Am citit deunăzi un articol foarte răutăcios despre cât de ”uncool” e viața unei mame, condamnată de instinctul de perpetuare a speciei la o izolare tristă, punctată doar de secreții nazale verzui și scaune moi. Cam la asta se reduce îngrijirea unui copil în viziunea autoarei, care declară cu emfază că nu-și dorește copii și nici n-o să facă vreodată. După ce i-am citit articolul, nu pot decât să-i doresc să-și vadă visul împlinit . Nu cred că v-ar interesa să-l citiți, așa că mă abțin de la a pune link. Însă cred că trebuie să îndrept balanța cu câteva rânduri despre cum e de fapt să fii mamă (cel puțin pentru mine).
Chiar dacă am doar 4 luni și jumătate de când îmi împart zilele cu băiețelul meu, îmi place să fiu mamă! Încerc din răsputeri să nu vă plictisesc cu bine-cunoscutele ”viața mea s-a schimbat în bine”, ”mă simt împlinită” și altele asemenea, deși jur că, pe cât de răsuflate mi se păreau înainte, pe atât de adevărate le-am simțit la rândul meu. Și, deși alăptez, nu cred că mai am atât de mulți hormoni în sânge încât să fiu ușor dată la o parte de cei ”lucizi” drept subiectivă.
Nașterea m-a făcut să mă simt puternică și, dacă în timpul sarcinii mă simțeam cumva ca un fluture diafan și strălucitor, în travaliu (complet natural) mă regăseam mai mult în pielea unei leoaice. E uimitor câta tărie poți avea în fața durerii când aceasta are un scop. A durut. Tare și îndelung. Dar n-aș da durerea aceea pe nicio epidurală. Și, da, știu și cum e să fii total anesteziată. Din clipa în care a început pregătirea pentru cezariană și au dispărut durerile, leoaica din mine s-a predat în fața dezamăgirii de a nu fi reușit să-și nască puiul. S-a trezit abia a doua zi, când a trebuit să mă ajute să trec peste urmările unei intervenții chirurgicale majore. Așa că sunt poate mai îndreptățită decât multe femei să spun că cel mai sănătos este să naști natural, pentru că am avut parte de ambele experiențe într-una.
Din noaptea aceea viața mea a căpătat mai mult sens. Nici până atunci nu cred c-am făcut umbră pământului degeaba, însă abia acum realizez că, la un anumit nivel, tot ce-am trăit a fost o pregătire pentru a fi mamă. De la încercarea de a mânca din ce în ce mai sănătos până la căutarea unei alternative la școală, toate experiențele majore din viața mea îmi vin acum în ajutor.
Nu e ușor să îngrijești un copil, mai ales în primele luni. Mă simțeam de parcă aș fi supraviețuit unui uragan și trebuia să-mi recompun viața. Dar cu ce poftă, semn că leoaica nu s-a lăsat pe de-a-ntregul învinsă. Și-acum nu mai știu ce e plictisul, lehamitea și golul. Acum fiecare zi e altfel, mai frumoasă decât precedenta, uneori mai grea, alteori mai ușoară, dar mereu abia așteptată.
Am avut norocul să descopăr ceea ce se numește Attachment Parenting și asta ne simplifică și ne îmbogățește viața în trei. Hrana lui Pavel e mereu la un strat de haine distanță, proaspătă, călduță, dulce. Când brațele obosesc, sling-ul sau wrap-ul sunt la îndemână. Iar nopțile sunt ușoare când gurița flămândă nici n-apucă să scâncească și-și găsește alinarea la pieptul meu.
Am mereu un motiv întemeiat să refuz dulciurile și motivație să vânez (nu la propriu, desigur ;)) carne sănătoasă și lactate integrale. Îmi petrec jumătate din zi în aer liber, printre copaci și gâze. Fac mișcare mai ceva ca la spinning sau kangoo-jumps, cu 7 kg de entuziasm în brațe. Zâmbesc la căței și porumbei. Redescopăr micile bucurii ale vieții, cântecele și jocurile copilăriei. Și-mi place că multe alte descoperiri se anunță cu fiece zi ce trece.
Sunt mult mai activă decât pe vremea când vedeam parcul doar în week-end și-n rest știam doar birou-acasă cu ocazionala oprire la magazin. Mergem la tot felul de întâlniri cu mămici, pozăm cu wrap-ul și ne facem noi prieteni, așa că și viața socială a primit un impuls. Da, au copii de vârste apropiate cu Pavel și, da, deseori vorbim despre ei. Însă preocupările și valorile comune sunt până la urmă baza prieteniilor, iar diferențele inerente dintre oameni nu fac decât să le complimenteze.
Și râd, mai mult decât am râs vreodată până acum. Dacă înainte mă temeam de riduri pentru că stăteam încruntată, acum sper ca râsul să-și lase amprenta pe fața mea. Dacă v-ați jucat vreodată cu un copil, veți ști ce spun. Iar dacă nu aveți încă unul, nu vă lăsați speriați de articole ignorante și răutăcioase!
Ai creierul pe “off”, fata mea! Las’ sa vezi ce-o sa-ti placa mai tirziu, ai sa-ti blestemi ziua in care ai ramas gravida…. Ce misto tre’ sa fie sa ti se duca dracu’ viata intima, sa stergi muci, rahat si pisat, sa te sacrifici inutil…. SPALAREA PE CREIER A FEMEILOR FUNCTIONEAZA DE MINUNE…. TOT INAINTE, TURMA DE PROASTE!
XYZ, sincer, mi-e mila de tine !
Mie imi e mila de mama ta, care te-a sters la fund si la nas si te-a strans la piept cand plangeai, rupandu-i-se sufletul ca suferi. Oare ei ii pare rau c-a ramas gravida?
XYZ- hai sa ne uitam putin in urma…
“Ce misto tre’ sa fie sa ti se duca dracu’ viata intima, sa stergi muci, rahat si pisat, sa te sacrifici inutil”
Ce inseamna, pt tine, sa ti se duca viata intima? Sa intelegem ca nu mai faci sex cu barbatl tau? De ce? Ce anume s-a intamplat cu mintea sau cu al tau corp? Poate poti depasi problemele…
Mucii vin rar, cred ca de 1-2 ori merita. Tu ti-i lasi sa curga cand iti vin, ei, mucii?
Rahatul si pisatul – poti adopta sa pui copilul sa-si formeze sfincterele inca de la nastere, sa nu-si piarda reflexul si sa continue, precum innotul, sa fie “om mare” de cand este foarte mic. Deci putem scapa si de sters treburile mici si mari. Sau, daca nu, pipi oricum nu se sterge, la propriu. Arunci scutecul, daca este de unica folosinta, si gata. Ai scapat! Tu de ce ai nevoie sa stergi chestiile atat de sanatoase ce rezulta dintr-un om? Poate si aici ai avut probleme…
Sacrificii inutile – ce inseamna inutile? Cand ai constata ca sunt inutile? Noi, cele nascatoare de oameni, scopul vietii pe Terra (inca), nu simtim asta. In primul rand as numi-o daruire, deloc sacrificiu. As numi-o joc, dragoste si voie buna. Bucuria primeaza in meseria de mama. De ce sa apreciem cresterea unui copil drept sacrificiu? Ca ne plimbam, ca respiram langa puii nostri, ca traim prin ei si pentru ei? Mi se pare mirific. Pe tine ce te-a determinat sa te gandesti ca la o tragedie?
Spalare pe creier – aici e mult de povestit. Mamele sunt cele mai trezite fiinte la realitate. Aia pe care refuzi tu sa o vezi. Inca. E mult peste puterea ta de intelegere, dar depinde de tine, strict, sa te trezesti, la randul tau.
Si ca sa ducem glumele pana la capat, ce ai prefera intre o spalare pe creier corporatista si o spalare de genul celei despre care vorbim?
Iti doresc sa poti sa te bucuri din nou de viata ta si sa te accepti asa cum esti: o fiinta minunata, dar tare suparata pe sine. Imi pare raupt toate problemele prin care ai trecut si te-au afectat atat de profund. Mai scrie-ne ca poate te vindeci 🙂
Success i binecuvantare!
“Mamele sunt cele mai trezite fiinte la realitate.”
Si daca asa este, de ce accepta ele sa aduca pe lume copiii, cind stiu foarte bine ca ii condamna la sclavie pe viata, si sa traiasca intr-o societate care nici lor nu le place ?
Cit despre muci, scutece, bucuria sau chinul de a fi mama, mie mi se pare irelevant : fiecare cu sentimentele lui . Trecind de sentimente, realitatea in care parintii isi nasc copii, e extrem de dura : eu nu i-as face asa ceva nici dusmanului meu .
Ca sa schimbe lumea?!…
“Copiii de Acum” scrisa de Dr. Meg Blackburn Losey, care se ocupa de foarte multi ani de aceste fiinte minunate, pe care i-a numit Copii de Cristal, Copii Indigo, Copii Stelari, Ingeri pe Pamant si Fenomenul Copiilor de Tranzitie. Si am speranta ca vei intelege.
De aceea mamele snt mai rezite ca restul populatiei si de aceea suntem atat de norocase.
Da, fiecare avem sentimentele noastre. Dar toti suntem oameni nascuti din alti oameni. paradoxal?
Ca sa schimbe lumea ? Pai de mii de ani, asta e pretextul pentru care parintii fac copii ! Si au schimbat sclavia de nu se poate …
Sper ca intelegi ca copiii aia colorati NU au cum sa schimbe sistemul.
Care colorati ca sunt mai multe rase colorate, pe Pamant?
Poti citi o carte si ai sa te lamuresti ce se intampla, in prezent, in lumea noastra.
Desigur ca putem purta un dialog infinit si ca nu ne putem convinge. Nu schimba lumea pur si simplu. Ii schimba directia, pur si simplu. Si cu ce pret…
Categoric noi suntem cele care sunt convinse ca genul de sclavie informationala in care ne aflam poate fi inlocuita cu libertatea deplina a alegerilor. Paradoxal, dar mamele (din ce in ce mai multe) au inteles casubjugarea prin: medicamente, vaccinare, borcanelele, supermarketurile, scolarizarea in sisteme rigide, corporatiile etc nu mai sunt o solutie pt copiii lor si nici pt ele.
Tu ai inteles asta pt tine sau pt cei apropiati tie?
Esti draguta, insa nu-i nevoie sa fac copii, ca sa pricep ca societatea e mincinoasa si populatia e tinuta in sclavie de toate felurile.
Cum ziceam, mamicile ” responsabile” fac copii indigo, de cristal, etc, pentru ca ei sa rezolve problemele … in locul parintilor ! Adica : noi n-am putut rezolva problemele societatii, da’ te nasc pe tine, sa o faci tu …. Chestia asta o pot numi oricum, numai iubire nu .
XYZ – nu ai nici macar curajul si mai ales, decenta de a scrie un nume.Ceea ce inseamna ca esti o “nimeni” …cat de idioata sa fii incat sa crezi ca o femeie care are un copil pe care l-a dorit, va blestema ziua in care a ramas gravida?
Andreea, impartasesc cu tine bucuria de a fi mamica si articolul tau mi-a mers la suflet.
Ma bucur mult ca ti-a placut! 🙂
Si eu am un bebel frumos de 7 luni si e viata mea. inafara de toate bucuriile pe care mi le aduce zilnic mai e un gand care ma face sa fiu fericita: nu voi fi niciodata singura. poate nu oricine e facut pentru a fi parinte si de aceea sunt unii sau unele care considera acest lucru o povara.
Banuiesc ca e greu pentru cine nu are copii sa inteleaga cum ne simtim. Pacat ca unii dintre ei au atata venin in suflet ca da pe dinafara….
“Și oricât de trivializată sau idealizată ar fi sarcina în general, sunt sigură că pentru majoritatea femeilor a fost o experiență transformatoare, mai frumoasă decât orice călătorie în țări exotice (că tot cred greșit oamenii că nu mai poți să pleci nicăieri după ce faci copii…).”
Te-ai gindit la cele care abia se tiriie dupa o zi pe alta? La cele care nu au unde trai – aurolace, de exemplu? Tu vorbesti in numele majoritatii femeilor? Fai, fetito, du-te si ia-ti doza, ca ai intrat in sevraj….
Daca vrei sa apreciem mistic, au si aurolacele pacatele lor sau platesc pt cele ale parintilor si chiar mai departe de acestia…
De ce sa luam din lume doar categoriile “triste”?
Daca se taraie de pe o zi pe alta undeva a fost optiunea lor.
Sa ne bucuram ca noi sau parintii nostri am/au optat diferit, nu?
Stai ca acum ai creierul plin de endorfine si vezi totul in roz, vorbim noi mai tirziu, cind aterizezi in lumea reala, sa vezi ce-o sa te doara c….l …. Pina atunci, ma bucur ca sint libera, fara responsabilitati inutile (grija de boraci), fara sacrificii inutile si fara sa fiu spalata pe creier…..
Draga mea, in primul rand ai curajul si spune-ti numele, daca tot ai curajul la asemenea pareri.
In al doilea rand, imi pare sincer rau pentru copilaria ta trista si pentru adultul la fel de trist care ai ajuns. Ar fi, intr-adevar, nimerit ca oameni ca tine nici sa nu aiba vreodata copii …
In al treilea rand, incearca sa vorbesti doar despre ceea ce iti este cunoscut. Iar daca vezi pe cineva ca isi maltrateaza copilul, nu te uita ca bleaga, implica-te, ca de aia esti om, ai minte si ai o gura care vad ca te ajuta …
Ce frumos ai scris! Si cate dreptate ai cu ‘resuflatele’ care sunt intr-adevar foarte adevarate cand ajungi sa le traiesti. Sa va traiasca frumusetea cu ochi senini!
Cu drag
Multumim pentru urari! Da, rasuflatele remarci care apoi iti vin in minte de cate ori vorbesti despre cum e de cand esti mama. 🙂
PS cred ca ar trebui sa-ti activezi moderarea comentariilor 😉
Ce frumos ai scris! Foarte emotionant! Ai atat de multa dreptate si ti-am mai spus de cateva ori cat te invidiez cat de informata ai fost dinainte de nastere, si ca ai stiut sa iti descoperi din timp instinctul de dragoste si atasare! Puiul tau e un norocos!
In rest, vorba ta, pot doar sa ma bucur ca astfel de specimene nu vor copii :).
Vai, ce frumos ai scris, Andreea! mi-a mers la inima! ai grija cu comentariile alea ale XYZ, sa nu lasi sa iti strice starea ta dulce!
Draga Otilia, nu mai las demult comentariile rautacioase sa-mi strice ziua, mai ales cand am atatea raspunsuri frumoase de care sa ma bucur. Multumesc!
Multumesc! 🙂 Am avut imensul noroc sa cunosc mame informate si atasate (ca tine).
XYZ e o gluma! nu de alta, dar cine ar gandi astfel nu ar sti sa scrie.
scriu, sterg, scriu, sterg …si tot asa…. nu imi gasesc cuvintele sa descriu ce mult mi-a placut cum ai scris Andreea! te pup!
🙂 Ma bucur ca ti-au placut randurile mele!
Din pacate, nu cred ca-i o gluma. O fi dat autoarea articolului de care vorbeam de gandurile mele si s-o fi simtit jignita. Altfel nu-mi explic atata ura.
Nu, nu e autoarea articolului respectiv. Eu sunt autoarea si imi asum asta.
Hmmm, se pare ca si-n turnul de fildes e loc de orgoliu… Mi se parea mie cunoscuta retorica de undeva, dar mintea mea ocupata cu slujitul copilului nu s-a prins. Te rog sa ma ierti ca am gresit presupunand ca esti autoarea, desi probabil ai fi destul de multumita sa-i citesti articolul (daca vrei, iti trimit un link). Acum ca am intrat in turma proastelor nu mai pot fi demna de blogroll-ul tau, asa ca fa-mi favoarea sa stergi linkul la blogul meu. Iti stiam parerile despre copii si parinti dinainte, dar acum ca m-ai jignit direct, nu mai suport ideea ca blogul meu sa apara in acelasi loc cu gandurile tale. Multumesc anticipat si sper sa nu ne mai citim niciodata!
Blogul tau apare la mine in link, nu pentru treaba cu copiii, ci pentru opiniile bine documentate despre home-school. Te rog, trimite link cu articolul respectiv ! Evident ca sunt interesata …
e loc pe planeta asta pentru toti, si pentru frustrati si pentru cei impacati cu viata lor si cu alegerile pe care le-au facut. nu inteleg de ce vanezi mamele si ai un comportament atat de agresiv XYZ. si nu inteleg de ce trebuie sa recurgi la jigniri. ma bucur ca orizontul tau este atat de larg incat poti cuprinde bucuriile vietii fara copii, dar orice femeie care are un copil a fost unde stai tu acum, deci orizontul lor e imbogatit cu experienta maternitatii. tu ii spui prostie, eu vin si te intreb daca o consideri ‘proasta’ pe mama ta pt ca te-a nascut. nu iti mai varsa furia in casa altora, cu copii sau fara, nu se face! o zi buna iti doresc!
Andreea, modereaza, te rog pe X, Y si Z ca mi-e greu sa citesc asa ceva. Propun ca in general sa nu permiti comentarii anonime.
Aceasta este experienta ta. Daca altcineva are o altfel de experienta decat a ta nu inseamna ca nu este la fel de valabila. Maternitatea nu se reduce la instinct ci este un proces, un rol pe care unele femei si-l asuma plenar, unele mai putin, altele deloc. Daca citesti cateva carti de psihologie, vei vedea ca felul in care suntem si ne manifestam in lume porneste de la niste modele (caramizi) peste care ne construim individualitatea. Daca avem lipsuri la baza fundatiei (afectiune, compasiune etc) nici noi nu stim sa dam mai departe altora, inclusiv copiilor nostri. Tu probabil esti o fericita din acest punct de vedere. Ma intreb insa ce anume in subconstientul tau a determinat sa iasa la iveala acest “statement” din randurile de mai sus…
Multumesc pentru comentariu! Nu cred c-am scris pe undeva ca experienta mea este singura valabila. In ce priveste caramizile de care vorbesti, sunt de acord ca ne stau la baza. Nu sunt o fericita din punctul asta de vedere, dar nici nefericita. Cred ca ne lipsesc multora dintre noi anumite caramizi, dar putem umple gaurile lucrand asupra noastra si lasand experiente precum maternitatea sa ne modeleze.
July, tu ce problema mai ai si ce are psihologia cu simplitatea actului maternal? Psihologia ne ajuta s ane cunoastem, prin prisma unor caramizi pre-caramizate. Cum si religia, asa cum este ea acum, ne ajuta sa avem temeri si frici. Ori nu asta e esenta. Tot ce restrange bucuria vietii poate deveni periculos. Acceptarea de sine si bucuria vietii sunt simple deziderate care ne pot face sa trecem fericiti, prin viata.
Depinde si ce ne dorim…
toate frumos argumentate si scrise, dar din punctul tau de vedere. desi sincera sa fiu (avand eu insami cateva dezacroduri cu parerile tale referitoare la majoritatea femeilor) eu nu cred ca era nevoie de asemenea replica, din moment ce nu te adresezi ei, ci tot celor care vad lucrurile la fel ca si tine (cei care iti urmaresc blogul). iti sustii cauza de parca cineva te-a judecat. mie personal imi lipseste jobul si viata de dinainte cu toate iesirile nocturne sau neplanificate, somnul linistit etc. dar asta NU va intra in conflict niciodata cu puterea de a darui si iubirea fata de copilul meu. totul tine de prioritati in viata. de ce sa arunci la gunoi o viata si sa indragesti brusc alta? Doar pentru ca e cea care iti defineste prezentul? citind cateva din articolele tale, ma intreb totusi: de ce mereu simti nevoia sa dai replici catre diverse persoane care nu gandesc ca si tine? crezi ca vei schimba ceva? sau chiar crezi ca parerea celorlalti care nu e la fel ca a ta e de neluat in seama? oamenii se schimba foarte greu sau deloc, si niciodata nu vei putea schimba ceva printr-un articol in care iti preaslavesti viata de mama, de exemplu. da… este categoric o experienta unica si superba, fara a fi nevoie de a explica cuiva care nu are dorinta sa inteleaga. acum iti place sa alergi prin parc, maine te vei plictisi de aceeasi copaci si vei vrea sa stai singura 2 ore, si e prefect normal. copilul ne schimba viata si te face sa simti diferit, dar nu sunt de parere ca trebuie sa renunte nimeni la ce a avut in trecut. e nefiresc si aiurea.
Multumesc pentru comentariu! Aparent, nu numai oamenii de aceeasi parere imi viziteaza blogul, altfel n-as fi inclinata sa reactivez moderarea pentru comentarii. 🙂 Nu cred ca e cazul sa-ti explic ce e un blog personal si ca inspiratia pentru articole vine de unde nu te-astepti, inclusiv din articole cu care nu rezonezi absolut deloc. Mi se pare normal sa dau o replica si sa-mi spun parerea daca ceva mi se pare strigator la cer. Cititorii mei nu par nemultumiti, ba chiar dimpotriva… si poate dau peste randurile mele alti oameni care au nevoie de ele.
Viata mea s-a schimbat, nu-mi lipseste cea veche pentru ca in comparatie cu cea noua imi pare destul de searbada. Asta nu-nseamna ca nu mai fac nimic din ce faceam inainte (dovada e tocmai articolul asta), ci doar ca nu-mi mai pierd timpul cu lucrurile neesentiale.
Eu parca sunt avocat ai 🙂
Andra, de ce nu mai poti iesi acum spontan?
Iei copilul cu tne intr-un port bebe si fugi 🙂
La munte fugi cand vrei, la nunti mergeti impreuna…
Eu nu vad restrictii.
In cazul meu un singur aspect este neacoperit: viata de nopate in cluburi. Acolo nu pot merge cu bebe. Dar oricum ma reorientasem si ma indepartasem de locatiile aglomerate si cu fum.
Insa o iesire spontana, la o terasa, noaptea sau o nopate sub cerul liber, la mare, cu bebe alaturi eu nu vad de ce nu?
Daca resimtit dorul de duca sau neimplinirea sau restrictii prin prezenta lui bebe inseamna, oare, ca nu ne-am consumat energia adiacenta etapei de zbor de care amintesti?:)
Fiecare etapa are farmcul eu. Cand eram la job as fi dat orice pt 2 ore in parc. Acum petrec jumatate de zi afara si diferenta este ca: APRECIEZ! Inainte de a fi mama cu siguranta ca as fi zis: frate, sa pierzi n asa hal vremea, sa stai ca protu’n parc, pe-o banca sa te uit la niste copilasi, sa-i pazesti s anu se paruiasca etc…
Dar asta e farmecul. Ca te uiti la ei si inveti: comunicare, blandete, naturalete, vointa, creativitate, bucurie, joc, joaca, ras, plans, acte simple, dar tocmai simplitatea ne lipsea inainte.
Eu m-am regasit perfect in acest spatiu temporal si fizic din viata mea si copilul mi-a adus cele mai mari revelatii ever pe care sunt atat de sigura ca nu le-as fi descoperit altfel, incat le enumar, ca sa se stie:): sanatate, alimentatie, spiritualitate, bucuria de a trai, in general.
Preaslavesc copilul caci el m-a scos din negura desteptaciunii in care zaceam.Si ce mai zaceam si ce desteapta ma mai credeam…
Hm… 🙂 nu pot pleca pentru ca puiu meu de 8 luni doarme de la 8 seara pana dimineata, deci exclus iesiri cand nu am cu cine sa-l las si nu am mai mereu. La nunti… idem. La munte, mare, coffe sau pranz da oricand, nu as putea altfel, insa oricum nu mai faci bagajele in 5 min, dar 2 ore 🙂 lucrurile nu mai pot fi atat de spontane… trebuie sa fiu realista.
Anyway, eu nu regret nimic, si nu e asa important pentru mine sa ies zilnic, dar cand am ocazia sa las copilul in siguranta ce mai relaxare simt si chiar ma bucur. Nu as da pentru nimic in lume viata de acum insa profit la maxim cand am o clipa de “back into the past”
dci:) eu am plecat peste tot cu copilul. nu m-am despartit decat numarand degetele de la maini :). asta in 1.8 ani. 1. pt ca nu am simti; 2. pt ca nu am avut nevoie; 3. pt ca nu am avut cu cine sa o las, in afara de sot. Cand am fost despartite am fost la manechiura, pedichiura, coafor. La nunti, 6 pana acum, la botezuri, 3 pana acum si in alte evenimente de acest gen, am mers impreuna. A dormit fie in alta camera a localului, pe scaune, fie in birouri, pe canapele, tot ale localurilor, fie in masina etc. mereu s-a gasit un spatiu mai mult decat potrivit, pt ea. Dormea de la 10-11-12 p.m. pana la 3-4 a.m. Se trezea la tort, parca stia :), cantam, mai plecam putin si plecam acasa, toti trei. Chiar nu am resimtit stresul existentei ei.
Dar daca doarme de la 8 seara pana dimineata e perfect. A mea se poate trezxi nopatea dupa o ora sau dupa cinci. Deci la noi sunt excluse iesirile de noapte. Cand o sa simt nevoia de iesiri in doi, fara copil, noaptea, cred ca o sa apara si o solutie. Problema nu este ca nu ai cu cine sa ii lasi. Ci ca, mai ales cei alaptati, nu adorm/readorm decat langa mami. De aici, da, apare o dificultate pt cei ce simt sa isi reia traseele de noapte.
Iar in primele 6 luni, spontaneitatea mi se pare desavarsita. Caci nu are nevoie de nimic. 3 haine, un cearceaf si asta este.
Eu si dupa 5 ore de bagaje tot uit ceva, apoi realizez ca nu plec in junga, inspir-expir si ma bucur de vacanta:)
In rest, sa ne traiasca puii si sa ne ghidam dupa ei ca sunt cei mai bun Maestrii ai nostri. Nu avem nevoie de nimic daca stim sa ii ascultam…
cunosc ideea unui blog personal, eu ma refeream la faptul ca nu avea sens sa explici acelei autoare pentru ca e egal cu a explica unui indian cat de gustoasa e carnea de vitel 🙂 e o comparatie exagerata dar cam atat de diferite sunt ideile tale si ale sus-numitei. maternitatea nu este data tuturor. desigur nu e corect sa judeci pe nimeni daca are copil, cat de uncool a devenit. In alta ordine de idei, eu in continuare consider ca un copil nu ar trebui sa schimbe nimanui complet viata ci sa o implineasca pe cea veche si s-o faca mai frumoasa, doar asa poti oferi copilului tau fericirea si linistea interioara unei mame implinite mai mult ca oricand. imi pare rau ca iti consideri fosta viata searbada, ar trebui sa nu judeci asa. dar e doar parerea mea.
nu, nu am zis ca viata mea era lipsita de sens. am zis ca a trezit in mine acel ceva care m-a reorientat si m-a echilibrat. inainte imi doream nopti albe si adrenalina. acum ador linistea scutecelii si socializarle zi-lumina.
este diferit si este o alta etapa.
mai inaltatoare, cred eu.
etapa anterioara m-a ajutat sa apreciez prezentul si sa nu traiesc in trecut si nici sa visez la viitor.
m-a ancorat in ACUM, ceea ce e esential, pt mine.
in rest, total de acord;)
Andra, imi cer scuze daca am inteles gresit si poate in focul disputei ti-am raspuns aiurea. Inteleg acum ce voiai sa spui si probabil asa e. Replica asta am scris-o mai degraba pentru viitorii parinti si tinerii indecisi, usor impresionabili de o retorica “cool”.
Legat de viata dinainte, imi mentin parerea si zau daca-mi pare rau.
@XYZ: am inteles mesajul tau, acum poti sa iti continui viata lipsita de importanta si plina de frustari / neimpliniri sau si mai bine fa-ne tuturor un bine si protejeaza-te cand ai de-a face cu aurolacii cu care te intalnesti pt ca nu vrem (Doamne fereste) ca printr-o eroare sa ai vreodata parte de vreun copil. Oameni prosti nu trebuie sa se reproduca, deci take my advice for real! Inainte sa comentezi mizeriile astea mai bine lasa-ti frustarile, acneea, mucii la usa.
Mesajul acesta nu vine de la o mama spalata pe creier, asta ca sa nu crezi ca am vreun copil acasa dupa care sa spal, etc.
Hi hi! O sa zica sigur c-am reusit sa te spal si pe tine pe creier…
Frumos articol si perfect adevarat! Imi place tare mult cum scrii, parca sunt gandurile mele, asa de mult le recunosc! Cat despre bucuria de a fi mama, nu se compara cu nimic! Puiul meu are 1 an si 6 luni si e cel mai scump lucru care mi s-a intamplat!
Acum ca am scris lucrurile frumoase, nu ma pot abtine sa nu-i zic ceva si istetei sau poate incuiatei de “XYZ”, ca daca tot a comentat la subiect putea sa-si dea si un prenume acolo, nu doar sa arunce cu venin din spatele unei insiruiri de litere.. mai fetito, femeie sau mai bine zis caricatura de femeie, du-te in padure sa mergi in patru labe si sa mananci radacini, ca faci de rusine lumea civilizata..cred ca mama ta a fost sefa turmei de proaste daca a putut sa aduca pe lume un asa exemplar de prostie! dar stii ce cred eu? te compatimesc.sincer.suferi de vreo boala si nu poti avea copii, de aia te razbuni pe cele care au.dar sa dea Dumnezeu ca asa sa ramai pana la sfarsitul vietii…ca suflete chinuite de copii sunt pe toate drumurile, nu trebuie sa mai adaugi si tu unul.si cu asta basta, sper sa nu mai aud de tine, ca-mi strici ziua si nu e frumos!
Multumesc pentru aprecieri! Imi pare rau ca replica anonima ti-a umbrit lectura. Aproape imi pare rau ca n-aveam activata moderarea, desi n-as vrea sa se creada ca nu accept alte pareri. Cuvintele ei n-aduc nimic bun nimanui. Promit ca de-acum inainte nu mai las asa mizerii sa le strice ziua celor ce intra pe blog.
E minunata viata de mama, cu conditia sa fie acceptata cu adevarat si “full option”. Eu am o fetita care face parte din viata mea in fiecare minut, si zau daca am parte de vre-o frustrare de genul celor povestite mai sus. Nu am avut parte nici de muci, nici de rahati, caci a fost mereu sanatoasa beton, am invatat-o foarte precoce la olita, iar de la nastere si pana acum, viata mi-a fost o joaca frumoasa datorita ei. Nici un moment nu am simtit ca mi-ar fi “datoare” pentru vre-un “sacrificiu” ce l-as fi facut, ci mai degraba, in fiecare zi ii multumesc pentru toata bucuria ce o aduce in casa noastra. Nu ne-a impiedicat de la nici o activitate, caci am luat-o peste tot cu noi, si am trait deja 6 ani o aventura foarte frumoasa care inca mai continua.
Cat despre alte pareri … eu cred ca este un lucru foarte bun ca persoane ca xyz nu isi doresc copii si sper sa nici nu faca din greseala. Meseria de mama nu este pentru aurolace si … alte exemple la care nici nu vreau sa ma gandesc.
Draga mea Andreea, iti multumesc din suflet pentru articolul postat! Pur si simplu ai descris simtamantele mele. M-am regasit in totalitate in ceea ce ai scris si mai ales , simtit. Cu atat mai mult ca la mine nu prea au fost mari sanse de a aduce pe lume “un puiut” cu atat mai mult de a duce sarcina indeajuns de mult pt a-l putea avea langa mine(din cauza unor vechi si mari probleme de sanatate). Dar imensa dorinta ce se zbatea in mine si Doamne-Doamne ne-au ajutat. Asa ca iata-ne acum pe mine, care, spre deosebire de tine INTOTDEAUNA am considerat ca fac umbra pamantului degeaba (asta a fost mentalitatea mea prin imensa dorinta de a fi mamica si stiind ca nu se poate) mai mult decat implinita si pe ingerasul meu scump care s-a straduit sa stea in burtica 38 DE SAPTAMANI, acum fericit langa mine :). O minune in toata puterea cuvantului.! O seara cat mai placuta, si plina de afectiune langa micutul tau!
Imi cer scuze pt repetarea “cu atat mai mult” in aceeasi fraza 😀 m-a luat valul.. Si.. am omis sa specifc faptul ca puiutul meu e de o varsta apropiata bebelui tau 🙂 . Maine facem deja 3 luni si 3 saptamani pline de iubire, zambete si o puternica legatura intre noi :).
Eu personal nu am avut parte de genul de trairi de care vorbesti tu in perioada sarcinii…Ba dimpotriva, a fost o perioada grea si cu tare putine momente pe care mi le amintesc cu drag. De dor nici nu poate fi vorba. Cu toate astea, as trece iar pe-acolo cu bucurie, din nou si din nou doar ca sa il tin pe fiul meu in brate. Si stiu ca voi trece la un moment dat din nou, pentru ca da, fac si eu parte din categoria femeilor cu “creierul pe off”, care, culmea!, vrea mai mult de un copil!
Dar ca si tine, am citit si eu la un moment dat articolul deloc cool al domnisoarei care nu isi doreste copii. La inceput am fost de-a dreptul indignata. Apoi am ajuns la sectiunea comentariilor si mi-a venit sa rad. Ce adunatura de oameni tristi care incearca sa se convinga unul pe altul sau de multe ori chiar pe ei insisi ca viata lor fara “cacuta” si altele de genul e asa plina de sens si implinire. Mi s-a parut si mai amuzanta lipsa de “documentare” din spatele unor afirmatii absolut stupide.
Cat despre a fi mama, oh, cat de mult ma regasesc in vorbele tale! Si nu m-as intoarce pentru nimic la viata mea atat de activa social ori la jobul atat de plin de satisfactii profesionale de dinainte. Si da, am facut 2 facultati si am experimentat din plin viata lipsita de griji a tinerei respective. Nu-mi pare rau nici o secunda ca am schimbat-o pe cea de acum.
eu cred ca fiecare are dreptul sa faca fix ce vrea. sa-si faca viata cum vrea. sa creada ce vrea despre a ramane gravida si a face copii. nu inteleg curentul de a rade de mame, dar nici pe cel de a incerca sa convingi pe oricine ca trebuie sa aiba copii. mi se pare o cauza pierduta din start de amebele tabere
Interesante la acest articol sunt comentariile de la sfarsit….Realitatea e ca fiecare femeie, fiecare mama simte in felul ei…daca iti lipseste viata de dinainte nu inseamna ca nu iti iubesti copilul sau esti o fiinta detestabila doar pentru ca te mai apuca nostalgia…copilul nu e doar o alta etapa din viata noastra, e implinirea insasi a vietii, dar asta nu inseamna ca noi nu mai trebuie sa traim, ca viata de femeie s-a terminat, ca nu mai existam decat ca sa ne crestem copiii…fiecare perioada din viata trebuie traita ca atare…de aia nici nu inteleg duleul asta in comentarii!
Multumesc!