Un articol de Laura Osborne

Introducere

Dar cum vor învăța să socializeze?
Aceasta este poate cea mai obișnuită întrebare care li se pune celor ce aleg să își educe copiii acasă. Socializarea este procesul prin care tinerii dintr-o anumită cultură învață regulile, cutumele, tradițiile și tipurile de interacțiuni acceptabile ale societății în care trăiesc. Indiferent dacă sunt la școală sau acasă, copiii vor socializa.

Prin urmare întrebarea care se pune este de fapt: care este cel mai bun agent al socializării? Realizând că, din momentul în care absolvă liceul, un elev nu va mai fi niciodată închis într-un mediu cu persoane de exact aceeași vârstă, poți să pui la îndoială rolul școlii în privința socializării. Dar detractorii întreabă: copilul educat acasă are aceleași abilități de comunicare interpersonală ca semenii lui din instituții? Haideți să vedem ce spun studiile academice în această privință:

Cercetări legate de  homeschooling

Urmează o compilație de rezultate publicate ale cercetărilor care demonstrează eficiența homeschooling-ului în rolul său de agent de socializare.

1. John Wesley Taylor (1987) Self Concept in Home Schooling Children:

Folosind unul dintre cele mai bine validate teste care măsoară conștientizarea sinelui, Taylor a testat la întâmplare 45.000 de copii educați acasă, aflând că jumătate dintre aceștia se aflau în primele 10 procente sau peste și 47% se clasau peste medie, în comparație cu semenii lor instituționalizați. El concluzionează: “ Din moment ce conștientizarea sinelui este considerată elementară pentru dinamica unei socializări pozitive, asta răspunde foarte clar scepticismului foarte des auzit care sugerează că cei educați acasa sunt inferiori în privința socializării.”

2. Julie Webb (1989) The Outcomes of Home-based Education: Employment and Other Issues:

Rezumat: Examinează aspecte ale vieții adulților care au fost total sau parțial educați acasă. Găsește că toți cei care au încercat să urmeze universități au făcut-o cu succes, că nu exista nicio dovadă ca s-ar fi lovit de prejudecăți la angajare și că abilitatea lor de a socializa a fost de cele mai multe ori superioară celor de aceeași vârsta ce fuseseră educați în școli.

3. Lee Stough (1992) Social and Emotional Status of Home Schooled Children and Conventionally Schooled Children in West Virginia:

Cercetând în special socializarea, Stough a comparat 30 de familii de homeschoolers cu 32 de familii convenționale ai căror copii erau educați în școli, toate având copii între 7 și 14 ani. Conform rezultatelor, copiii educați acasă “au căpătat abilitățile, cunoașterea și atitudinile necesare pentru a funcționa în societate… la o rată similară celor educați în școli”. Cercetătorul nu a găsit o diferență semnificativă în privința conștiinței de sine.

4. Larry Edward Shyers (1992) Comparison of Social Adjustment Between Home and Traditionally Schooled Students:

Dr. Shyers a comparat 70 de copii educați acasă cu 70 de copii educați în școli, ambele grupuri având între 8 și 10 ani. Cercetarea a arătat că cei educați acasă au “ cu mult mai puține probleme de comportament”. Cei educați în scoli erau mult mai agresivi, gălăgioși și competitivi. Cei educați acasă aveau tendința de a vorbi calm, de a se juca foarte bine în grupuri, de a lua inițiativa și de a-i invita și pe alții să se joace. Concluzia lui Shyers a fost: “ rezultatele par să ne arate că dezvoltarea socială a unui copil depinde mai mult de contactul cu adulții și mult mai puțin de cel cu alți copii, așa cum s-a crezut până în prezent.”

5. Thomas C. Smedley (1992) Socialization of Home Schooled Children–A Communication Approach:

Rezumat: Această lucrare investighează prejudecata foarte răspândită că educația instituționalizată “socializează” copiii. Subiecții au fost 33 de copii de vârstă școlară, egal distribuiți demografic, 13 dintre ei școlarizați și 20 educați acasă. S-au folosit Vineland Adaptive Behavior Scales pentru a evalua abilitățile de comunicare, de socializare și cele de adaptare la viața de zi cu zi ale subiecților. Aceste rezultate, combinate într-un compozit de comportament de adaptare, arată gradul general de maturitate al fiecărui subiect. După ce datele au fost procesate folosind Programul Statistic pentru Științe Sociale (SPSS), acestea au indicat că cei educați acasă erau în mod semnificativ mai bine socializați și cu un grad de maturitate mai mare decât cei din școli. Implicația imediat următoare este că familiile celor care își educă copiii acasă satisfac în mod adecvat nevoile de socializare. Următoarea implicație este că cel mai probabil este nevoie să reexaminăm bazele procesului de socializare pe care le presupuneam.

6. Judith A. Schickendanz (1995) Family Socialization and Academic Achievement:

Rezumat: Argumentează că, în timp ce eforturile profesorilor și ale școlii pot fi importante, condițiile dinafara școlii sunt de fapt decisive în privința creșterii substanțiale a realizărilor academice.

7. Jeffrey J. Arnett (1995) Broad and Narrow Socialization: The Family in the Context of a Cultural Theory. Journal of Marriage and the Family:

Rezumat: Descrie teoria socializării extinse și înguste, cu accent pe plasarea socializării familiale în contextul ei cultural. În culturile caracterizate de o socializare largă, socializarea este destinată să promoveze independența, individualimul și libera exprimare. În cele cu o socializare îngustă, se încurajează obediența și conformarea. [Nota autorului: Puteți identifica care dintre aceste culturi se aseamănă mai mult cu experiența educației acasă și care descrie instituționalizarea?]

Socializarea instituționalizată

Teoria conform căreia școala este singurul agent acceptabil al socializării este clar contrazisă de studiile academice citate. Cu toate acestea, pentru că școala este agentul principal al socializării pentru majoritate, cei ce își educă copiii acasă sunt presați să-și reconsidere poziția. O examinare mai atentă a naturii instituționale a școlilor ne va conduce la concluzia că școala este un agent al socializării. Dar este el atât de pozitiv și plin de beneficii pe cât pretind susținătorii lui?

În monografia sociologică Situating Children’s Social Competence de Ian Hutchby și Jo Moran Ellis, autorii examinează exact această problemă. Ei citează observațiile cercetărilor lui Mayall (1994), care corespund îndeaproape altor concluzii, în special faimoaselor concluzii ale sociologului E. Goffman (1961) referitoare la “instituțiile totale”. Goffman definește aceste instituții “în termenii controlului total asupra existenței instituționalizaților (inmates)”. Funcționează aceste analogii pentru școlarizarea tradițională?

Gândiți-vă. Dacă a cere permisiunea pentru a bea, pentru a te ridica în picioare, pentru a vorbi, pentru a merge la toaletă nu înseamnă “control total”, atunci ce înseamnă? Adăugați la asta uniformele, timpul alocat pentru a sta jos și a studia, pauzele de recreere supervizate în curtea instituției, și aveți toate caracteristicile altor institutii totale (de exemplu: închisoarea, azilul, unitatea militară, mănăstirea). Mayall afirmă că școala este “un sistem complet și închis unde scopurile și practicile sunt unite și unde activitățile profesorilor sunt limitate la predare și dresarea copiilor”.

Hutchby și Moran-Ellis scot în evidență și ideea că, în cadrul unei instituții, participanții ce urmează regulile acesteia sunt considerați bine integrați, pe când cei incapabili de a se conforma sunt considerați “aducători de necazuri”. În ce privește personalul instituției, sarcina lor este de a-i modela “pe cei instituționalizați (inmates) în vederea unui obiectiv social acceptat”.

Cu toate acestea, chiar și cei mai docili copii școlarizați, la fel ca toți ceilalți oameni instituționalizați, își vor dezvolta o serie de strategii care poartă denumirea specifică de “cunoaștere instituționala”, cu alte cuvinte cunoașterea modurilor în care pot evita sau fenta o parte din structurile de control. În prezența profesorilor ei se arată docili, dar odată ce aceștia s-au îndepartat, ei își “dezvoltă propriile proceduri”.

Notați ca acest eseu nu este o plângere defensivă din partea unor homeschooleri.

Aceste studii fac parte din literatura sociologică publicată de profesori universitari, a căror profesie este studierea în profunzime a problemelor pertinente. Mai există dovezi de examinat. Din nou, aceste concluzii nu sunt produse de comunitatea HS, ci de cei care tind să fie sceptici în privința ideii că HS aduce destule ocazii de socializare acceptabilă.

În revista pentru educatori profesioniști Adolescence (1999), David Wren examinează mediul școlar în articolul său “Cultura școlii – Explorând programa ascunsă”. El susține că “educatorii trec deseori cu vederea cultura școlii”. Și continuă: ”Acest articol încurajează profesorii și directorii de școli să caute să aibă o imagine completă a mediului școlar, explorând programa ascunsă sau implicită. Directorii trebuie să cunoască mai bine puternica influență a climatului și a culturii pe care le creează instituționalizarea.” El atinge și procesul socializării, spunând că “ toți elevii trebuie să își internalizeze un program specific al normelor sociale”.

Autorul cărții Docilitatea sau dă-i profesorului ceea ce dorește (Journal of Social Issues, 11, 1955), J. Henry, este citat în rezumat: “Prin urmare, interacțiunile profesorilor și ale directorilor de școli cu elevii formează atitudini și idealuri “. Acesta este socializarea.Wren merge mai departe expunând anumite cercetări care investighează efectele pozitive ale socializării școlare. Acestea constau în studii ale școlilor de quakers și mennoniti, care transmit nu numai cunoștințe academice, ci și credințe și implicare în comunitate. Wren spune: “În termenii efectelor negative, programa nevăzută, poate de asemenea să producă șovăiala elevilor de a-și provoca profesorii pe teme educationale” Această agendă implicită este responsabilă atât pentru problemele elevilor ce nu se pot conforma rutinelor rigide, cât și pentru promovarea inegalităților de gen în privința timpului și atenției acordate de profesori.

Concluzie

Deci, ne întoarcem acum la întrebarea inițială: Dar cum vor socializa? Socializarea se produce în orice cultură. Tinerii învață cum să se comporte în cadrul acelei culturi. Întrebarea de fapt este: cum invata să socializeze? Prin introducerea lor într-un mediu închis și institutional cu o sub-cultură de “cunoaștere instituțională”? Sau în același cadru în care ne așteaptăm să funcționeze ca adulți?

Cei care fac își educă copiii acasă trăiesc în lumea reală zi de zi. Interacțiunile din cadrul comunității, în timp ce merg la cumpărături, studiază, fac voluntariat, muncesc sau dau spectacole, sunt agenții legitimi ai socializării.

Da, atât copiii educați acasă, cât și cei instituționalizați primesc “socializare”. Ambele foruri sunt valide. Singura diferență, așa cum reiese din cercetări și experiență, constă în calitatea acestui proces.

Articol preluat de pe educațieliberă.blogspot.com cu acordul traducătorului.