Nu ne-am sters pe picioare și nici nu ne-am descălțat, pentru că a trebuit să urcăm patru etaje cu liftul de la Muzeul Național de Artă Contemporană, așa cum vă spuneam mai sus nici măcar un telefon nu am dat înainte, ci ne-am dus direct pe la ora 17:00 la Muzeul Benzii Desenate. Nu ne așteptam să fim primiți cu brațele deschise, dar nici cu un detector de metal la intrare. Mai în glumă, mai în serios, ne-am scotocit de metale și am trecut repejor prin el (doar intram în Casa Poporului) pentru că abia așteptam să ajungem la etajul patru, unde visul oricărui copil, care s-a uitat la un desen animat sau care a avut în mâini o carte cu benzi desenate, se transformă în realitate.

Ca să vă fac un scurt rezumat, la Muzeul Benzii Desenate veți găsi atât istoria benzilor desenate, cât și multe desene, unul mai colorat ca altul, audio book-uri și multe altele. De obicei, aici au loc tot felul de evenimente, precum ateliere pentru copii, dar noi am ajuns pe la finalul programului așa că din păcate nu am prins niciun eveniment special. Vorba vine „niciun eveniment special”, a fost pentru prima dată când am ajuns într-un astfel de muzeu, și am promis că nu va fi ultima oară.

La Muzeul Benzii Desenate puteți să veniți pentru expoziția în sine sau pentru camera cu desene animate. Practic, în mijlocul muzeului, se află o cameră plină de scaune și de fotolii moi care abia își așteaptă copiii să se arunce pe ele, cu un televizor mare unde mereu sunt desene animate cuminți pentru copii și mai cuminți. Dacă ajungeți până în spatele muzeului, veți descoperi niște măsuțe ceva mai ridicate cu niște căști pe ele. Din păcate, nu am reușit să întrebăm ce se petrece exact cu ele, dar din câte ne-am dat noi seama, din căști se aud niște audio book-uri tare vesele (poate ne spuneți voi dacă știți mai multe ce se petrece cu ele)

La final, ne-am delectat un pic pe terasa de la MNAC, unde chiar și razele puternice ale soarelui s-au mai calmat un pic și de unde am putut să vedem mare parte din curtea de la Casa Poporului.
Intrarea la Muzeul Benzii Desenate este gratuită, iar următorul eveniment de pe listă este cel de pe 24 august, de la ora 18.00 – „Ilustratia de carte și bandă desenată”, cu Patricia Suliman și Igor Mocanu, cu o expoziție pe aceeași temă. Nu ratați și duceți-vă și voi de mână cu piticii, când reușiți să ajungeți prin zonă. Ar fi tare păcat să nu-l vizitați, e tare drăguț și vă readuc aminte de faptul că este vorba de un proiect pilot, teoretic, la finalul lui septembrie ușile muzeului se închid pentru totdeauna.
Voi ați reușit să ajungeți la Muzeul Benzii Desenate până acum? 🙂