N-am disparut de pe fata pamantului. N-am inghetat de frig sub zapada si nici n-am plecat in vreo vacanta mai lunga. Schimbarile care au aparut in viata noastra de familie din ultimele aproape 2 luni ne-au destabilizat putin ritmul si planurile, ne-au schimbat prioritatile. Ne-au determinat sa ne concentram mai mult pe familie, pe copii si pe o viata (mai) noua, un inceput in alta parte.
Pe scurt, ne-am cam mutat din Bucuresti. La Brasov. Uralele si felicitarile le primesc cu drag 🙂 A fost o decizie luata scurt, din dorinta de a face o schimbare pentru copii, de a fi mai aproape de pamant, de copaci, de natura, de aer curat. Nevoia de mai multa liniste, de mai multa conectare si … de fapt… o viata mai tihnita.
Am trait toata viata mea in Bucuresti. Este un oras pe care poti sa il iubesti sau poti sa nu… dar oricum, poti sa traiesti frumos in el, daca te straduiesti foarte mult. Pentru ca nu poti sa ignori niste lucruri, de care te impiedici tot timpul: lucrarile nesfarsite de pe strazi, zgomotul, aglomeratia, timpul pierdut pe drum (fie ca esti in masina, fie in metro), praful care se face in casa dupa doar doua zile de la curatenia generala. Chiar sunt niste lucruri pe care nu le-ai mai vrea in viata ta. Noi am ajuns intr-un moment in care dorinta de a sta la o casa pe pamant, de a sta mai mult afara, intr-un aer mai curat, de a domoli zbuciumul zilnic si zgomotul din creierele noastre, dorinta asta a fost atat de puternica incat s-au ivit acele oportunitati de a face aceasta schimbare. Si a fost de la o saptamana la alta. Oras nou, casa noua, prieteni noi. Scoala noua pentru Ioana. A fost vacanta si sarbatori si casa plina de prieteni. Acum am inceput sa ne intram intr-un ritm, nou creat, ne luptam cu gerul de la poalele Tampei si ne obisnuim cu aerul taios si cu lumea de pe aici, care chiar pare mai relaxata si mai detasata.
In casa noastra este aceeasi agitatie. De fapt acasa e tot acasa, oriunde te-ai duce. Fac aceleasi lucruri dar parca le resimt la o intensitate mai mare. Poate pentru ca si copiii au avut nevoie de un timp de acomodare si a fost mai greu de gestionat si sentimentele lor. Juniorul nostru a avut o perioada de “doar-in-brate” de am crezut ca nu va mai sti sa mearga pe picioarele lui. Incet incet a inceput sa se dea jos si sa se simta in siguranta in noua noastra casa. Ioana se acomodeaza cu o scoala noua, cu colegi noi, cu spatiul si timpul care chiar pare ca merge altfel in acest oras. A trecut o luna de cand ne-am mutat cu catel cu purcel (adica cu pisica) aici si desi agitatia din casa e constanta, cand iesim afara timpul parca incremeneste putin. A trecut o luna dar a trecut foarte greu. Asta este sanzatia pe care o am si care ma urmareste in exteriorul casei. Este foarte interesant. O sa mai povestesc despre asta 🙂 Timpul asta chiar e atat de relativ…
Asadar, am lipsit cam mult din lumea exterioara si tot astept momentul sa ma reintorc. Am nevoie sa reiau activitatile lucrative, nu numai din respect pentru cei cu care colaborez dar si pentru a implini alte parti din mine, care tipa dupa libertate.
Bucurestiul ramane inca o parte importanta din vietile noastre. Planuim reintoarceri dese, asa ca… tinem legatura 🙂
Pe de alta parte Brasovul ne ofera atat de multe idei si energie, incat sper sa putem creste o comunitate frumoasa si aici. Deja se leaga lucruri frumoase cu oameni cunoscuti (sau pe care abia acum ii cunoastem).
Daca cititi aceste randuri si sunteti din Brasov (sau imprejurimi), dati-mi de stire!
Pana la urmatoarea revedere, va las cu cateva poze din perioada noastra de acomodare.