Îmi aduc aminte de o călătorie în Germania când aveam 9 ani (1990) și prima mea întâlnire cu un televizor cu telecomandă. Eram fascinat că puteam schimba posturile TV, că erau mai multe posturi, că puteam da volumul mai tare și mai încet apăsând un buton în loc să rotesc un potențiometru.
Apoi, întors acasă, a venit vremea primelor companii de cablu tv – momentul în care urma și noi să avem acasa, în România, mai multe posturi TV – mă uitam fascinant la foaia cu lista de posturi trasă la copiator pe care o primisem ca parte din oferta firmei de cablu tv care urma să ne branșeze zilele următoare. Găsisem acolo pe lista un post numai cu desene animate și nu puteam înțelege cum e posibil să existe așa ceva.
Ziua instalări cablului TV am resimțit-o ca o mare sărbătoare și cu acordul părinților mei îmi aduc aminte că am stat acasă, nu m-am dus la școală ca să mă pot uita la cele peste 30 de posturi TV pe care urma să le avem pe televizorul nostru Cromatic, modificat de un meșter electronist astfel încât să funcționeze cu telecomandă.

Am stat toată ziua nemișcat în fața televizorului, marea majoritatea a timpului pe postul cu desene animate. Nu mai văzusem în viața mea atâtea desene, care începeau unul după altul și toate mă fascinau. Învățasem toate genericele și cântecele aferente pe de rost. Dintre toate serialele de desene animate, îmi aduc aminte cu mare drag de “Wacky Races” – “Curse Trăsnite”. Cine nu își aduce aminte de Dick Dastardly cu al său câine Muttley cu acel râs contagios pe care eu unul l-am imitat de multe ori spre amuzamentul culegilor de la școală.


Dick Dastardly și Muttley aveau o mașină foarte rapidă care îi ajuta să ajungă repede în fața tuturor celorlalți participanți la cursă iar apoi încercau să pună în scenă tot felul de capcane pentru ceilalți dar de fiecare dată pierdeau cursa. Nu înțelegam neam de ce nu continuau cursa în loc să se oprească încercând să îi încetinească pe ceilați – mi se părea atât de ușoară soluția – îți vezi de cursa ta câștigi, sapi groapa altuia, cazi singur în ea.
Mă bucur tare că după atâția ani creatorii showului au găsit o formulă să îl readucă la viață și astfel puteți urmări “Curse Trăsnite” din 20 noiembrie la Boomerang, de luni până vineri, de la ora 17.25.

Premii pentru voi

Turner – Boomerang – m-au provocat să îmi aduc aminte despre prima mea întâlnire cu personajele din “Curse Trăsnite” și tot ei îmi dau șansa să vă ofer 10 premii constând în cate o cană oficială “Curse Trăsnite”.


Lăsați un gând trăsnit (de exemplu – care sunt personajele voastre favorite din “Curse Trăsnite”? ce amintiri aveți cu acest serial? etc) mai jos în comentarii dacă v-ar plăcea cana Boomerang “Curse Trăsnite” și la sfârșitul săptămânii vă voi contacta pentru adrese. Dacă vor fi mai mult de 10 doritori, facem o tragere la sorți.