Mama unui tânăr în clasa a IV a are nevoie de idei pentru o compunere cu tema “ţara mea“. Adultul din mine zâmbeşte amar după evenimentele de ieri, dar copilul din mine e mereu pe fază pentru un pui de compunere, sau doi 🙂

Pui de compunere 1 – ţara de zi cu zi
Porneşte de la viaţa ta de zi cu zi şi de la ce ştii tu personal şi direct despre ţara ta, din ce ai văzut şi ce ai citit, nu din ce ţi-au spus alţii. Ia o hârtie pentru ciornă şi scrie acolo tot ce-ţi trece prin minte, fără să te abţii sau să încerci să formulezi frumos, doar gânduri sau informaţii. De exemplu, eu aş scrie:
– mi-e greu să scriu despre ţara mea, pentru că am văzut prea puţin din ea
– are mulţi oameni atât de diferiţi încât uneori mi se pare că e compusă din mai multe ţări
– mă bucur că am şi munte şi mare în ţara mea
– în ţara mea ştiu că oriunde aş merge, vorbesc aceeaşi limbă cu cei cu care mă întâlnesc

Apoi, tot pe ciornă, dar un pic separat, scrie şi ce ţi s-a spus, sau ce ai auzit despre ţara ta şi scrie ce gândeşti tu personal despre aceste lucruri. La mine ar fi:
– aud des despre politică în ţara mea, dar nu înţeleg prea bine de ce se ceartă oamenii ăia între ei
– mi se spune că ţara mea e neîndreptăţită de alţii şi ma întreb cum de îi lăsăm
– aud că ţara mea e cea mai frumoasă şi abia aştept să vizitez toate celelalte ţări din lume ca să pot să zic şi eu cum mi se pare

ATENŢIE! Nu vă sfătuiesc să folosiţi linuţele scrise de mine mai sus, s-ar putea să supăraţi pe cineva… Am scris doar ca să vă faceţi o idee despre ce să scrieţi voi, dar vă sfătuiesc din suflet să scrieţi voi ce e adevărat pentru voi!

Dacă aţi făcut această ciornă, înseamnă că aveţi “materia primă”, ideile de la care să porniţi. Luaţi foaia de curat şi începeţi să le puneţi în ordine, dând exemple, scriind şi ce simţiţi când vă gândiţi la toate aceste lucruri, sau ce vă doriţi pentru ţară sau pentru voi în ţara voastră.

Pui de compunere 2 – ţara mea, la propriu!
Dacă nu ştiţi să scrieţi despre ţara la care se aşteaptă profesorul, iar acesta are simţul umorului, inventaţi-vă propria ţară şi scrieţi despre ea. Puteţi să vă inspiraţi şi din puiul de compunere despre “o lume de vis” pentru a scrie despre “ţara voastră de vis”, sau din cele ce urmează:
– Cum arată ţara voastră personală? E mare, mică, ce forme de relief, e curată, e populată?
– Cine locuieşte în această ţară? Pe lângă oameni, prieteni, familie (dacă e cazul), mai sunt şi animale? alte creaturi?
– Cum e vremea la tine în ţară? Sunt 4 anotimpuri, sau e tot timpul iarnă, sau vară, sau primăvară? Plouă, ninge, e soare, sunt curcubee, nori? Alte intemperii?
– Cine sau ce conduce ţara ta? E un preşedinte, un rege, o regină, un elf, un grup de oameni? Sunt luate în seamă şi părerile copiilor în conducerea ţării?
– Ce se face la tine în ţară? Există meserii obişnuite sau şi altele? Care?
– Cum e şcoala în ţara ta? Ce fac copiii din ţara ta? Se joacă, învaţă, fac şi altceva? Câte puţin din fiecare?
– Cum te plimbi prin ţara ta? Mijloace de transport obişnuite, cum ar fi trenul, maşina, avionul, sau mai sunt şi altele?
– S-a inventat ceva uimitor în ţara ta? Un leac la vreo boală? Un aparat?

Observaţie: puteţi răspunde la aceste întrebări şi cu răspunsuri “reale”, legate de ţara voastră din realitate.

Pui de compunere 3 – ţara mea e un mister
Până la un moment dat, orice copil are mai multe întrebări decât răspunsuri despre ţara lui… Puteţi face o compunere în care să începeţi cu răspunsuri (ca la puiul de compunere 1, să vă întrebaţi ce ştiţi sigur despre ţara voastră), iar apoi să recunoaşteţi sincer (dacă e cazul) că ţara voastră e un mister, e ceva ce vă doriţi să descoperiţi şi să înţelegeţi. Astfel, restul de compunere să fie o serie de întrebări pe care vi le puneţi despre ţara voastră.

Cu puiul acesta de compunere, puteţi merge apoi la părinţi sau la profesori, care să înceapă să vă “împrumute” răspunsurile lor, până veţi reuşi şi voi să le găsiţi pe ale voastre 🙂

Spor la scris!