D. are nevoie de idei pentru o compunere cu tema “violenţa“.

O fi vorba de descrierea sau caracterizarea violenţei? De descrierea originii violenţei? Sau despre efectele, consecinţele actelor violente?

Pui de compuneri 1 – originea violenţei
Dacă vă simţiţi inspiraţi, povestiţi de ce credeţi voi că oamenii devin violenţi: ce credeţi că îi face pe cei care acum sunt calmi să îşi iasă din minţi şi să agreseze pe altcineva, fizic sau verbal.

Povestea unui copil care nu înţelege actele violente (daţi câteva exemple) şi pleacă să afle de unde vine violenţa la oameni, încercând să o convingă să nu îşi mai arate coada în viaţa lui:
– unde o caută?
– o găseşte?
– sub ce formă, cum arată?
– ce discută cu ea?
– la ce rezultat ajunge?

Personificaţi violenţa şi povestiţi cum a apărut printre oameni chiar din perspectiva sa…
– cum arată?
– de unde vine?
– ce relaţie are cu oamenii, de când şi de ce?
– cum vede ea oamenii şi cum crede că va continua să interacţioneze cu ei pe viitor?
– în ce condiţii va rămâne printre ei şi în ce condiţi ar pleca?
– ce crede ea că ar putea să o facă mai mare şi mai puternică?
– ce crede că ar distruge-o pentru totdeauna?

Pui de compunere 2 – descrierea violenţei
– Încercaţi să vă amintiţi o scenă violentă despre care aţi auzit sau la care aţi asistat, chiar şi doar la televizor, dacă aţi avut norocul să nu vedeţi o scenă violentă în realitate.
– Închipuiţi-vă că dincolo de gesturile prin care se materializa (lovituri, vorbe, lucruri aruncate…), violenţa e ca o energie în jurul celui agresiv, iar această energie se năpusteşte asupra victimei prin comportamentul agresorului.
– Descrieţi scena ca şi cum aţi avea clarvedere şi atunci când aţi văzut ce s-a întâmplat, practic aţi văzut şi energia violenţei. Descrieţi forme, culori, cum afectează energia asta tot ceea ce îi înconjoară pe protagoniştii scenei (plantele şi animalele se sperie? păsările tac? energia asta se împrăştie şi atinge şi alţi oameni care nu sunt implicaţi? cum reacţionează ei?).
– Nu în ultimul rând, scrieţi şi ce aţi simţit voi când aţi asistat la scena asta şi care sunt gândurile sau concluziile voastre legate de ea.

Pui de compuneri 3 – consecinţele violenţei
Porniţi de la oricare dintre scenariile de mai sus (copilul care caută violenţa, personificarea violenţei, violenţa ca energie…) şi scrieţi despre ce se întâmplă cu oamenii şi/ sau cu lumea dacă violenţa cotinuă să existe, ce s-ar întâmpla dacă ar creşte din ce în ce mai mult, ce s-ar întâmpla dacă ar reuşi să cuprindă toată lumea.
– puteţi scrie mai ‘raţional’, concret, că ar domni frica printre cei slabi, că ar exista din ce în ce mai multe războaie, că s-ar distruge încet încet planeta cu totul…
– puteţi scrie mai ‘vizual’, mai metaforic, că violenţa e ca o aură cenuşie în jurul celor care trec de la enervare la gesturi violente asupra semenilor, că aura asta ar cuprinde şi oameni, şi animale, şi plante, că ar ajunge să întunece cerul… etc.

Pentru oricare dintre variantele mai vizuale de mai sus, cel mai simplu e să închideţi puţin ochii şi să vă ‘rugaţi mintea’ să picteze imaginea, tabloul, pe care voi apoi doar să-l puneţi în cuvinte.

Spor la scris, şi vă mulţumesc de pe acum, pentru că sunt sigură că niciunul dintre voi nu va mai fi violent vreodată, după ce veţi fi stat puţin să vă gândiţi la consecinţe… 🙂