Cineva drag mie mi-a zis într-un moment (potrivit) că domnișoara mea și <<copilul meu interior>> sunt cam la fel și că trebuie să fiu foarte atentă la ceea ce manifestă Ioana, la comportamentele ei, la dorințele ei dar și la nevoile sau furiile ei, pentru că, undeva acolo adânc în mine, sunt aceleași și vor să fie și ele îngrijite, acceptate, împlinite. Așa că m-am pus și mai abitir pe observat. Și m-am uitat la ea și am văzut cu câtă bucurie și cu câtă ardoare așteaptă și primește chiar și cel mai neînsemnat dar. Și cât este de important pentru ea să ne facă mici cadouri în fiecare zi: o pană găsită pe stradă, o piatră din parc, un desen. În dulăpiorul de la grădiniță găseam în fiecare zi câte o bucățică de hârtie, o formă nedefinită din lut, desen în creion sau fire de ață. Orice lucru mic spunea câte ceva despre cum fusese ziua ei, cum se simțise și mai ales că pregătise ceva special pentru noi, că se gândise la noi, că ne aștepta și voia să ne facă o bucurie.
Greu m-am prins ce reprezentau toate acestea. Dar când m-am prins m-am bucurat sincer. Da, pentru un fir de ață și o bucățică de hârtie ruptă dintr-un desen și pitită printre lucrușoare. Și mai greu am înțeles că și ea avea nevoie de astfel de mici daruri. Nu numai că își dorea să primească în fiecare zi câte ceva de la noi dar chiar a început să ne ceară cu insistența (și perseverența) unui copil să îi aducem mici surprize. Nu trebuie să fie mari. Chiar mici… Și mi-am zis: oare eu nu simt cam tot așa?
Am stat să mă gândesc dacă noi (oamenii mari) mai știm să dăruim necondiționat și mai ales dacă știm să primim cu adevărat. Când cineva îți zice: arăți foarte bine azi tu ce răspunzi? Îți mulțumesc! Acum mă simt și mai bine sau Ah, dar nu mă simt așa bine sau Eh, cum să arăt bine, nu vezi că m-am mai îngrășat puțin sau nu vezi în ce hal îmi stă părul? Dacă cineva îți mulțumește pentru ceva ce ai făcut pentru el, tu cum îi răspunzi? Cu mare drag sau Eh, n-am făcut nimic, n-ai de ce..
M-am gândit și eu: oare e o lipsă de modestie să primești (un compliment, un dar, un gând bun) sau poți să te bucuri și să lași energia darului, complimentului, gândului bun să curgă și să te îmbogățească cu adevărat?
Am făcut de mai multe ori exercițiul acesta, de ziua mea, în ultimii ani. Și cum încă nu mi-am revenit din fluxul de gânduri bune pe care l-am primit, mi-am zis că pot să îl potențez. Să primești poate fi un mare dar. Să primești fără să te simți vinovat, fără să simți că trebuie să dai ceva înapoi, fără să te gândești că celălalt vrea ceva de la tine. Să primești cu recunoștință și deschis, cu inima, cu bucurie. De ce simțim de atâtea ori că nu merităm un cuvânt bun, un gând frumos sau chiar un cadou mai costisitor?
Atunci când primesc astfel de gânduri frumoase vreau să le amplific, să le înmulțesc și să le las să se desfășoare, să nu se termine niciodată. Este un exercițiu frumos de recunoștință și de acceptare, mai ales pentru mine, când simt un pic mai mult că mă accept eu pe mine, că mă iubesc, că mă prețuiesc. Și nu este o manifestare de ego ci un exercițiu de recunoștință.
IMG_1276

bicicleta eliptica

Și anul acesta am primit daruri minunate. Am simțit oamenii dragi că se gândesc cu adevărat la mine și materializează gândurile lor frumoase în cuvinte pline de dragoste (și în cadouri, recunosc). Și pentru acestea vă mulțumesc!