copil minciuna
Potrivit specialiștilor, imaginația copiilor de 3, 4 ani este foarte bogată și de cele mai multe ori ei nu reușesc să facă diferența între realitate și ceea ce nu este adevărat. Cu alte cuvinte, dacă îi prindeți pe cei mici cu o poveste ceva mai “bogată” decât ar trebui, asta nu înseamnă că ei s-au gândit să vă mintă, ci doar că imaginația lor a luat locul memoriei pentru un timp. 🙂
Eh, dacă la 3, 4 ani înțelegem ce se întâmplă cu cei mici, la 5 ani specialiștii spun că picii încep să-și dea seama ce se petrece pe lângă ei, deci își dau seama dacă mint sau nu. Se pare că micile minciuni sunt spuse la această vârstă de frică să nu își dezamăgească părinții.
De la 7 ani în sus copiii fac diferența clară între adevăr și minciună, iar piticilor le este frică de eventuale pedepse ori certuri și din această cauză preferă să scape cu o mică minciună.
Ce este de făcut însă atunci când cei mici sunt prinși cu minciuni?
Nu vrem nici ca lor să le fie frică de părinți, căci asta va duce în timp la alte neadevăruri… așadar o pedeapsă drasică este exclusă din calcul, dar nici să înțeleagă că dacă mint nu vor suporta nicio consecință.
Primul pas ar fi discuția cu ei. De ce au mințit? De ce le este frică să spună ce s-a întâmplat? Aveau de gând să spună ce s-a întâmplat dacă nu ieșea la iveală adevărul?
Eu când am fost prinsă cu prima minciună mi-a fost atât de rușine de ai mei încât am renunțat să le mai spus lucruri care nu sunt adevărate, pentru că oricum aflau ce se petrece în realitate, într-un final.
Dacă suntem alături de ei și le arătăm că pot avea încredere în noi “no matter what” și că indiferent de ceea ce au făcut sau prin ce au trecut îi vom ajuta și sprijini, minciunile dispar pe parcurs. De celaltă parte, dacă pedepsele sunt mult prea dure sau picii rămân cu impresia că au fost trași la răspundere pe nedrept, mi-e greu să cred că minciunile se vor opri.
Voi i-ați prins pe ai voștri cu mici minciuni? Ce soluție ați găsit?
Sursă foto: pixiez/ Flickr.com.