Partea întâi

de Peter Gray

Prietenul și colegul meu, biologul evoluționist David Sloan Wilson, folosește sitagma ”Nu poți ajunge acolo de aici” pentru a se referi la un principiu de bază al evoluției care se aplică evoluției culturale, la fel ca celei biologice. Organismele, fie că sunt biologice, cum sunt dinozaurii, fie că sunt culturale, cum e sistemul nostru de școlarizare obligatorie, sunt capabile de schimbări evoluționare graduale, dar nu la infinit. Uneori chiar nu poți ajunge de aici acolo. Structura existentă este construită în așa fel încât nu poate fi modificată în modul necesar pentru a produce un rezultat dezirabil din punct de vedere al adaptării. Dinozaurii au ajuns într-un punct în care nu se mai puteau schimba astfel încât să se adapteze la noile condiții de viață, așa că s-au stins, iar nișa lor a fost ocupată de mici creaturi noi, foarte  pricepute la adaptare, numite mamifere. Sistemul nostru de școlarizare obligatorie – care s-a născut cu scopuri de indoctrinare și antrenare a obedienței (vezi A Brief History of Education) – nu poate fi modificat pentru a servi în chip eficient funția adevăratei educații.

Nu există nicio modalitate în care schimbarea treptată a sistemului curent de școlarizare să poată duce la tipul de reformă educațională pe care o numesc reformă adevărată. Micii pași în ceea ce ar părea a fi direcția potrivită, încurajați de educatorii progresiști, eșuează în cadrul acestui sistem. Eșuează fiindcă nu pot funcționa când sunt făcuți unul câte unul sau doar câte un pic. Un pic de ”libertate” într-un sistem în care succesul se măsoară prin teste nu funcționează, deoarece copiii liberi nu aleg să învețe răspunsurile la teste. ”Joaca” într-un mediu în care copiii sunt segregați pe vârste și constrânși în ce se joacă nu este o metodă de învățare deosebit de eficientă.

Mai mult, precum dinozaurul, sistemul de școlarizare a crescut deja atât de mare și a devent atât de complex, încât este refractar forțelor care cer schimbări serioase. Este o industrie enormă, ce angajează multe milioane de oameni al căror interes este să îl vadă mergând mai mult sau mai puțin neschimbat. De vreme ce clienții lui sunt acolo din obligație, nu prin alegere, nu simte mare nevoie să se schimbe pentru a le face pe plac. În schimb, funcționează pentru a satisface interesele celor care îl conduc. Și pentru că educația este obligatorie de câteva generații, aproape toți au trecut prin sistem și le e greu să-și imagineze viața fără el. Un lucru ne învață școlarizarea obligatorie foarte bine – credința greșită că avem nevoie de școlarizare obligatorie pentru a învăța.

Din toate aceste motive și din multe altele, reforma reală în cadrul sistemului nostru actual de școlarizare nu este posibilă. (Pentru mai multe despre aceasta, vezi Why Schools Are What They Are: Forces Against Fundamental Change)

Reforma reală va fi posibilă numai atunci când destui oameni vor evita sistemul convențional de școlarizare.

Cei mai mulți oameni din ziua de azi sunt convinși că sistemul nostru prezent de școlarizare obligatorie sau o oarecare versiune a lui este esențială pentru educație în societatea noastră. Când vorbesc despre reformă, vorbesc despre scurte mișcări, într-o direcție sau alta, ale pendulului. Dar o minoritate crescândă gîndește altfel. Aceștia sunt oamenii care întorc spatele sistemului convențional fiindcă, la fel ca mine, nu văd nicio speranță pentur schimbare eficientă în cadrul acestuia. Unii aleg sau chiar fondează școli neconvenționale, cum e Sudbury Valley School. Alții aleg homeschooling sau unschooling (care e un fel de homeschooling condus de copiii înșiși) și mulți dintre ei se unesc pentru a crea medii bogate de învățare pentru copiii lor, cum este Open Connections din Pennsylvania. Aceste mici școli și centre de învățare sunt în prezent cum erau micile mamifere rozătoare din Mezozoicul târziu, mișunând de colo colo încercând să nu fie călcate și strivite de dinozauri. Dar viitorul cred că este al lor.

Iată scenariul pe care mi-l închipui pentru reforma educațională reală din societatea noastră. Tendința ca oamenii să refuze sistemul convențional de învățământ va continua și va accelera. Va accelera deoarece cu fiecare om care va părăsi sistemul, alegerea aceasta vă părea din ce în ce mai puțin ciudată celorlalți. Suntem creaturi ale conformării, cel puțin majoritatea. Puțini îndrăznesc să se poarte în moduri care par anormale celorlalți. Dar pe măsură ce oamenii vor refuza sistemul, com ajunge în punctul în care oricine va ști una sau mai multe familii care au făcut această alegere, toți vor vedea că această alegere a dus la copii mai fericiți, fără a dăuna șanselor lor de succes în societatea noastră ca adulți. Treptat, oamenii își vor schimba atitudinea. ”Hei, nu e neapărat să mergi la școală așa cum dictează sistemul convențional. Poți să te joci, să explorezi, să te bucuri de copilărie și să înveți între timp.”

Oamenii vor începe să înțeleagă că au de ales. Ce vor alege – școlarizarea convențională, unde trebuie să facă ce li se spune, sau libertatea? Ce au ales întotdeauna oamenii când au înțeles cu adevărat că au de ales între libertate și dictatură?

La un moment dat în acest proces va fi atins punctul de răsturnare. Numărul de oameni care aleg libertatea pentru copiii lor va fi atât de mare, încât nu va mai fi destul interes public pentru școlile convenționale pentru a continua să le susținem din punct de vedere financiar. În schimb, va fi cerere pentru parcuri sigure, centre de meșteșuguri, biblioteci bine dotate, școli de tipul Sudbury unde copiii să poată scăpa de părinți pentru a se juca și a explora, și alte centre publice de învățare excelete – locuri care oferă oportunități diverse de învățare fără obligație. Acestea vor costa mult mai puțin decât școlile noastre publice. E foarte scump să-i ții pe copii în școli cu forța, așa cum e foarte scump să-i ții închiși pe infractori.

Cât va dura acest proces? Nu știu, dar cred că putem mări pasul militând pe plan politic pentru a crea mai multă libertate de alegere în educație. În unele state legile privitoare la școlarizarea obligatorie și evaluare sunt de așa natură, încât este ilegal să deschizi o școală cum e Sudbury sau să faci unschooling ori una din multele varietăți de homeschooling. Unii oameni, care-și permit să angajeze avocați, găsesc modalități de a scăpa, dar este greu și multe familii ajung să nu poată face ce-și doresc. Să ne îndreptăm eforturile în primul rând către obținerea libertății de alegere în educație și apoi, cum le place să spună prietenilor mei capitaliști, să lăsăm piața să decidă. Eu pariez pe mamifere.

—–

Voi ce credeți?  Ce fel de reformă educațională ați vrea să fie pusă în practică și cum ar putea fi realizată? Sau sunteți mulțumiți cu ceea ce avem? Spuneți-ne mie și cititorilor în secțiunea de comentarii de mai jos.

Preluat de pe Freedom to Learn și tradus cu acordul autorului.

Peter Gray este profesor cercetător în psihologie la Boston College. A condus și publicat cercetări în psihologia comparativă, evoluționistă, a dezvoltării și a educației. A publicat articole despre metode inovative de predare și abordări educaționale alternative. Este autorul manualului de facultate Psychology (Worth Publishers), aflat la a șasea ediție. A fost student la Columbia University și a urmat studii de doctorat la Rockefeller University. În prezent scrie mai ales despre valoarea jocului de-a lungul întregii vieți. Jocurile lui preferate includ cercetarea și scrisul, dar și ciclismul pe distanțe lungi, caiacul și schiatul prin pădure.

Poți citi articolul în limba engleză aici.