Pentru că, din încăpățânarea de a se concentra pe ”concurență” și pe ”achiziția unor cunoștințe de bază comune”, educația tradițională ignoră total impactul emoțional al experienței școlare. Rezultatul? Copii triști, obosiți, plictisiți, nervoși, uneori violenți, care pot recita poezii și lecții întregi de istorie, dar nu pot gândi pentru ei înșiși.

Educația Democratică are ca scop persoana fericită, sănătoasă, liberă, independentă și bine adaptată. Pentru a atinge acest ideal, școlile democratice eliberează copilul de presiuni și de evaluări, pentru ca el să se poată dezvolta conform propriei nevoi de cunoaștere.

Există cinci concepte de bază ale acestui mod de a face educație:

1. Învățarea în ritmul propriu al tânărului: Fiecare dintre noi are propriile interese, abilități, preferințe, un temperament propriu, un stil de învățare specific și un ritm natural de asimilare a cunoștințelor. Cum ar putea o ofertă educațională unică și uniformizantă să ne împlinească nevoia de cunoaștere?

Educația Democratică face posibilă alegerea și permite adaptarea educației la nevoile reale ale copilului/tânărului. Cum? Oferindu-i un mediu multi-vârstnic și neîmpărțit pe clase în locul tradiționalului sistem rigid de standarde, niveluri și clase, sistem care nu ține cont de cine este tânărul la o anumită vârstă.

2. Pregătirea emoțională pentru îndeplinirea unei sarcini este mai importantă decât sarcina în sine: A primi o sarcină atunci când te simți slab sau prost îți adâncește sentimentele de descurajare, teamă și neajutorare. Într-o astfel de stare, învățarea autentică este imposibilă. Din păcate, în sistemul tradițional, acestea sunt sentimentele obișnuite. Copiii ”învață” de frică, memorând informații pe termen scurt, fără a le trece prin propriul filtru, nu pentru a cunoaște, ci pentru a evita pedeapsa sau ridiculizarea.

Educația Democratică recunoaște rolul important al pregătirii emoționale pentru îndeplinirea unei sarcini, oferindu-i tânărului timpul și mediul securizant de care are nevoie pentru a se deschide către cunoaștere. Pentru a putea accepta și îndeplini o sarcină, el are nevoie de încredere în forțele proprii și în felul său unic de a cunoaște. De aceea, școlile democratice au zone special concepute pentru activități distractive și relaxante, care pot oferi liniștea și siguranța de care e nevoie. Tinerilor veniți din sistemul tradițional li se acordă răgazul și grija de care au nevoie pentru a-și recăpăta încrederea în sine.

3. Maximizarea alegerilor și minimizarea/eliminarea relațiilor bazate pe constrângere: Așa cum demonstrează John Holt, tinerii învață printr-un proces lent de cercetare, în care, prin intermediul observației și al intuiției naturale, își formulează teorii îndrăznețe pe care le testează apoi în experiență. Fiecare confirmare a teoriei o întărește, până în punctul în care tinerii pot afirma că știu cu adevărat ceva.

În sistemul tradițional, tinerii sunt solicitați frecvent să demonstreze că știu ceva, fără a li se acorda timpul necesar pentru a parcurge procesul natural de învățare. Teoriile le sunt  predate și demonstrate, lor rămânându-le ”interesanta” sarcină de a le memora și cea sisifică de a le ”înțelege”. Cum să înțelegi ceva ce ți-e atât de străin?                                                                     Acest proces complex este sabotat și de constrângerile absurde de a studia domenii care nu îi interesează sau pentru care nu au nicio înclinație naturală.

Ce propune Educația Democratică? Libertate: de a alege ceea ce îi afectează în mod direct și individual, ceea ce este demn de interes și pentru care dovedesc o înclinație, de a hotărî ritmul și felul în care se desfășoară învățarea. Cum? Punându-le la dispoziție Clase Deschise, fiecare cu o anumită funcție (muzică, alfabetizare, matematică, științele naturii etc.) și acordându-le libertatea de a alege între ele, de a decide când, pentru cât timp și în ce ordine studiază anumite domenii. Se înțelege că orarul clasic, cu toate constrângerile sale, este abandonat.

La fel se întâmplă cu sistemul de note și de teste pe care, în mod absurd, copiii sunt nevoiți să-l îndure. Dacă este nevoie de evaluare, atunci ea trebuie să fie neinvazivă și total constructivă, numai dacă tinerii vor cu adevărat să fie evaluați și nu la cererea sau sugestia unui adult.

4. A învăța să înveți este mai important decât ce înveți: Învățarea centrată pe conținuturi nu le poate oferi tinerilor abilitățile necesare vieții în secolul XXI. Stocarea unei cantități impresionante de informație nu mai este relevantă sau utilă în ziua de azi. Tinerii au nevoie să știe cum să învețe, cum să ceară o informație și unde să o caute, cum să o folosească într-un nou context și cum să o integreze în sistemul de cunoștințe dobândite anterior.

Școlile democratice cultivă aceste abilități permițând instinctelor naturale de cercetare și curiozității înnăscute să provoace căutări din ce în ce mai complexe, pe măsură ce tinerii se maturizează.

5. Crearea unor spații de învățare conduse de comunitate: A. S. Neil afirma că tinerii nu pot fi eliberați pentru a învăța dacă nu au libertatea de a-și guverna mediul de învățare, libertate care înseamnă acceptarea unor drepturi egale pentru toți membrii comunității educaționale.

În școlile tradiționale, libertatea este îngrădită de constrângeri impuse de stat. Conducerea, formată din câteva persoane, are dreptul la decizie în chestiunile legate de administrație, dar nu și în cele cu adevărat importante. Părinții au un cuvințel de spus prin intermediul comitetului de părinți, organism la fel de restrâns ca număr de membri. Ce le rămâne copiilor? Să îndure.

Educația Democratică le acordă tuturor celor implicați în viața școlară, adulți sau copii, dreptul de a vorbi și de a asculta, de a convinge în cadrul întâlnirilor comunității și de a vota pro sau contra propunerilor. Drepturile acestea se exercită în cadrul întâlnirilor săptămânale, în care tot ce afectează viața comunității este supus deciziei acesteia: politica școlii, proiecte și sarcini, evaluare, cerințe pentru absolvire și ceremonii, bugetul și materialele educaționale necesare, comportamente care respectă sau nu valorile comunității, angajarea personalului, toate sunt analizate și hotărâte prin majoritatea voturilor sau prin consens.

Bineînțeles că este nevoie de un set de reguli care să definească acel comportament conform cu valorile comunității. Dar pentru ca el să dea rezultate, este nevoie să fie creat de către membrii acesteia, în spiritul valorilor în care ei cred cu adevărat. Atunci când regulile sunt formulate de comun acord, ele sunt mult mai ușor de respectat de către toți cei implicați, deoarece sunt percepute ca măsuri luate pentru siguranța tuturor și nu ca impuneri străine.

Găsiți detalii despre fiecare concept aici.