La grupul de sprijin pentru alaptare. A fost foarte interesant si mi-a parut bine ca am revazut persoane pe care  nu le mai vazusem de ceva timp. Din pacate inca n-au venit mamici cu burtici…Sper sa putem promova si mai mult editia a 4-a si poate atragem mai multe gravide.

Mie mi-a folosit chiar daca ma ‘lupt’ cu treaba asta de 5 luni jumate :). Mi-ar fi placut tare mult sa fi fost grupurile acestea inainte sa nasc. Chiar daca aveam o lista impresionanta de bloguri in GoogleReader de pe atunci, nu se compara informatia citita cu cea impartasita. Sunt sigura ca as fi procedat altfel, as fi avut mai multa incredere in mine, in instictele mele, as fi facut altfel sa se intample lucrurile. Acum … nu stiu daca ar fi fost complet diferita situatia, pana la urma e bine la noi, asa cum e… Dar probabil ca in spital nu m-as fi lasat influentata de ‘binevoitoarele’ asistente si as fi insistat si mai mult cu alaptatul, as fi tinut-o pe Ioana pe burtica mea (asta nu am facut deloc in spital ci de abia acasa…si asta pentru ca pur si simplu am simtit, nu mi-a zis nimeni niciodata ca e atat de bine, si pentru mama si pentru copil – in spital … in niciun caz). Si multe alte lucruri… Dar asta e viata. Probabil ca doar experienta de viata te pregateste pentru mai departe mai putin teoria sau experienta altora.

Ceea ce am constientizat eu foarte bine zilele astea si dupa ce am asistat la discutiile din cadrul grupului – in primul rand ca fiecare copil este diferit si ca cel mai important (inainte de statistici, carti, sfaturi binevoitoare etc) este sa ai incredere in copilul tau si sa-l observi – el iti va spune cel mai bine ce trebuie sa faci (pentru el). Si nu este deloc dificil, trebuie sa ai incredere in instictele tale, ele sunt mai presus de ratiune si nu dau gres (mintea ne mai joaca feste dar sufletul niciodata).

Apoi, mi-am dat seama cat de bulversata am fost (inca mai sunt de niste chestiuni, dar s-au mai rarit) de opiniile atat de diferite pe care le-am intalnit inainte si dupa nastere ( si nu numai despre alaptat – la cerere/la program etc cat si despre diversificare, somn, tinut in brate si multe altele). Sunt atat de diferite si eu eram atat de nauca si neincrezatoare…ca nu stiam pur si simplu ce cale sa urmez. Si toate opiniile astea (de la poli opusi) erau sustinute cu mare vehementa, de parca nu ar fi existat alta cale. Si atunci…tanara mamica si tanar tatic, informati, cititi, documentati…pe cine sa asculti mai intai? In cine sa te increzi…daca toata lumea iti zicea cate ceva (mai putin sa ai incredere in tine… ‘cum sa ai incredere in tine? ce? ai mai nascut si stii tu cum e mai bine?!?’ ) Dap. Asta am simtit atunci si mai sunt inca niste urmari ale faptelor astora. Dar acum macar pot sa accept deciziile pe care le-am luat atunci iar acum pot sa ma straduiesc sa urmez ‘instructiunile’ pe care mi le da Ioana.

Si mi-am mai dat seama ca eu nu sunt un om al extremelor si ca imi place sa ‘go with the flow’, sa nu imi propun nimic strict, sa nu imi fac planuri amanuntite si sa nu am idei fixe. Atunci pot sa fiu mai flexibila si sa ma adaptez din mers. Mai exista si persoane foarte ferme pe niste pozitii si care au realmente succes. Ceea ce este foarte bine. Pentru ele (persoanele).

Am realizat ca trebuie sa fii foarte diplomat si bland cu sfaturile si indicatiile pe care le dai, indiferent ca vorbesti cu o graviduta sau cu o mamica (mai mult sau mai putin experimentata). Vehementa nu e buna in cazurile astea. Fermitatea da, dar cu blandete si cu explicatii si cu alternative si mai ales cu experiente de viata (ale sfatuitorului sau ale altora). De la vehementa se poate ajunge la inversunare sau la depresie, depinde de cel care primeste informatiile.

Si am mai re-descoperit un blog foarte fain: hobo mama. Tipa zice o chestie foarte faina intr-un post (what i wish i’d known when I started breastfeeding) : ” I’ve been trying to distill down what I’d say to the me I was then, and I think in its purest essence my message from the future to my past self is: Trust yourself. ”

Si aici cateva poze de la grup, pentru posteritate 🙂