Îmi place să fac review-uri cu fiimea. Învățăm amândoi ceva și petrecem timp împreună.
Am primit de la Orange proaspăt lansatul Samsung Galaxy Note8 și ne-am jucat cu el câteva zile. Vă spun încă de la început că acesta nu va fi un review tehnic, despre specificațiile hardware ale Note8 și că e vine din perspectiva unor utilizatori de produse Apple.
Recunosc că încă de când am deschis cutia am fost plăcut impresionat de cum arată Samsung Galaxy Note8, cât de bine e construit și cât de faine sunt materialele care-l compun.
De departe cel mai impresionant feature pentru mine este ecranul – acel Infinite Display – care lasă impresia că ocupă toata fața telefonului – este imens dar totuși poți ține telefonul în mâini fără probleme – iar calitatea imaginii este pe măsură din orice unghi l-ai privi. N-am avut nicio problemă în utilizarea telefonului și la soare, se vede perfect.

Fascinația Ioanei s-a îndreptat către S Pen, acel creionaș ascuns foarte discret în carcasa telefonului care te ajută să atingi și să desenezi pe ecran. A desenat, colorat, adăugat tot felul de mustăți și alte stickere peste pozele cu noi, ce mai – distracție maximă.
Mi se pare foarte util S Pen-ul în multe ipostaze, inclusiv pentru că îl poți scoate oricând și fără să deblochezi ecranul poți să începi să scrii o notiță pe ecran și chestia asta se apropie cel mai mult de idea de agendă fizică în care să scrii cu mâna lucrurile importante pentru tine – o idee de articol, liste de cumpărături, un scurt to-do pentru ziua respectivă, etc.

 
Samsung Galaxy Note8 ni s-a părut foarte ușor de utilizat, chiar dacă experiența noastră principală fusese cu una alt sistem de operare.
Suita de aplicații preinstalate este bogată și te ajută să faci de toate – inclusiv mici montaje video, mesaje animate – și câte și mai câte.


Camerele foto – două de 12MP pe spate, ambele stabilizate optic și 8MP pe față sunt chiar performante după cum puteți vedea în imaginile și filmulețele de mai jos. Funcția de live focus ne permite să focalizăm oriunde în imagine, producând un efect fain de Bokeh/depth-of-field – fundal blurat. Iar în timp ce tu faci o poză cu Live Focus, funcția Dual Capture se asigură că ai prins în imagine și ce este în afara cadrului – bucurându-te astfel de detalii pe care altfel le-ai fi pierdut.
Modul Pro al camerei ne lase să configurăm timpul de expunere, balansul de alb și alte cele astfel încât să facem niște imagini excepționale. Mi-ar fi plăcut să mă joc mai mult cu aceste funcții dar a fost foarte greu să iau telefonul din mâinile domnișoarei.

Imagini făcute cu Samsung Galaxy Note8 (fără filtre)


Deja un standard în prezent, Samsung Galaxy Note8 și S Pen sunt clasificate IP68, adică sunt rezistente la praf și apă. Nivelul de rezistență la apă se bazează pe condiții testate de submersiune de până la 1,5 metri în apă dulce, timp de până la 30 de minute.
Am tot căutat senzorul de amprentă și alte metode de securitate și am fost suprins să îl găsesc pe spatele telefonului, lângă blitz. În plus Note8 are și Autentificare Biometrică cu scanner de iris adică poți debloca telefonul doar uitându-te la el.
În concluzie, dacă vă doriți un Samsung Galaxy Note8 și aveți nevoie de funcțiile avansate pe care acest telefon la oferă, cei mici vor fi foarte foarte fericiți.