Și după cum spuneam, programul eco al celor mici e deja făcut: duminică, 30 mai 2010, în Parcul Herăstrau, copiii, părinții, bunicii și prietenii sunt așteptați la un eveniment cultural verde – artă stradală și mâncare sănătoasă.
Distracția începe de la ora 10.00 cu asamblarea Dragonului Eco (la intrarea dinspre Arcul de Triumf). Acesta va fi format numai din pet-uri și la construcția lui pot participa și copiii și adulții. Iar după ora 12.00, acesta se va plimba pe aleile parcului. Cei mici (între 4 și 14 ani) vor putea participa la Children’s Street Art – Concurs de desene pe asfalt sau la GarbArt – workshop de creație unde participanții, copii sau adulți, își vor exprima creativitatea cu ajutorul pet-urilor.
Între orele 13.00 și 15.00, e pauză de prânz :). Vizitatorii sunt așteptați la un prânz cu produse biologice. După această pauză, distracția continuă cu Dragonul pe alei, cu desene pe asfalt, etc.
Organizatorii, Complexul Educațional Genesis, cer ca cei care vor să ia parte la acest eveniment să confirme participarea la adresa de e-mail comunicare@genesis.ro sau la telefon 0723 547 706, până vineri, 28 mai 2010, ora 19.00!
Sursa imagine: Nosey Nest / Flickr