Fundatia Romanian Angel Appeal (RAA) si Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale (MMFPS) – Directia Generala Protectia Copilului (DGPC) lanseaza, astazi, proiectul strategic “Femei pentru femei” – Program national de calificare si acreditare a femeilor in ocupatia de baby-sitter.
Ca mama, consider ca nimic nu e mai important decat siguranta si bunastarea copilului meu. -am confruntat si eu candva cu dificultatea de a gasi, pentru fetita mea, un loc la cresa sau la radinita si am fost nevoita, in final, sa apelez la serviciile unor bone recrutate prin diferite metode. Proiectul nostru nu numai ca raspunde unei nevoi stringente actuale de suplimentare si diversificare a serviciilor de ingrijire si educare a copiilor pe timpul zilei, dar ofera si sansa exploatarii, in sens pozitiv, a unui capital de resurse umane extraordinar de important, alcatuit din femei somere sau neocupate.
Dr. Silvia Asandi, Manager de Proiect
Fundatia Romanian Angel Appeal (RAA) si Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale (MMFPS) – Directia Generala Protectia Copilului (DGPC) lanseaza, astazi, proiectul strategic „Femei pentru femei” – Program national de calificare si acreditare a femeilor in ocupatia de baby-sitter.
Ideea acestui proiect s-a nascut dintr-o nevoie reala a societatii, resimtita pe trei paliere:
· procentul crescut de femei somere sau neocupate;· riscul mare de abandonare de catre mame a serviciului sau a studiilor pentru a-si creste copiii;· riscul unei dezvoltari nearmonioase a copiilordin cauza lipsei ingrijirilor de buna calitate la varste mici.
Ca un prim pas spre rezolvarea acestor probleme, in cadrul proiectului vom organiza cursuri de calificare pentru mai mult de 2000 de femei care vor sa practice meseria de bona/baby-sitter si apoi le vom da o mana de ajutor in vederea angajarii, printr-o campanie de promovare a serviciilor pe care ele vor fi pregatite sa le ofere.
De asemenea, prin parteneriate cu autoritati locale din toate regiunile de dezvoltare ale tarii, vom pregati infiintarea de compartimente de administrare si monitorizare a activitatii prestate de bone / baby-sitters. Acestea suntpremisele crearii infrastructurii unui sistem standardizat in domeniul ingrijirii copiilor pe timpul zilei, sistem complementar celui actual furnizat prin crese si gradinite. Cu alte cuvinte, o retea publica in care activitatea bonelor este reglementata si monitorizata, pentru asigurarea calitatii serviciilor si in interesul superior al copilului.
Proiectul sustine ideea inovatoare de introducere, printre serviciile de ingrijire a copiilor pe timpul zilei, a conceptului de bona care lucreaza la domiciliul propriu sau al familiilor, unde poate ingriji simultan mai multi copii. Acest tip de ingrijire a copiilor la domiciliul bonelor calificate este nou doar pentru Romania, el fiind dezvoltat cu succes, de mai multi ani, in mai multe state ale Uniunii Europene, SUA si Canada, ca alternativa complementara si cost-eficienta la alte servicii de tip institutional (crese, gradinite cu program prelungit etc.).
“In contextul in care eforturile autoritatilor romane au vizat in ultima vreme identificarea celor mai bune solutii menite sa asigure oferirea unui loc de munca pentru cat mai multe persoane interesate, implementarea acestui proiect de catre Fundatia Romanian Angel Appeal, in parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, reprezinta un demers de succes, cu o dubla semnificatie.
Pe de o parte, prin sprijinirea dezvoltarii unei retele de servicii profesionalizate de ingrijire a copiilor la domiciliu vor fi calificate 2000 femei somere sau inactive care vor putea fi angajate ca bona / baby-sitter, iar pe de alta parte, parintii care vor beneficia de serviciile acestora vor avea sansa de a reveni mai repede pe piata muncii”, a declarat Dl Nicolae Ivaschescu, secretar de stat in Ministerul Muncii.
Situatia disperata in care se gaseste majoritatea familiilor cu copii prescolari este de altfel binecunoscuta. An de an, in fata creselor si gradinitelor se formeaza cozi interminabile. Parinti si bunici se pregatesc, inca din primavara, cu speranta ca vor prinde un loc pentru copil. Sute de mii de copii raman anual in afara sistemului. Locurile sunt prea putine in gradinite iar cresele au ajuns o raritate.
In special familiile monoparentale si cele cu venituri mici sunt vulnerabile atunci cand serviciile de ingrijire a copilului lipsesc, sunt scumpe sau de proasta calitate. Mamele singure, mai ales, sunt nevoite sa paraseasca piata muncii pentru a-si putea ingriji copiii, ceea ce duce la situatii in care ele si copiii lor abia reusesc sa subziste din ajutorul social.
Cand nici familia largita nu poate ajuta, singura solutie pentru cei ai caror copii au ramas in afara sistemului este angajarea unei bone. Insa, pe de-o parte, nu toti parintii isi permit sa plateasca asemenea servicii, iar pe de alta parte, formarea si monitorizarea acestor bone este fie insuficienta, fie inexistenta.
“Prin implementarea acestui proiect s-a dorit oferirea unei alternative viabile si profesioniste pentru acoperirea unui domeniu de activitate insuficient dezvoltat, acela al serviciilor oferite la domiciliu copiilor din Romania si familiilor acestora.
Acceptand ideea ca primii ani din viata oricarui copil sunt fundamentali in dezvoltarea sa ulterioara, consideram ca profesionalizarea serviciilor oferite de persoanele ce vor fi calificate in meseria de bona sau baby sitter va reprezenta o garantie asiguratorie a unei ingrijiri adecvate a copiilor care vor beneficia de aceste servicii, concomitent cu incurajarea revenirii pe piata muncii a parintilor acestora”, a spus Dna Elena Tudor, Director General al Directiei Generale Protectia Copilului din Ministerul Muncii.
Obiectivul proiectului “Femei pentru femei” corespunde Axei prioritare 6 a POSDRU “Promovarea Incluziunii Sociale”, Domeniul major de interventie 6.3. “Promovarea egalitatii de sanse pe piata muncii”.
Odata cu lansarea proiectului, lansam si pagina de internet care va gazdui informatiile din proiect: www.scoalabonelor.ro
Foto www.scoalabonelor.ro by courtesy of Dreamstime