puzzle rotund
Pe ideea “ce jucării noi mai sunt pe piața” care să îi stimuleze pe cei mici, am descoperit un puzzle sferă. Și nu orice puzzle sferă, ci unul premiat în mai multe rânduri.
Jucăria se numește “Nesting Spheres Puzzle” și are patru “învelișuri” de diferite culori care trebuie puse cap la cap, astfel încât puzzle-ul să devină “întreg”. Odată ce s-a terminat unul dintre straturi, celălalt este un pic mai greu de realizat, pentru că cel mic trebuie să țină cont și de învelișul precedent.
puzzle rotund
Jucăria are în total 21 de piese și este recomandată pentru copiii de cel puțin 5 ani, adică și pentru adulți. Nu de alta, dar suntem convinși că și voi veți vrea să faceți cel puțin o dată puzzle-ul, nu? 🙂
Noi nu am găsit puzzle-ul rotund în niciunul dintre magazinele online din România, dar am văzut că Hammacher.com livrează produse și la noi. Așadar nu mai rămâne decât să vă spunem că jucăria costă 29.96 de dolari și poate fi comandată de aici.
Vouă ce puzzle-uri v-au mai atras atenția? Și ce jucării noi ați mai descoperit?