Dupa o perioada grea, din care crezi ca nu mai iesi om intreg, intotdeauna vine soarele…sau luna…sau..ce vreti voi, ce va umple pe voi de energie, de culoare, putere, viata… Stim asta cu totii…ca indiferent de cat de greu iti e, cat de mult a stat mercur retrograd in casa familiei (de parca ar fi stat cu tine in sufragerie), de cate boli si muci s-au prins de nasurile copiilor, de cate momente de vreau sa fug ca nu mai pot apar in zilele tale, dupa toate astea, reusesti sa vezi dincolo de probleme, dincolo de griji, stres, nesomn, nemancare s.a.m.d.
Da, acum te chinui sa ii faci aerosoli unuia in timp ce, in soapta, ii citesti altuia…dar dupa aceea, vine sotul acasa cu trandafirii tai galbeni preferati, iti pregateste cafeaua de dimineata sau isi sacrifica pauza de masa sa strabata un sfert de Bucuresti pentru a lua copilul cel mare de la scoala. Apoi, dimineata cand te trezesti, vezi cateva randuri pe care ti le-a scris din suflet, ca (te) apreciaza si vede efortul tau de zi cu zi si ca e atat de fericit, chiar si dupa atata timp (si atatea greutati si stresuri) ca sunteti alaturi, mereu…
Si esti recunoscatoare pentru tot ce ai in viata ta…pentru fiecare imbratisare si pentru fiecare chemare de copil, pentru fiecare (mic) gest de apreciere, pentru fiecare ajutor sau scoatere din incurcatura, pentru mancarea pe care a cumparat-o in seara aceea, cand nu ai mai apucat sa gatesti nimic, caci ai fost cu copiii in brate, pentru imbratisarea pe fuga, de dimineata, din holul blocului…
Eu una nu stiu ce m-as face fara el…
Sunt si momente cand ma cuprind frustrarile si furia si problemele mele nerezolvate imi imbacsesc si polueaza relatia cu el, momente in care reactionez complet aiurea (si in niciun caz in cel mai bun si relational mod posibil), dar uite ca…dupa atatia ani, credinta ca avem cea mai faina relatie posibila ne da ceea ce avem nevoie sa trecem peste un hop. Cu recunostinta…
