kinderii ne aleg pe noi

Cu toate ne-am pus problema asta la un moment dat și, de cele mai multe ori, sunt câțiva factori pe care îi luăm în calcul atunci când ne alegem răspunsul: vârsta, sănătate, stil de viață, situație financiară, situație familială și chiar statutul civil.

Primul lucru la care ne gândim cu toții, indiferent cât de cinic ar părea, se referă la situația financiară. Voi putea oare să întrețin un copil? Am un job stabil? Am o locuință stabilă? După care urmează problema carierei. De fapt, cariera este principalul motiv pentru care vârsta la care femeile aleg să aibă primul copil este în creștere, ajungând în momentul de față undeva în jurul a 35 de ani. Însă dacă un copil înseamnă o piedică atât de mare în carieră, probabil că femeile din ziua de azi ar trebuie să fie împărțite în două categorii: mame de succes sau carieriste de succes. Fără nicio alternativă de mijloc.

Dincolo de factorii de ordin material, probabil cel mai mare cuvânt de spus îl are relația cu partenerul. “Because it takes two to tango, and it takes two to make a baby”. Și oricât de “independent woman” ne-am da, știm că atunci când vine vorba de întemeierea unei familii, feminismul nostru trebuie să se mai restrângă puțin pentru a face loc și viitorului tată.

Slavă domnului, în ziua de azi avem destule metode de protecție la îndemânaă pentru a ne asigura că “the moment is just right”, iar mult așteptatul copil vine pe lume la ora și data planificate minuțios și temeinic de noi. Numai că, de multe ori kinderii noștri se încăpățânează să nu țină câtuși de puțin cont de toate planificările astea ale noastre și să își facă apariția exact atunci când ne așteptăm mai puțin. Așa sunt ei, au obiceiul de a-și face de cap și de a-și impune voința în fața părinților chiar cu mult înainte ca părintele să-i poată explica că “nu este frumos ceea ce face”.

kinderii ne aleg pe noi

Așa se întâmplă ca, multe femei, după ce s-au măritat, s-au așezat la casa lor și și-au pus cariera în ordine, ajung să se chinuie câțiva ani, cu tot felul de tratamente, vizite medicale și zile fertile calculate la sânge, să conceapă mult doritul copil, în timp ce pentru altele minunea se întâmplă înainte de a fi luat vreodată în calcul întemeierea unei familii.

Dar poți oare să te împotrivești voinței micului tiran ce ia naștere în tine? Te trezești neputincioasă în fața lui chiar înainte de a-și îndrepta ochii ăia mari și rugători spre tine, înainte de te trezi cu urlete în toiul nopții pentru că atunci are el chef să mănânce, înainte de primul surâs care îți face inima să se înmoaie sau de a scoate pentru prima dată pe gură cuvântul care te va urmări toată viața: mama.

Pentru că uneori pur și simplu kinderii ne aleg pe noi și nu invers, și devenim părinți atunci când hotărăsc ei că e timpul să vină pe lume. Și ce dacă nu ai văzut încă toate lumea, ce dacă nu ai făcut încă bunjee jumping de pe Kilimanjaro, ce mai contează că mult dorita ta carieră abia începea saă ia avânt sau că nu locuiești în casa visurilor tale? Îți iei inima-n dinți și-ți spui că toate lucrurile se întâmplă cu un motiv, în timp ce cedezi fericită minunii ce se naște în interiorul tău.

În societatea modernă de astăzi trăim vieți tot mai agitate și ne-am obișnuit să ne planificăm totul în cel mai mic detaliu, de la facultatea pe care o urmăm, la mult așteptata zi a nunții și până la croaziera de vis în care vom pleca la pensie (sigur, asta presupunând că nu vom primi pensia în aceeași țară), însă ceea ce scapă de cele mai multe ori planificării noastre minuțioase este exact acel lucru care își va pune cel mai mult amprenta pe viata noastră.

Oricât ne-am împotrivi, copiii vin când vor ei și vin să ne schimbe viețile după cum vor ei… dar ce călătorie minunată ne așteptă și ce plăcut va fi să observăm toate întosăturile fascinante pe care le iau viețile noastre sub ochii mari și impunători ai kinderilor noștri mult iubiți!

Căci micul tiran a ales să vină pe lume și te-a numit mamă (sau tată) și tu știi că acest nume te va defini și redefini pentru toată viața.

Pe voi v-au ales kinderii sau invers?

Surse foto : Aflaradu/ Flickr.com și Melissa/ Flickr.com.

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This