În încercarea de a stopa sau măcar a mișcora numărul celor care chiulesc de la școală, în mai multe unități de învățământ din Statele Unite ale Americii, directorii școlilor au demarat programe de… urmărire pentru studenți. mai exact, tehnologia este la îndemâna tuturor, așadar programele cu pricina presupun GPS-uri ori micro-cip-uri care să îi monitorizeze pe copii, la orice mișcare.
La multe unități de învățământ este necesar acordul din partea părinților, dar și a elevilor înainte de a intra în aceste programe de monitorizare, însă există și școli unde acest lucru este obligatoriu, iar asta a atras deja mai multe probleme. De exemplu, în noiembrie anul trecut, site-ul Northside Independent School District din Texas a fost spart. Atacul a fost cauzat (sau cel puțin așa spune mai toată lumea) de faptul că un student a refuzat pe motive religioase să poarte cu el cardul de elev care conține un micro-cip de monitorizare. Mai multe despre subiect puteți citi pe blog-ul edweek.org.
La alte școli, elevii trebuie să poarte cu ei un dispozitiv GPS cu ajutorul căruia să dea check in odată ajunși la școală și în momentul în care au plecat, dar și în pauza de masă…
Lăsând la o parte discuțiile despre siguranța copiilor și legate de faptul că așa cei care pleacă de la ore fără un motiv serios se vor gândi de două ori înainte să facă acest lucru, rămâne însă un semn mare de întrebare cu privire la libertatea copiilor și a adolescenților (pentru că cele mai multe dintre programe sunt implementate în licee). Asta ca să nu mai spun nimic despre gradul de încredere pe care adulții îl oferă (sau nu) copiilor.
Voi ce credeți? Sunt benefice aceste programe de monitorizare?
Puteți afla mai multe despre un astfel de program pentru studenți pe blogs.edweek.org.
Sursă foto: Univers beeldbank/ Flickr.com.