Pentru ca sunt o proaspata mamica si pentru ca inca nu am depasit greutatile intru ale alaptatului, citind si tot citind despre asta am zis sa imi notez undeva (adica aci) sa tiu minte mai incolo ce mi s-a intamplat mie si la alte mamici. Orice experienta este de ajutor!

Multumesc tare mult pentru ce au scris pe blogurile lor: andra_bell, Ralu’,  Alina, Rox, Madi. O sursa de inspiratie pentru mine este si Stephanie (->thanks! 🙂 ) si nu in ultimul rand same old La Leche League.

La 10 zile dupa ce s-a nascut Ioana am descris putin povestea din spital si in primele zile de acasa. Acum au trecut 2 luni si jumatate si inca nu sunt linistita… (sincer, cred ca eram mai linistita atunci decat acum…). Cu ce ochi naivi priveam toata treaba asta cu alaptatul cand eram insarcinata si ce griji si ce stari m-au incercat cand am intampinat probleme…uff…

Eu stiam ca o a sa alaptez. Nu mi-am pus niciodata problema, in niciun fel, ca nu o sa fac asta. Nu m-am gandit prea mult la motivele pentru care ar trebui sa fac asta. Nu am cautat niciodata argumente si nici acum nu o fac. Asadar nu discut aici despre asta. Pentru circumspecti exista multe informatii accesibile si usor inteligibile. Si mai stiam un lucru (de la cursurile Lamaze) – ca nu trebuie sa doara (a fost o informatie foarte buna care s-a intimparit in capul meu foarte bine – m-am luptat cu Ioana sa o pozitionez bine la san ca sa nu doara si pana la urma a fost bine 🙂 )

Mai multe, dupa click:

Asadar, eu credeam ca dupa ce o sa nasc (oricum …ca nasc natural si nicidecum cezariana asa cum s-a intamplat pana la urma) o sa se intample firesc, rapid si normal procesul de alaptare. Ba m-am agitat ca sa previn toate probleme care ar fi putut aparea de aici – gen prea mult lapte, dureri, ragade etc. Mi-am procurat diverse ustensile care sa ma ajute. Ba chiar domnu’ mi le-a adus la spital a doua zi cu gandul ca atunci cand Ioana va da de minunatul lapte eu o sa am musai nevoie de ele. N-a fost chiar asa. Mult asteptatul eveniment nu s-a produs decat dupa vreo 2 zile dupa ce am ajuns acasa si nici atunci cu urlete si trambite asa cum ma asteptam eu.

Inca am ramas cu multe pareri de rau dupa iesirea din spital. Am nascut la Filantropia. Probabil pentru ca nasterea a decurs foarte  bine si copchilul a fost foarte bine si el, am uitat pentru ce e vestita Filantropia si m-am concentrat pe partea de ingrijire-hranire copil. Din punctul asta de vedere o sa ma gandesc de 2 ori daca la un viitor copil o sa mai aleg Filantropia. Mai vedem…

Asadar, dupa 18 ore de la cezariana (cu rahi-anestezie, sau cum s-o chema) si recuperare rapida si buna am ajuns la Ioana si am putut sa ma bucur ca pot in sfarsit sa o pun la sanul meu. Intr-adevar, cine nu trece prin asa ceva nu are cum sa inteleaga ce sentimente te incearca in acele momente… Dupa ce am constientizat ca la mine nu s-a instalat nimic, dupa reprizele de plans dintre mese cum ca cezariana e de vina, cum ca am stat prea mult departe de copil si d-asta nu se intampla nimic, cum ca n-am baut suficient ceai, n-am luat suficient Galactogil, dupa indopari cu toate astea etc etc…mi-am dat seama ca tre sa am rabdare. Pentru ca politica spitalului presupune despartirea copilului de mama pentru o bucata mare de timp si hranirea acestuia cu lapte praf de la biberon, Ioanei cred ca nu-i mai ajungeau cele 3 picaturi de colostru (sau cat o fi fost) pe care le produceam timid…si deci in spital fiind, dupa alaptarea si plansetele de rigoare (acuma deh…e si o mancacioasa, recunosc) biberonul salvator venea tot timpul.

De abia asteptam sa plec acasa si sa se instaleze lactatia. Eram sigura ca acasa, cum ajung cum hopa…curge garla (deh, speram si eu…). Sfaturile asistentelor si medicului de la neonatologie legate de hranirea copilului au fost: pana se instaleaza lactatia – lapte praf sau chiar daca s-a instalat lactatia macar seara, la ultima masa ar trebui lapte praf ca sa doarma mai mult si sa va odihniti si dumneavoastra. Da, si cu  asta am plecat eu din spital 🙁

Acasa ma astepta un biberon (luat asa, sa fie in casa, ca poate se inchid farmaciile intre timp…) un sterilizator (imprumutat), o pompa electrica (pe care n-am reusit sa o folosesc nici atunci, nici acum – tot imprumutata) – toate ca sa fie. Bineinteles, ajunsa acasa primul drum la farmacie – lapte praf, ca doar asa ne-a zis toata lumea la spital. Totusi eram hotarata sa nu ii dau. Nu stiu daca a fost ca nu eram suficient de puternica sau suficient de rabdatoare sau chiar donsoara’ era foarte mancacioasa (si obisnuita cu mai mult decat ce ii puteam oferi eu atunci) i-am dat si lapte praf in urmatoarele 2 zile de cand am ajuns acasa. Dar 90% din zi si din noapte Ioana era la sanul meu. Cand imi dadeam seama ca nu mai aveam ce sa fac atunci il trezeam pe domnu’ si el se executa cu preparatul si sterilizatul. Nu cred ca am facut rau atunci, chiar cred ca nu reuseam sa o satur altfel. Ioana nu s-a obisnuit atunci cu biberonul, ba din contra totul a decurs frumos si normal…pana la un moment dat. N-am avut pana acum niciun fel de problema (poate doar niste dureri in prima saptamana, care au trecut usor usor). Nici pompa n-am folosit-o, am zis ca sigur ce am eu de oferit se muleaza pe necesitatile copilului si tot asa. Pana cand, la un moment dat, dupa o masa oarecare, Ioana a inceput sa planga. Si dupa urmatoarea masa la fel si tot asa…am zis gata, nu s-a saturat. Am ramas fara lapte. Si pentru ca nu puteam sa o calmez, i-am dat putin lapte praf. Si s-a calmat. Apoi mi-am dat seama ca nu plangea ca nu se satura…ceva o durea clar. M-am gandit ca e de la colici, se tot chircea, se tot chinuia si tot plangea. Apoi am inceput sa folosesc pompa (apropos si fara sa fac reclama – cea manuala de la Avent e chiar super), sa colectez si apoi sa ii dau daca era tot agitata dupa masa. Apoi dupa cateva zile totul a revenit la normal. Si dupa inca doua saptamani nu mai era normal. Si cam de atunci (sunt vreo 3 saptamani) ma tot chinui in varianta asta.

Intr-un final am aflat ca e posibil sa fie reflux al acidului gastric. Initial nu intelesesem eu mare lucru de la medicul pediatru. Ne-a dat un tratament. Am inceput sa-l urmam. Mesele alternative cu alaptat si biberon se tot desfasurau pe timpul zilei. Noaptea…surpriza, totul bine si frumos. Cateodata imi facea surpriza placuta si ziua si nu-i mai trebuia biberon. Lumea in jurul meu murmura ca e lenesa, ca s-a invatat cu biberonul si ca d-asta nu mai vrea sa manance de la san. Nu-mi puteam explica de ce de la biberon manca si de la mine, la un moment dat, nu mai vroia.  Si eu disperam pe zi ce trece. Am incercat in astea 3 saptamani cam tot ce se putea incerca, toate combinatiile posibile, cu sau fara biberon. Intr-un final, am gasit pe LLLI.org un articol care m-a linistit, exact despre refluxul acidului gastric – si am inteles intr-un final ce se intampla, de ce se intampla, ca este o problema medicala si nu una de alaptare, ca o sa treaca si atunci m-am linistit. M-am calmat si totul a inceput sa se desfasoare din ce in ce mai bine (si da, cred ca starea mamei poate sa influenteze atat de mult copilul, si in bine, si in rau).

Este rau de tot cand esti intr-o semi bezna si nu stii ce se intampla cu tine sau cu copilul tau. Mi-au trecut multe ganduri prin cap…cum ca eu nu mai pot continua asa (dupa fiecare masa trebuia sa colectez laptele ca sa fiu sigura ca am pentru masa urmatoare si tot asa…). Nu puteam sa plec de acasa si sa alaptez prin alte parti pentru ca nu aveam cu mine rezerva. Nu stiam daca o sa manance linistita sau o sa se agite…Si din cauza asta am inceput sa ma feresc sa alaptez prin alte parti decat in dormitorul nostru. In primele saptamani n-as fi avut problema asta nicicum. De fapt, din cauza asta am inceput sa ies din ce in ce mai putin pe afara (iar statul in casa chiar ma face sa ma urc pe pereti).

Oricum, de lasat nu ma las 🙂 O sa reusim sa trecem si peste momentele astea grele (deja se vede o luminita pe acolo…). Stiu sigur ca orice gand de-al meu, orice prejudecata sau orice ‘sfat’ sau vorba (buna sau rea) legata de vreo problema intampinata m-a influentat cum nu credeam ca o poate face. Orice astfel de lucru s-a vazut in comportamentul Ioanei. Nu credeam daca n-as fi vazut cu ochii mei… E usor sa dai sfaturi si e foarte usor cand esti derutata sa ai tendinta de a asculta toate sfaturile. Nu e chiar asa usor sa ia incredere in instinctele tale si in copilul tau, mai ales cand e prima data cand ti se intampla asta. Nu e usor sa citesti sau sa auzi pe ici pe colo cat de bine se descurca alte mamici, ce frumos sunt alaptati copii lor si tot asa…

Bunicul meu avea o vorba foarte inteleapta. Cand eram mai mica nu stiam sa o apreciez – acum imi rasuna mereu in urechi : Nevoia te invata – si Dumnezeu nu-ti da niciodata mai mult decat poti duce – asa ca am incredere ca o sa se rezolve totul. Pana atunci, dati-mi voie din cand in cand sa mai disper un pic (dar doar putin 🙂 )