Sunt obosită. Simt nevoia de porție dublă de somn și porție dublă de energie ca să pot ține pasul cu ei. În special cu el. Are 2 ani si jumătate și aleargă, sare, cade, vorbește, plânge, râde … și de la capăt de o mie de ori pe zi.
De când a venit vremea mai caldă și pe la noi, stăm pe afară multe ore. Cam 6 ore adunate într-o zi. Nu mă înjurați că mă plâng…pentru că nu stau pe o băncuță și el se joacă frumos în nisipul din parc sau cu gândăceii din iarba din curte. Nu! El merge. De fapt, aleargă. Dacă găsește o poartă, o deschide și pleacă. Dacă e încuiată o ușă, iese pe cealaltă. Și aleargă. Mult! Zilele trecute l-am pierdut printre niște străduțe mici și case. Pentru 3 minute probabil dar mi s-a părut o veșnicie. Și am tras o spaimă și o alergătură și el mă aștepta, senin și fericit pentru farsa pe care mi-a făcut-o. La 2 ani și 6 luni…
Cade. Plânge. Pup. Trece. Mai departe. Sunt cu arnica în buzunar și cu șervețelele după mine să șterg un noroi, un praf, o zgârietură… În continuu. Măi, mi-am dorit băiat. Tare mult. Am vrut să am și această experiență în viața asta. Și îmi dă viața la experiență cât pentru o sută de băieți. Sau cel puțin asta este senzația din…vroaim să zic din ultimele zile dar e de fapt cam din ultimul an. Și cred că toate mamele de băieți care au trecut prin asta pot să mă încurajeze că poate fi de o mie de ori mai plină de aventură viața, nu-i așa?
Nu știam cum e să fii mamă de băiat. Iar acum văd și trăiesc și mă plâng și mă bucur, toate în același timp și într-un ritm care mă ține trează, atentă și care mă obosește peste măsură. Dar știu că de a doua zi, de la 6 jumate dimineața o luăm de la capăt.
Voi cum faceți să rezistați copiilor cu o asemenea energie?
0 comentarii