targ de martisoare 2011
Pe la final de februarie deja ne gândim la primăvară. Știu că vremea de afară “nu ține cu noi” și că fata de la meteo nu ne aduce zilele acestea vești prea bune, dar parcă razele de soare, puține la număr, care s-au mai zărit în ultimul timp aduc a ghiocei și mărțișoare.
Da, mărțișoare pentru că dacă vine primăvara înseamnă că e martie, acea lună frumoasă în care mămicile și fetele sunt vedete!
Așa că, tătici, iubiți, băieți trebuie să începeți să vă gândiți la mărțișoarele pe care le veți dărui celor dragi de lângă voi. Vă dau un pont, de fapt vi l-am spus de la început, cele mai multe mărțișoare, unele unice, altele cu pietre preșioase sau bijuterii, le veți găsi la târgul de la Muzeul Țăranului Român. Târgul vă așteaptă zi de zi de la ora 10.00 până seara la 18.00.
Aproape 300 de meșteri se adună anul acesta pentru a pune pe tarabă mărțișoare care mai de care mai frumoase, de plastic sau de lemn, dulci sau nu. Da, da, chiar dulci, pentru că nu vor lipsi mărțișoarele delicioase din turtă dulce, dulceață sau gem. 🙂
Voi vă mai aduceți aminte care a fost cel mai frumos mărțișor pe care l-ați oferit/primit?
Sursă foto: Public Domanis Photos/ Flickr.com.