In 2007, cand am inceput Pui de Compuneri, i-am multumit in gand unei profesoare de romana, care din anii ’70 si pana de curand a stiut sa invete generatii intregi de elevi sa aiba o relatie frumoasa cu limba romana. Am avut sansa ca ea sa fie mama celui mai bun prieten al meu in copilarie si

buna prietena cu mama mea. Am facut meditatii la romana cu ea in liceu si, dupa bac, am continuat sa urmaresc cu placere una dintre acele stele speciale care lumineaza intunericul multor copii, atat in clasa cat si in afara ei.

Doamna Profesoara Mihaela Bodonea a inceput o noua calatorie, martea trecuta, dupa zece ani de lupta cu cancerul. Pana in ultima clipa, a fost un educator de exceptie si o inspiratie la nivel personal. Ii urez drum bun si ii multumesc pentru Caragiale, Creanga, Nichita si toti autorii pe care m-a invatat sa-i citesc, pentru ca scriu si vorbesc corect, pentru cartofii frantuzesti si alte bunatati pe care le facea cand mergeam in vizita la Mitza, pentru cat de simpatica era cand se speria de ceva sau era depasita de manifestarile adolescentelor noastre, pentru ca atunci cand eu eram mica si scoala era mare, cand intra ea in incapere, imi era mai mare dragul sa invat si sa-mi fac lectiile.

Cu respect si dragoste,

Sandra.