… PĂRINȚI

În tot peisajul mass-media inundat de articole clickbait ar fi cam bine să vedem o știre cu titlul ăsta săpămâna viitoare. Așa cum vă spuneam acum câteva zile – n-ar fi deloc rău să vorbim cu părinții noștri și să îi convingem să treacă peste orgolii și lucruri pe care le-au auzit la TV în ultimele săpămâni, iar când votează, să voteze cu gândul la noi și la copiii noștri, adevărații beneficiari ai traiectoriei pe care o va lua România dupa alegerile din 16 Noiembrie.
Dar mai presus de preferința pentru un candidat trebuie să fie prezența la vot. Mersul la vot este un act democractic, civic, ceva ce oamenii care își iubesc țara consideră firesc, ceva care este o caracteristică a oricărei comunități civilizate. Vă povesteam că mersul la vot este obligatoriu prin lege în Australia – și nu numai.
Din toate aceste motive am acceptat invitația Sandrei și VeiozaArte de a oferi câteva motive părinților pentru a merge la vot împreună cu cei mici. E important ca cei mici să realizeze de mici că își pot exprima dorințele, nevoile – și că acestea pot să fie ascultate. E important să realizeze că nu trebuie să fim tăcuți atunci când ceva ne deranjează.
Dacă rezonați cu toate lucrurile acestea, vă invităm să răspândiți playlistul de mai jos (3 clipuri scurte) – astfel încât să nu existe nicio familie în țara asta care duminică 16 Noiembrie să nu își răpească 10 minute din programul de weekend și să meargă la cea mai apropiată secție de votare.
Contează! Votează!