tired-of-school-shutterstock_79744471

http://www.mommyish.com/2012/08/27/unschooling-teens-176/

Am cunoscut-o pe Catrina online, pe un grup de homeschooleri. De cum am citit că a renunțat la școală în clasa a IX-a și face acum unschooling am fost mai mult decât curioasă să aflu cum a luat această decizie, cum gândește acum, ce planuri are. Și mi-a venit ideea unui interviu, ca să vă împărteșeșc și vouă cum gândește un adolescent care și-a luat educația în propriile mâini. 


 

O mică prezentare: Mă numesc Catrina, am 16 ani. Sunt din București. Am avut o inimă de unschooler de când mă știu, dar cu acte legale, abia de anul trecut. Cred că viața mea îmi aparține și că eu decid ce fac cu ea. Prin unschooling, fac ce cred eu că e bine. Am norocul de a avea o mamă care mă susține și mă încurajează în tot ce aleg să fac.

Înainte de unschooling eram elevă la un liceu de elită din Capitală și îmi iroseam viața (după părerea mea), prefăcându-mă că studiez subiecte care nu mă interesau sau, dacă mă interesau, cum ar fi istoria, simțindu-mă dezamagită de nivelul la care se studiază în școală.  Îmi plac mult arta și muzica, dar mai mult ca spectator decât ca și creator. De asemenea îmi place lectura, ador poveștile, aici imi place să cred că citesc și scriu în mod egal, dar nu știu dacă e și adevărat. De când eram mică mi-a placut istoria, ador Renașterea…  Îmi place să învăț și să creez, am o pasiune nemuritoare pentru crafts, tot ce implică tăiat, lipit, modelat…

Sper ca în viitor să am la fel de mult control asupra vieții mele, precum am acum. Planuri nu-mi prea fac pentru că știu ca orice se poate întâmpla ca să le schimbe. Îmi doresc mult să văd lumea.

1. Spune-ne un pic despre experiența ta școlară. Ce ți-a plăcut ți ce nu ți-a plăcut la a fi elevă?

Am fost elevă până în clasa a IX-a, când am spus pur și simplu că nu mai suport. Nu învățam absolut nimic, aveam profesori care nici nu se deranjau sa vină la ore, iar cei care veneau îmi spuneau foarte clar că eu trebuie să spun și să gândesc ASTA și gata, fără opinii personale, fără să judec eu cum cred că e corect. În ultimele luni de liceu, veneam cu cartea de-acasă în ghiozdan și citeam la toate orele, fără excepție, până mă lăsau să plec.  Experiența mea de elevă…. Cred că singura perioadă în care am fost fericită, ca elevă, au fost primele clase, când presupun că toți copiii sunt entuziasmați de atmosfera nouă, de prieteni. În mintea unui copil, școala e primul pas către maturitate.  Cum ai intrat pe poarta școlii deja te simți mai independent. Dar sentimentul trece, din păcate. Îmi amintesc cum, în clasa a IV-a,  stăteam noaptea trează, lividă la față, gândindu-mă că dimineața iar trebuie să mă duc la școală. Țin minte cum plângeam, eram furioasă, nu voiam să merg…  Și de-atunci, așa a rămas relația mea cu școala.

De prin clasa a VI-a, am început să am probleme cu absențele, pentru că nu suportam să mă duc la școală și, de la câteva zile pe lună, am ajuns să lipsesc săptămâni intregi. Și mulți se mirau, pentru că atunci când cineva lipsește atât de la școala, se presupune că are tot felul de activități neserioase, că pierde vremea prin baruri cu cine știe ce indivizi dubioși. Până și diriginta credea asta. Dar nu, eu eram mereu acasă, de-obicei cu o carte-n mână. Toata viața mi-a plăcut enorm să citesc și au fost multe zile când mă apucam de câte o carte dimineața, înainte de școală, și nu mai reușeam să plec, pentru că îmi doream să văd ce se întâmplă în carte. So there you have it, motivul principal de chiul al unui elev neserios.

Acum, să vedem școala și într-o lumină pozitivă: prietenii. Acesta a fost singurul lucru care mi-a plăcut la școala – am legat niște prietenii cum nu mai avusesem înainte. Și cred că la școală se formează o camaraderie greu de întâlnit în alte medii.

2. Cum ai ajuns la ideea de unschooling și ce te-a atras la acest concept? Cum ați luat decizia aceasta ca familie și care a fost reacția părinților tăi?

Am un frate cu vreo 10 ani mai mic și, când eu eram în clasa a IX-a, el se apropia de șase ani și începusem să ne întrebăm ce facem cu el. Mama, văzându-mă pe mine, mereu tristă, mereu supărată că iar mă duc să pierd șapte ore din zi la școală, nu prea voia să-l condamne și pe frati-miu la așa un chin. Și nici eu nu-mi doream asta pentru el, pentru că nu voiam să-l văd trecând de la un piticuț deștept care nu poate să stea locului la un băiețel cu ochi obosiți, forțat să stea cu orele în același loc și târând după el un ditamai ghiozdanul, plin de variate prostii care nu-i vor folosi în viață.

Eram familiarizați cu conceptul de homeschooling, dar până atunci fusese mai mult un vis decât o posibilitate. Am studiat intens pe Internet, am vorbit cu mai mulți homeschooleri din România, care ne-au mai liniștit  și curând asta a devenit singura opțiune viabilă pentru micuț. Și atunci când am hotărât că el urma să stea acasă și să învețe doar ce-și dorește, pe scurt să fie homeschooler, a venit întrebarea evidentă: «Dar eu de ce nu pot?»

De ani buni tot visam să pot să stau acasă, cu familia, și să fac ce imi doresc eu (cam ce ar trebui să și însemne copilăria…). Pentru mine, a fost oarecum mai greu, pentru că una e când ai 6 ani și alta când ai 15. S-au pus problemele evidente cu mediile, BAC-ul, eventuala facultate. Și mama mi-a spus direct să mă gândesc serios dacă asta vreau și dacă sunt sigură că asta e bine, ca peste 2-3 ani să nu mă trezesc că prietenii mei dau BAC-ul și eu mă uit în jur disperată, neștiind ce să fac. Pe scurt, m-a lăsat pe mine să decid, știind că sunt o persoană responsabilă și că înțeleg ce riscuri îmi asum. Și am făcut alegerea evidentă. Cred că părinții ar trebui să își încurajeze copiii să gândeasca pentru ei și să fie independenți, pentru că după aceea, dacă faci, ca parinte (mă refer mai mult la părinții de adolescenți) o alegere greșită pentru copilul tău, ție ți-o va reproșa. În cazul meu, dacă se dovedește că n-a fost o idee bună și că n-ar fi trebuit să plec de la școala (vorbesc, desigur, ipotetic, știu că am câștigat extrem de mult, plecând) ar fi vina mea, nu a mamei. A mea ar fi alegerea greșită. Și mi-aș asuma-o chiar și în acest caz.

3. Cum ați făcut concret ca să începeți? Cum ați ales școala-umbrelă?

Tot vorbind cu alți homeschooleri, am dat peste mai multe școli-umbrelă și am analizat-o pe fiecare, alegând în final West River Academy, deoarece ni s-a părut cea mai liberală, mai mult o școala de unschooling, ceea ce ne doream și noi. Și într-adevăr, s-a dovedit a fi tot ce sperasem, oferindu-ne (mie și fratelui meu) libertatea mult dorită.

Inițial, hotărâsem cu mama prin februarie, să aștept până la sfârșitul clasei a IX-a și abia atunci să mă retrag de la liceu. Dar apoi a venit vacanța de primăvară, stătusem vreo 2 săptămâni acasă și duminica seara deja mă luase durerea de cap, gândindu-mă că mâine iar incepe. Și i-am zis mamei că nu mai văd niciun rost în a continua. Adică de ce să mai pierd 2 luni, învățând pentru teze și luând diploma de sfârșit de an dacă tot nu mă mai interesa? M-a înțeles și luni dimineața ne-am dus la liceu și am cerut hârtiile de înscriere de la secretariat. Nu am explicat exact că urma să facem unschooling, ca să nu creăm cine știe ce circ pe-acolo. Am zis că urma să mă înscriu la o școală din străinătate și că am nevoie de hârtii. Și n-a fost chiar nicio problemă, le-am primit a doua zi. A fost surprinzător de ușor.  Până la sfârșitul săptămânii eram un elev fericit la West River Academy.

4. Cum îți petreci zilele? Cât de motivată te simți să înveți ceva nou și cum este să faci asta în lipsa școlii? Mulți oameni au probabil deja în cap imaginea unei adolescente care stă lipita de tv/laptop toată ziua.

Până acum am folosit și termenul homeschooling ca să descriu ce fac și asta ar putea crea confuzii. Fac unschooling, în sensul că nu urmez o programă stabilită de școala-umbrelă. Nu mi-am stabilit un program strict, nu mă trezesc la 8, de la 9 la 10 fac asta, de la 10 la 11 ailaltă… Asta ar semăna prea mult cu sistemul școlar.

Mă simt motivata în principal de absența școlii, vreau să recuperez timpul pierdut acolo. De-asemenea, am și o teamă undeva în subconștient să nu mă lenevesc, să nu încep să pierd vremea acum că am scăpat de școală. Într-un fel, să nu devin stereotipul pe care-l asociază multă lume cu copiii care nu sunt la școală. Nu stau lipită de tv și nici de laptop, deși trebuie să recunosc că în lunile astea friguroase am devenit oarecum mai dependentă de laptop decât de-obicei, dar asta sper să se rezolve curând.

Cum îmi petrec timpul? În general, sunt o persoană de noapte, deci mă trezesc destul de târziu. Încerc să învăț diverse lucruri, unele îmi plac și le aprofundez, altele nu la fel de mult și când nu mai am chef de ele, le las. Fac multe cursuri online, care sunt minunate, deoarece poți să studiezi aproape orice ai visat vreodată, iar unele dintre ele sunt organizate de niște profesori cu adevărat deosebiți.  Și dacă se întâmplă să nu-ți placă un curs, nu e ca la școală, să te oblige să îl studiezi până la sfârșit, ci ești liber să treci la cursul următor oricând vrei. Încerc să-mi îmbunătățesc franceza, de-asemenea învăț italiana și rusa.

Citesc foarte mult, cum am spus, îmi place la nebunie. Reușesc să termin cam trei-patru cărți pe săptămână. Pentru mine, cărțile sunt sursa principală de informații și învăț multe lucruri despre viață din ele. Merg la bibliotecă și la librării. Trebuie să recunosc, spre rușinea mea, că am descoperit recent bibliotecile. Citeam mult și înainte, dar din cauza școlii, eram mult prea obosită ca să mă gândesc să fac și altceva. Și de când le-am descoperit (bibliotecile), mă îndrăgostesc în continuu de ele. Când intru într-o bibliotecă, vreau să-mi petrec toată viața înăuntru. Scriu mult, atât povești pentru copii, cât și pentru un public mai matur, și visez să transform într-o zi scrisul în meserie, dar momentan o fac doar pentru mine.

Studiez unele lucruri care se intersectează cu materiile școlare, cum ar fi chimie, informatică, uneori și matematică. Și se vede o diferență clara, adică am reușit în ore să înțeleg ce nu reușisem în ani (la școala). De când am devenit unschooler, am reușit să învăț multe chestii și să descopăr pasiuni noi, cum ar fi desenul ( alta activitate care mă ține ocupată ore întegi). E incredibil cum am desenat ani intregi la școală, fără să se prindă ceva de mine, și acum când nu mi se mai impune, am descoperit că-mi place enorm.  Problema cu școala (una din ele…) e că ți se spune ce și cum să faci, când ar trebui doar să te încurajeze să faci.

5. Cum te descurci cu socializarea? Îți lipsește mediul școlar din punctul acesta de vedere? Mulți părinți se tem de izolare și înstrăinare ca efect al renunțării la școală, așa că le va prinde bine să afle ce crezi tu despre asta.

Am fost mereu o persoană sociabilă și m-am înțeles cu majoritatea colegilor, dar nu am depins niciodată de ei. Nu sunt o persoană a maselor și nu simt nevoia unui cerc mare de prieteni. Am păstrat legătura cu câțiva prieteni de la școală și sunt fericită. Treaba e că sunt o persoană retrasă din fire, nu timidă, pur și simplu trăiesc mai mult în lumea mea. Am nevoie de socializare, dar am mai multă nevoie de liniște, de a fi singură.

Socializarea nouă, cum ar veni, cea de când am devenit unschooler, este mai scăzută, dar asta nu e o problemă. Pentru copiii ca noi există o grămadă de oportunități de a-ți face prieteni și de a socializa… te poți înscrie la cursuri, ateliere, pe Internet…. Cred că părinții care își fac griji despre asta ar trebuie să știe că depinde mult și de personalitatea copilului. Dacă ești o persoană mai prietenoasă  căreia îi place să socializeze și să fie printre oameni, homeschooling-ul nu te va împiedica. E o calitate pe care o ai și care nu depinde de unde te afli. Dacă ești, ca mine, o persoană mai retrasă, o să ai același număr de prieteni și dacă ești la școala și dacă nu. În plus, ca homeschooler ai șansa de a găsi persoane cu interese mai apropiate de ale tale. În orice caz, nu devii un sălbatic care nu știe să interacționeze cu oamenii.

 6. Care este reacția celor din jur (prieteni, cunoștințe sau pur și simplu oameni pe care-i cunoști acum)?

Majoritatea reacțiilor au fost foarte negative. Și încă sunt. În cadrul familiei a fost un șoc, mai ales când a venit vorba de mine, pentru că până atunci toți mă lăudau pentru notele bune la examen, liceul bun etc. Părerea generală continuă să fie că noi nu învățăm, în general lenevim și pierdem vremea toată ziua și că viețile noastre, mai ales carierele, or să sufere îngrozitor din cauza «ignoranței» noastre.  Deci, pe scurt sunt «adolescenta care stă lipită de tv/laptop».

Între prieteni, părerile au fost împărțite, unii au înțeles de ce am făcut această alegere, știind și ei că la școală nu înveți mai nimic, dar au fost și cei care n-au înțeles deloc. De multe ori, în ultima vreme m-am întâlnit cu aceeași atitudine ca din partea familiei. În general când mă plâng că un curs e destul de greu sau că am multe treburi, primesc răspunsuri disprețuitoare în ideea că eu nu fac nimic, că viața mea e ușoară, că nu știu ce înseamnă să studiezi. E o prejudecată extrem de bine înfiptă, pentru că nu contează cât de multe lucruri știu, câte cărți citesc, câte limbi vorbesc, atitudinea e aceeași: dacă nu mergi la școală, ești prost.

M-a uimit faptul că m-au înțeles mai bine străinii decât prietenii de-o viață. De multe ori, cu o cunoștință nouă, eu evit oarecum să spun că nu merg la școală de frica prejudecății ăsteia și, când iese la iveală, mi se răspunde extrem de bine. Oameni pe care abia i-am cunoscut își dau seama că nu sunt proastă și că știu o grămadă de lucruri și nu se uită deloc de sus.

Trebuie să recunosc că mă bucură enorm momente ca acest interviu, când dau peste oameni care înțeleg atât că școala nu e totul, cât și câte poți să obții și să înveți lăsând-o în urmă.

7. Care este planul tău pentru finalizarea liceului și pentru bacalaureat? Te vezi mergând la facultate sau ai o altă cale în minte? Cum crezi că te va ajuta unschooling-ul să-ți împlinești planurile?

Încă nu am un plan concret. Cel mai probabil voi da un examen străin, echivalent cu BAC-ul, dar încă nu știu care. Uneori mă văd la facultate, uneori nu. Pe de-o parte mă tem să fiu închisă iar în sistemul din care abia am scăpat. Nu vreau să ajung iarăși să îndur patru ani niște profesori plictisiți, care nu au ce să mă învețe și nu vor să mă învețe. Pe de altă parte, știu că există și multe lucruri noi pe care aș putea să le aflu la facultate. Undeva încă visez la profesorul acela dedicat care te împinge în față și cere tot mai mult de la tine și care te face să vrei să înveți. Un profesor cu pasiune… visul oricărui elev.

Ca alternativă la facultate, mi-aș dori să călătoresc. Timp de câțiva ani, să călătoresc non-stop prin Europa, poate și prin lume. Poate părea oarecum irealist și iresponsabil, dar la o adică mai degrabă aș arunca banii pe asta decât la o universitate (dacă aceasta nu poate să îmi ofere de fapt nimic).

Făcând unschooling am posibilitatea să cresc, să învăț lucruri noi despre mine și despre lumea din jur, să experimentez, să aflu ce mă pasioneaza și ce nu… Mă descopăr pe mine însămi și asta mă va ajuta în orice aleg să fac în viață.

 8. Ce le-ai spune celor care se tem să facă pasul pe care l-ai făcut tu, părinți și copii/adolescenți?

Că nu ai de ce să te temi. Toate poveștile despre cum n-o să mai ai un viitor, cum dacă n-ai nu știu ce diplomă nu poți avea o carieră sunt minciuni, multe dintre ele promovate chiar de sistem ca să te țină bine legat. Poți să faci orice vrei, absolut orice. Le-aș spune că o diplomă de la o școala-umbrelă e la fel de bună ca o diplomă de terminare a liceului, doar că în timp ce alții sforăiau la ora de istorie, tu erai în parc, exersai tae-kwan-do sau citeai. Pe scurt, te distrai mult mai mult ca ei.

Le-aș spune, mai ales părinților: lăsați-vă copiii să crească, să se dezvolte. Încurajați-i. Gândiți-vă că doar o dată sunt copii, după devin și ei adulți, încep să aibă griji de bani, slujbă, proprii copii. Acuma cât n-au nicio grijă, de ce să nu-i lăsați să se bucure?  Le-aș spune că NU! Mersul la școală nu te face inteligent, tu te faci.

În ultimul rand, le-aș spune să nu mai aștepte să se dea vreo lege sau să vină cineva care să le facă treaba mult mai ușoară, pentru că nu vine nimeni.  Viața e a voastră și doar a voastră. Voi sunteți singurii care o pot schimba.