant natural. Menține sănătatea aparatului respirator și digestiv, menține sănătatea cavității bucale, faringelui și amigdalelor, menține sănătatea pielii și a mucoaselor.

–> PufyPUF Propolis și Echinacea – Imunitate puternică. Menține sănătatea aparatului respirator, susține imunitatea organismului, menține sănătatea faringelui și amigdalelor.

–> PufyPUF Salvie – Calmează căile respiratorii, pentru copiii alergici la propolis. Menține sănătatea cavității bucale, faringelui și amigdalelor.

Câteva informații despre gama de produse Îngerașul PufyPUF spray – creat cu grijă pentru copilul tău – este o gamă cu produse 100% naturale, alcătuită din plante medicinale: echinacea, mușetel, propolis și salvie; fără zahăr, coloranți și conservanți, cu un gust plăcut și ușor de administrat prin pufuri. Noua gama PufyPUF este destinată întăririi imunității, calmării și dezinfectării căilor respiratorii, eficientă în tratarea bronșitelor acute și cronice, traheitelor, traheobronșitelor, virozelor respiratorii, stărilor gripale, enterocolitelor, colicilor abdominale, infecțiilor recidivante ale tractului respirator și afecțiunilor respiratorii datorate deficiențelor imunitare.


De ce îmi plac produsele de la Dacia Plant (în special cele dedicate copiilor):

– conțin ingrediente 100% naturale: propolis, echinacea, mușetel, salvie – cu efecte de creștere a imunitatii, calmării și tratării tusei. Echinacea este cunoscută pentru intărirea imunitătii, mușețelul – dezinfectant natural, salvia – calmant natural al căilor respiratorii;
– pot fi administrate atât pentru tratament, cât și pentru prevenție, fără a crea dependență sau a produce efecte adverse;
– nu conțin substanțe de sinteză toxice și cancerigene, spre deosebire de produsele alopate, care afectează și alte organe ale copiilor, care sunt mult mai sensibili decat adulții;
– au un gust placut, cu glicerină, fără zahăr, special create pentru copii;
– ușor de administrat, datorită pulverizatorului și poate fi luat oriunde;
Dacă vreți să comandați online produsele PufyPUF, le puteți găsi aici: PufyPUF Propolis și MușețelPufyPUF Propolis și EchinaceaPufyPUF Salvie.
Vă aștept să împărtășiți și voi experiențele (dacă aveți) cu produsele Dacia Plant sau cum treceți peste perioadele în care copiii sunt bolnăviori.
 
Featured image Photo by John Price on Unsplash