Da, s-a intamplat, Ioana a venit printre noi – intr-o dupa-amiaza frumoasa de Duminica – mai exact pe 24 Mai 2009 la ora 15:15 🙂 – and since then our lives will never be the same…

De atunci suntem un pic cam “prinsi” ca sa zic asa – de fapt este un amestec de bucurie, dragoste cu initiere in tainele meseriei de parinti – pentru ca din cate se pare, nu fetita noastra e cea care ar avea de invatat, ci noi ar cam trebui sa fim elevii ei silitori 😛

Incerc sa pun eu cateva cuvinte aici cat mami se odihneste – caci da, dragilor, ati avut dreptate – e un pic cam obositor pt parinti, cel putin la inceput. Obositor dar ingrozitor de placut pentru ca practic ai in grija un mic ingeras.

Duminica eram programati la control la ora 9:00 – am ajuns cu bine la spital, un pic cam adormiti dar relaxati si facandu-ne planuri de a ne savura mic dejunul in oras pt ca mai apoi sa ne petrecem pranzul la o gura de aer printr-un parc. Cu exceptia vorbei mele “Se va naste pe 24 mai”, nimic nu avea sa prevesteasca cele ce s-au intamplat cateva ore mai tarziu. Am sa fac o mica paranteza – nu sunt eu cinestie ce clarvazator si nici nu am aptiduni din’acelea insa de cand “am ramas” insarcinati au fost 2 lucruri de a caror certitudine nu m-am indoit: 1.am fost poate singurul care am stiut ca va fi o fetita (cu mult timp inainte de primul ecograf) – de ce? nu stiu – asa simteam eu – si in plus – eu IUBESC FETELE – nu era normal sa am o fetita? 🙂 si 2. data nasterii – cam de vreo 2 luni, mai in gluma, mai in serios – eu imi pusesem banii pe data de 24 Mai – desi termenul oficial era undeva intre 3 si 6 Iunie.

Asadar, la spital, mami avea tensiunea un pic cam mare (lucru care nu ne-a speriat prea tare – a cam avut intre 12 si 14 in ultimele luni) si am purces catre un test de non-stress pt copil – test care din cate am inteles – monitorizeaza timp de cateva ore pulsul si alte semne vitale ale copilului. Dupa un timp rezultatele erau favorabile copilului dar nu si mamici a carei tensiune se incapatana sa nu coboare sub 15 in pofida injectilor cu magneziu administrate. Dupa inca cateva ore, timp in care eu am tras o fuga pana acasa, am luat 3 bilete la loto si am aruncat si restul bagajelului in masina primesc un telefon de la propritareasa’ blogului ca cica au inceput niste contractii pe care incearca sa le cronometreze si dna Dr spune ca ar fi inceput si dilatatia. 3 minute mai tarziu tati depasea pe b-dul Lascar Catargiu din Bucuresti recordul national la viteza (daca ati auzt Duminica pe la pranz o herghelie de caluti alergati prin Piata Victoriei – eu ii alergam :P).

La urmatorul telefon mami imi confirma ca incep pregatirle pentru operatia de cezariana. Noi eram super pregatiti din toate punctele de vedere sa nastem natural, nu programasem nici o cezariana – dar cum socoteliile din targ nu se potrivesc cu cele de la spital – am fost macar bucurosi ca nu a fost o nastere provocata, fortata – ci chiar inceputa pe calea naturala (contractii, dilatatie) – deci si Ioana se hotarase sa iasa la aer ;).

M-am intalnit pe hol cu una din moase (Dana, pe numele ei – f. amabila) – trebuia sa ii dau aparatul foto si sa ii explic cum sa il foloseasca – cand l-a vazut (e mai maricel) s-a cam speriat si a ramas ca ma cheama cand iese cu fetita din sala de operatii, sa ii fac eu primele poze. Si bine a facut – pentru ca avand mainile libere a facut cateva filmulete cu telefonul propriu – printre care un miracol de 27 secunde (click pe poza din dreapta).

Moasa mi-a zis ca dureaza cam 15 minute pana o scot pe Ioana la aer – au trecut vreo 25 pana m-au chemat – probabil cele mai lungi minute din viata mea. Am fost, am vazut-o, mi s-a facut tot  parul maciuca, am incerca sa fac 2 poze si am reusit sa articulez un “Dana e bine? Totul e ok?”. Apoi au urmat alte 45 minute, tot din alea lungi – timp in care dna Dr. a terminat operatia. Tocmai cand ma duceam sa duc cele necesare toaletei micii printese au scos-o si pe mamica din sala de nasteri – moment in care iarasi mi s-a sculat paru pe mine si mi s-au inmuiat un pic picioarele caci nu o mai vazusem niciodata pe iubita mea asa vulnerabila – de 10 ani de cand ne-am cunoscut – nu am fost niciunul in ipostaza de a il vedea pe celelalt pe pat de spital (multumesc DoDo si pt asta).  Am reusit sa ma strecor in salon si am ramasc cu iubita pana seara tarziu si ne-am mai linistit unul pe altul. Din pacate doar eu am mai vazut papusica o data Duminica – mamica urmand sa petreaca cateva ore bune cu ea ziua urmatoare.

Ar mai fi multe de povestit – dar cam asa a inceput aventura noastra cu Ioana – cea mai frumoasa si desteapta  fata din sud-estul Europei. Urmatoarele posturi vor fi scrise de mamica dar promit sa mai dau si eu cu subsemnatul in cazul in care va fi prea ocupata cu domnisoara.

Ce e cel mai important de stiut e ca ambele mele fete sunt bine, sanatoase si isi revin rapid iar noi incepem usor usor sa ne obisnuim unii cu altii si sa ne luam rolul de parinti foarte in serios. Dupa 2 zile de reverie am constatat ca asta nu e o incercare, un trial – nu e ca si cum am luat fetita acasa sa vedem cum e si daca nu ne place, o ducem inapoi – e un full time job si ne vom petrece impreuna tot restul vietii. Dupa ce am realizat asta si incat cateva chestii pe care le tin pentru mine am ajuns la concluzia ca bebelusha noastra face pipi pe cel ma smecher gadget ever  – la figurat si daca isi pune mintea, si la propriu. Da stiu, nu sunt sanatos 😛 – dar (si acum isi lua vocea de ‘ala micu de respira greu’), – “Ioana, I am your father!”.

Nota: Ioana Dragomirescu s-a nascut pe 24 Mai 2009, la orele 15:15 – la Filantropia, sub supravegherea dnei Dr. Zorela Sgarbura si a avut la nastere 3,3kg si 50cm.

Va las in compania unui album foto unde am sa tot pun in fiecare zi cadre din povestea noastra – Ioana – primele poze