Scrisoare deschisa pentru mariamirabela, mamica de Degetzica.

Pentru ca sunt vorba lunga, pentru ca nu cred ca imi ajungea spatiul sa-ti las un comentariu, pentru ca am cugetat eu ca poate or mai fi in viitor mamici in situatia in care esti tu acum si in care am fost si eu destul de curand…am zis sa-ti scriu cateva randuri – poate te vor ajuta moraliceste sa treci peste perioada asta mai agitata, sa intelegi ce se intampla cu fetita ta si sa intelegi ca nu numai tie ti se intampla, ca nu esti singura.

Poate te va ajuta, poate nu…cum n-am apucat sa vorbim la Mafia Mamicilor m-am gandit ca asa ar fi mai bine 🙂

Asa cum iti ziceam la intalnire,  little miss a noastra a avut asa zisii colici de la 2 saptamani pana la 2 luni. Ma feresc sa dau sfaturi in general, dar ma gandesc ca daca iti spun cum am procedat noi poate te ajuta cat de putin si pe tine.

Citeste mai mult

Asadar, stiu deci ce zici tu , stiu cum trebuie sa te simti, stiu cat de greu e, mai ales cand nu mai stii ce sa-i faci. Noi am incercat  tot ce ne-a stat  in putinta, de la alimentatia mea, la ceaiuri baute  (amestecul de chimen cu anason), infacol, colief, bonisan, debridat, colief iarasi, ceai babydrink – f putin ca are indulcitori, ceai babycalm, infasat, leganat, pus la dormit pe o parte sau ziua – pe burtica, tinut la san ore intregi, tinut in brate toata ziua, descoperit sling (il aveam tot de pe la 3 saptamani dar n-o puneam in el decat cand dormea) si dat seama ca e mult mai usor pentru spatele si mainile mele, dormit in multe zile cateva ore din noapte si zi cu ea pe burtica mea, baita, masaj pe burtica, cald pe burtica (toata lumea recomanda saculet cu samburi de cirese pe burtica – noi n-am gasit si am pus niste malai intr-un ciorap si am incalzit ciorapul la microunde si pus pe burtica), plans, revenit dupa plans cu sentimentul de vinovatie ca din cauza asta plange copilul, rugaciuni… Cam astea asa pe scurt. Pe la o luna am descoperit si suzeta – eu cu idei pre sau ne-pre-concepute ca nu e buna suzeta pentru copchil – totusi atunci cand o vroia o linistea. Asadar, punem si suzeta pe lista.

Imi era teama sa chem pe cineva la noi ca n-as putea sa fac pe gazda cat de cat, ca daca plangea copilul. Lumea in general (sau cel putin cei care n-au copii sau n-au avut de-a face cu copii asa mici ) nu stiu cum e sa-ti planga plodul si sa nu reusesti sa-l calmezi – eu una recunosc ca am trecut prin asta, ma tot gandeam ca …aaa…pai sigur nu face mama ceva bine…eu cand o sa am copil n-o sa fac asa si asa…pe cuvant ca asa am gandit la un moment dat si asa credeam ca gandeste toata lumea despre mine si Ioana. Asadar am inceput sa ma stresez si cu asta, ca nu-mi ajungeau ce aveam pe cap.

La fel si cu iesitul afara, in parc. Parcul aproape de altfel dar de fiecare data plimbarea se termina cu venit acasa – eu cu copilul in brate si domnu’ impingand carutul gol. Si acum se mai intampla asta din cand in cand, doar ca acum am sling si deci pot sa vin acasa si cu copil atarnat si cu carut impins.

Alta chestie este cu datul aerului afara dupa masa. Toata lumea imi zicea: trebuie sa ragaie, trebuie sa scoata aerul, cum…n-a ragait? Pai d-aia, ca aerul se duce in intestine si d-asta o doare. Foarte adevarat dar donsoara nu vroia sa ragaie si pace. Dar nici n-a fost nimeni sa-mi arate cum ar trebui sa fac. Eram convinsa ca nu fac bine si ca eu de fapt ii fac rau copilului ca nu reusesc. Au fost zile sau nopti in care am tinut-o la ragait si 45de min pe ceas…si nimic, nici un sunet. Sau ba ca o bat pe spate prea tare, ba prea incet. Dupa ce m-am panicat ingrozitor si eram obsedata sa ragaie (o prietena mamica incerca sa ma ambitioneze sa insist cu asta) copilul n-a mai scos niciun aer pe gurita vreo 2-3 zile. Intr-un final am renuntat sa insist asa ca dementa si m-am mai relaxat iar copilul a inceput sa ragaie. Culmea, nu?

Da, starea ta mentala si spirituala poate sa influenteze mult starea copilului.

Asadar, ca si recomandari – fa tot ce iti zice instincul sa faci. Citeste si vezi ce experiente au avut si alte mamici dar intotdeauna trecele prin filtrul tau propriu. Nu lua adliteram nimic. O mie de copii cu colici –  o mie de mamici cu experiente si sfaturi diferite. Nu te stresa cand auzi/citesti ce cuminti erau unii copii, cum mancau, cum dormeau, cum ragaiau, cum nu plangeau…asta nu ar duce decat la un stres suplimentar pentru tine. Citeste de pe llli.org (La Leche League). Eu am gasit raspunsuri la multe intrebari si frustrari de-ale mele.

Gata. Cred ca te-am ametit de tot 🙂

Cam asta vroiam eu sa-ti zic la intalnire, cand am vazut ca incepi incet incet sa te pierzi in stresuri 🙂

Sper sa te ajute cat de putin…si sper sa ne revedem cat de curand.

Sunt convinsa ca nu o sa ai aceleasi experiente ca si mine si nici aceleasi ganduri si framantari. Dar poate ce am scris eu aici (din ce mi-am mai amintit…) sa ajute pe oricine citeste asta. Colicile pot sa dureze cateva zile (cum a fost cazul fericit al Bogdanei) sau cateva luni…nu e nicio regula. Nu te gandi ca dureaza vreo 3 luni (pe mine ma incurajau cu 4 luni…). Nu te gandi asa de departe, ca pare prea departe. Zilele ai vazut – unele sunt mai bune, altele mai putin bune. Dar incet incet o sa incepi sa o cunosti, o sa stii ce sa-i faci ca sa nu mai planga, o sa incepi sa te mai relaxezi si tu cu asta…si o sa fie bine 🙂

In timpul crizelor ma plangeam lu’ domnu’ ca probabil am facut noi niste prostii de avem un copil asa agitat si cu colici…sunt altii care n-au problemele astea…Si el mi-a zis ceva care o sa-mi rasune in cap mult si bine: “asta sa fie problema cea mai mare a copilului nostru. Nu vreau sa ma gandesc ce-ar fi insemnat ca Ioana chiar sa fi fost bolnava, sa fi trebuit sa stam prin spitale, printre doctori, ce griji atunci, ce greu tre sa fie la parintii care se confrunta cu asa ceva…” si atunci am zis : Doamne multumesc pentru Ioana si pentru cum este ea!

Succes si te imbratisez cu drag 🙂