Nu pot sa zic ca am fost foarte preocupata in a-i dezvolta copilului o pasiune pentru carti inca din burtica. Am avut cateva incercari, mi s-a parut ciudat sa-i citesc burticii, am preferat sa meditez in liniste, chiar fara sa sporovaduiesc vrute si nevrute… Apoi dupa ce a aparut little miss am avut alte cateva incercari de a o adormi citindu-i. Avea vreo 3 luni si cateva victorii, stateam langa ea in pat, o mangaiam pe cap si ii citeam si adormea copilul…ce fericire…ce momente frumoase… eheh… Apoi cand domnisoara a descoperit ce poate face cu manutele ei si ce frumos se rup paginile am renuntat la aceasta indeletnicire. Mai nou am descoperit iar carticele (de data asta cele speciale de copii mici, din carton gros, care doar se molfaie nu se rupe) si uite asa s-a nascut pasiunea. Indiferent ce facem, trebuie sa avem  macar o carte cu noi. Asa mananca, asa sta in scaunul de masina si alte d-astea. Indiferent cate jucari sunt in jur (aaa…dar sa nu fie papusi, clar…) tot carticica este mai interesanta. Acum ne arata ea si ne ‘povesteste’ (pe limba ei, ca doar n-o intelegem niciunul 🙂 ) care este actiunea, ce animalute sunt pe acolo, cine cu cine e prieten si tot asa. Daca se plictiseste de povesti ia fiecare personaj sau obiect din carticica si intreaba de …foooooarte multe ori: ‘a..’ … ‘aaa…’ … ‘aa..’ si noi: ‘iepurasul’, ‘iepurasul’, ‘iepurele’, ‘iepurele tzup tzup’ , ‘iepurele alb cu urechi negre’ etc etc..asta pana se plictiseste de iepure si trecem la altceva 🙂

Pe de alta parte nu prea scoate niciun cuvant inteligibil. Inafara de un  ‘tata-tati’ care e cam orice, a revenit cumva la ‘mama-meme’ (de care uitase vreo cateva luni – de cand cu mersul). In rest…nimic… Oare o sa ne trezim intr-o dimineata, pur si simplu, ca intelegem turuitul ei … ? 🙂

In parc