Țipete, tropăit, alergătură, bufnituri, căzături… într-un cuvânt: pauza dintre orele de curs. Școlile noastre bubuie în fiecare pauză de o larmă de nedescris: sute de picioare își recâștigă libertatea alergând pe culoare, sute de mâini renunță la mișcările lente ale scrisului pentru a gesticula energic, sute de ochi își reiau căutarea plină de încântare, sute de guri vorbesc neînterupte și necenzurate de vreo autoritate exterioară. Acestea sunt  manifestările fizice ale elevilor proaspăt eliberați de tirania orei de curs.

Pe de altă parte, profesorii sunt fie în cancelarie, fie ”de serviciu” pe școală. Cei din cancelarie se pregătesc  pentru următoarea oră. Cei ”de serviciu„ supraveghează cu seriozitate zbenguiala de pe holuri, dând din cap cu dezaprobare și condescendență la vederea ”poznelor” ce se comit cu entuziasm în fața lor. Picioarele lor, deja obosite, își pasează de la unul la altul greutatea corpului, mâinile se odihnesc pe lângă trup, ochii li se plimbă peste mulțimea copiilor, gurile se deschid pentru a comenta comportamentul acestora sau pentru a striga un avertisment.

Dacă i-ai întreba ce sunt pauzele, elevii ar răspunde că sunt puținele minute în care sunt liberi și se pot relaxa. Iar profesorii ar da probabil mai multe variante, însă niciuna la fel de înduioșătoare precum răspunsul standard al copiilor. De ce este înduioșător? Întâi de toate, eliberați-vă de toți acei ”așa trebuie” și ”așa e la școală” și apoi gândiți-vă cu obiectivitate la situația copiilor.

Școala este o clădire mare, inestetică și neprimitoare, împărțită în clase cu bănci țintuite de podea, așezate una în spatele celeilalte și invitând ierarhia să domine relațiile. Cinci zile pe săptămână ei vin în acest cadru pentru a fi educați, adică pentru a urma indicațiile unor adulți însărcinați cu îngrijirea dezvoltării lor, adulți care le dictează unde și cum să stea, cum și când să vorbească, unde să privească, ce, cum și când să învețe. Au un orar care le împarte riguros preocupările în materii și ore. De la 8:10 la 9:00 matematică, 10 minute pauză, de la 9:10 la 10:00 istorie. Numai 10 minute pentru o schimbare completă de paradigmă. A! și pentru relaxare, pentru a vorbi cu prietenii, pentru a-ți dezmorți corpul, pentru a te duce la baie, pentru a bea niște apă, pentru a mânca, pentru a-ți elibera banca de materialele unei ore și a te pregăti pentru următoarea.

Dacă aș fi un adevărat cârcotaș, aș crede că pauzele sunt o concesie făcută cu indulgență naturii umane: spontaneității,  jocului, curiozității, libertății de mișcare, libertății de gândire. ”Vă dăm câte zece minute la fiecare cincizeci pe care vi le luăm”… Sau poate doar atât le ia profesorilor să ajungă de la clasă în cancelarie, să predea catalogul, să răsufle, să-și ia materialele și catalogul următoarei clase și să ajungă la sală. 🙂

N-am de unde să știu care sunt adevăratele motivații pentru un program atât de rigid și încărcat, dar știu sigur că el nu ține cont de nevoile persoanelor din școală, copii sau adulți. Nu e timp de relaxare pentru niciunii. Contează doar   eficientizarea producției sau ”învățarea” pe bandă rulantă.

Cred că actualul model de orar este de-a dreptul abuziv, iar felul în care se comportă copiii în pauze ar trebui să fie un semnal de alarmă. Nu că au ajuns niște obraznici și niște destrăbălați, ci că felul în care le aranjăm viața școlară nu ține cont de nevoile lor. Și pentru a mia oară: copiii ”dinainte” erau mai cuminți și mai respectuoși doar la suprafață și doar pentru că pedepsele erau mai severe și, drept urmare, teama era paralizantă.

Copiii au nevoi multe și diverse de care trebuie să ținem cont și asta nu numai în școală. După părerea lui Abraham Maslow, aceste trebuințe sunt ierarhizate și depind unele de altele, cele superioare (intelectuale, estetice) activându-se numai dacă cele de bază (fiziologice și emoționale) sunt măcar parțial satisfăcute. Cei care au (din păcate) putere de decizie în ce privește organizarea școlilor ar trebui să fie conștienți că elevii nu pot învăța dacă le e foame, frig, sete, dacă nu au libertate de mișcare, dacă nu se simt ascultați și acceptați.

Nu ne putem aștepta să-i ținem 50 de minute fără libertate de mișcare și de exprimare, iar în cele 10  minute de pauză să nu încerce să facă ce n-au voie în oră.* E în natura noastră să ne revoltăm împotriva restricțiilor pe care nu le înțelegem și care duc la frustrarea nevoilor noastre. Dar dacă o astfel de revoltă este în regulă la adulți (a se vedea protestele actuale la adresa guvernului), copiilor nu le este permisă. De ce?

Având în vedere că 99% dintre copii vor fi elevi pentru mulți, mulți ani din viața lor, avem obligația morală să ne asigurăm că scopul nu ne scuză mijloacele, că nu le facem rău din dorința de a le face bine. De aceea trebuie să luăm în considerare toate nevoile copiilor, nu numai pe cele câteva pe care le considerăm noi prioritare.

*Pe timp de iarnă unele școli adoptă un orar special, adaptat condițiilor mai aspre: ore de 45 de minute și pauze de 5.