Muzici tradiționale, lansări și filme la Zilele MȚR

Toamna se numără evenimentele.

Muzici tradiționale, lansări și filme la Zilele MȚR

Dă mai departe

Dacă zicem că toamna se numără evenimentele o facem pe bună dreptate, mai ales că zilele trecute spuneam că la MȚR se sărbătoresc copiii. De data aceasta, de pe 12 și până pe 22 septembrie, suntem invitați cu mic, cu mare la a patra ediţie a Zilelor Muzeului Ţăranului.

Cel mai mare eveniment din acest an este expoziţia Transporturile tradiţionale din România, care va fi deschisă pe 19 septembrie 2013, în sălile Oaspeţi şi Irina Nicolau. Expoziția adună mijloacele de transport tradiţionale utilizate în România: de la cele folosite pentru transportul greutăţii pe creştetul capului la şaretă, de la traista de umăr şi legănuşul de spate la carul pentru fân, sanie la lotcă sau la căruţa pictată dobrogeană – așa că va fi “gustată” și de cei mici, dar și de cei mari în aceeași măsură.

Pentru că sunt și multe filme și multe alte expoziții vă las cu tot programul mai jos:

12 septembrie

17.30: improvizaţie sonoră pentruExporiment IV: Însemne și crestături, invitatCălin Torsan (sala Foaier)

18.00: vernisaj Exporiment IV: Însemne și crestături (sala Foaier)

19.00: Croaziera, 1980 (Studioul Horia Bernea)

13 septembrie

10.00 – 18.00: Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri (curte)

16.00: atelier de pictură pe lemn, pentru copii, cu meşterul iconar Angela Ludoşanu (Curte)

18.00: lansare de carte Sfârșit de lumi, de Dan Dumitru Lucinescu, în cooperare cu Fundația Arsenie Boca (Librăria Cărturești)

19.00: Proba de microfon, 1980 (Studioul Horia Bernea)

14 septembrie

10.00 – 18.00: Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri (Curte)

11.00: atelier de pictură pe sticlă pentru copii cu artistul Bogdan Herăscu (Curte)

15.00: atelier de sculptură în lemn, pentru copii (10 – 14 ani) cu meşterul Vasile Moldoveanu

19.00: Glissando, 1984 (Studioul Horia Bernea)

15 septembrie

10.00 – 18.00: Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri (Curte)

12.00: atelier de pictură pe sticlă, cu meşterul iconar Mihaela Bercea (curte)

17.00: lansări de cărți de Mircea Daneliuc, cu participarea cineastului și a lui Liviu Antonesei, Ion Bogdan Lefter și Cristian Teodorescu (Librăria Cărturești)

19.00: Vânătoarea de vulpi, 1980 (Studioul Horia Bernea)

16 septembrie

16.00: conferință Dr. Nicolae Constantinescu: Genomul poporului român în viziunea lui George Emil Palade (Librăria Cărturești)

17.00: deschiderea Săptămânii Europene a Mobilităţii (Studioul Horia Bernea)

19.00: Iacob, 1984 (Studiul Horia Bernea)

17 septembrie

17.00: vernisaj Amintiri despre satul românesc (Liana Maria Petruțiu și Vasile Mănăstireanu (Sălile Acvariu și La nuiele)

18.00: Conferințele de la Șosea: Poveștile cu poale-n brâu, cu Șerban Anghelescu (Clubul Țăranului)

19.00: Cele ce plutesc, 2009 (Studioul Horia Bernea)

18 septembrie

18.00 – 21.00: Fundația Sf. Dimitrie – 15 ani de activitate (Sala Foaier)

20.00: Indigenous – expoziție de fotografie Mădălin Mărienuț și concert de muzică indiană (Clubul Țăranului)

19.00: Senatorul melcilor, 1995 (Studioul Horia Bernea)

19 septembrie

18.00: vernisaj Transporturile tradiționale din România (Studioul Horia Bernea, Sala Oaspeți, Sala Irina Nicolau, Curte)

20 septembrie

10.00 – 18.00: Ateliere cu demonstrații ale meșterilor (Curte)

10.30: Colocviile colocviale ale Mețereului (Bibliotecă)

18.00: Noaptea Albă a Filmului Românesc – Moromeții, 1988 (Studioul Horia Bernea)

21.00: Noaptea Albă a Filmului Românesc – Un film cu o fată fermecătoare, 1966 (Studioul Horia Bernea)

23.00: Noaptea Albă a Filmului Românesc – È pericoloso sporgersi, 1993 (Curte)

21 septembrie

10.00 – 18.00: Ateliere cu demonstrații ale meșterilor (Curte)

11.30 – 14.00: prelegeri în cadrul Săptămânii Europeane a Mobilităţii (Studioul Horia Bernea)

19.00: Ambasadori, căutăm patrie, 2003 (Studioul Horia Bernea)

22 septembrie

10.00 – 18.00: Ateliere cu demonstrații ale meșterilor (Curte)

17.00: lansare caiet MŢR, Exporiment II. Dantele şi broderii (Sala Foaier)

12.00 – 16.00: finisaj Piatra și fierul (Herăști, Jud. Giurgiu)

19.00: Marilena, 2009 (Studioul Horia Bernea)

0 comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa de email rămâne între noi. Câmpurile obligatorii au *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tot de aici

Mai departe, de citit.

Inițiative UrbanKID

Hai în
UrbanKID Club.

Povești, idei și invitații, direct în inbox. Cu blândețe. În ritmul tău.

Te poți dezabona oricând. Confidențialitate