Sincer, m-am săturat de curățenie ca de mere pădurețe, vorba aceea… dar ce să-i faci, căci ea nu se face prin ea însăși, nu-i așa? Și atunci am zis că este nevoie să împărțim sarcinile: fiecare este responsabil de ordine și curățenie în camera lui + toți patru avem grija de spațiile comune. Nu zic că am reușit complet sau de fiecare dată, dar suntem în proces de a învăța, fie om mare, fie om mic, că acasă avem și drepturi dar și responsabilități. Știm sigur că toți funcționăm mai bine și ne simțim bine atunci când casa noastră este curată (măcar așa, cât poate fi de curată pentru o casă cu copii și pisici). De aceea, ne implicăm cu toții, după vârstă și posibilități.

De-a lungul anilor am scris aici despre cum mă folosesc de tehnologie pentru a-mi ușura viața de zi cu zi, de la mașina de spălat vase, la uscătorul de rufe, până la instrumentele care mă ajută la gătit, dar și la curățenie.

Foarte curând vă povesteam despre robotul minune care aspiră singur și că ne-am bucurat tare mult să-l punem la treabă pe Explorer S60, cel mai subțire robot 4 în 1 de la Rowenta. Dar cum nu puteam să îl păstrăm la noi acasă, pe perioadă nedeterminată, ne-am găsit un alt aliat. Unul care va rămâne la noi mult și bine pentru că ne place de el, ne-am atașat cu toții de el (și oamenii mici și oamenii mari, și emoțional/relațional – că ne bazăm pe el să fie la locul potrivit – dar și …fizic, pentru că nu trece zi să nu îl luăm cu noi în vreo cameră din casă, pe terasă, în trambulină sau în mașină).

Vă prezint, așadar aspiratorul vertical versatil Air Force Flex 560 Aqua. Un nume lung pentru un aspirator slim și fâșneț

Rowenta Air Force Flex 560 Aqua

Despre ce este vorba: un aspirator vertical, cu acumulatori, versatil (poate fi folosit în mai multe moduri și pentru o multitudine de suprafețe) și foarte ușor de utilizat, de toți membrii familiei. Câteva detalii tehnice și de funcționalitate:

  • vine echipat cu 5 capete cu perii diferite, pentru podea (covor, gresie sau parchet), pentru scări, tavan, canapea, masă, piese de mobilier (ca aspirator de mână, după detașarea tubului metalic), jaluzele și tot felul de alte obiecte pe care se adună praful, într-o casă

  • perie turbo mini pentru părul de animale, perie pentru tapițerie, perie retractabilă pentru spații înguste, unde nu ajungi, perie specială pentru a aspira obiectele de mobilier înalte

  • puterea de aspirare – 100 Air Watt

  • mod de aspirare turbo – doar printr-o apăsare a butonului Boost, pentru extra putere de aspirare

  • aspirare fără fir; se încarcă la priză sau în stația proprie de încărcare, ce se poate monta pe perete

  • autonomie de 35 de minute pe modul de aspirare normal

  • timpul de încărcare este de 3 ore

  • braț flexibil – tehnologie flex – tubul metalic de aspirare flexibil care ajută să aspiri sub canapele sau tot felul de spații joase

  • capăt de aspirare cu mod de spălare – varianta 2-în-1, cu mop, pentru a aspira și spăla parchetul sau gresia în același timp.

Pentru podelele din casa noastră, mi se pare foarte util acest capăt 2-în-1: aspirare și spălare. Avem foarte puține covoare în casă, majoritatea suprafețelor fiind cu parchet și gresie și este o mare economie de timp și energie să aspiri și să speli în același timp! Capul de aspirare cu mop are o suprafață mare, 2 fante de aspirare situate în fața și în spatele mopului, astfel încât suprafața pe care o cureți va fi întâi aspirată și apoi spălată, prin mișcările obișnuite de înainte-înapoi. Capătul are prevăzut un buton on-off pentru a opri fluxul de apă atunci când nu mai este necesar. De asemenea, dacă vrei să aspiri în continuare și ai un covor peste care este necesar să treci, dar nu mai vrei să schimbi capătul cu totul, poți să înlături mop-ul efectiv (o mișcare pe care poți face cu piciorul, fără să te apleci) și să aspiri în continuare.

Ce aspirator ni se potrivește cel mai mult?

Pentru că am avut oportunitatea ca timp de câteva luni să testăm două dintre cele mai noi aspiratoare de la Rowenta: aspiratorul-robot Rowenta Explorer din seria S60, cu sistem Aqua Force – care spală podeaua în timp ce o și aspiră și cu o perie Animal Turbo Brush care aspiră părul de animale – și aspiratorul vertical Air Force  Flex 560 Aqua, iată la ce concluzii am ajuns noi – sperăm că vă ajută pe voi să vă hotărâți asupra unui model, în cazul în care aveți nevoie de el.

Amândouă aspiratoarele testate de noi aspiră și spală podeaua, practic în același timp și au o perie specială pentru părul de animale. Așa cum v-am spus, avem 3 pisici care locuiesc cu noi în casă și pentru noi, aceste două funcționalități sunt foarte importante pentru că facem curat mult mai bine și mult mai repede.

#RowentaRobots #Explorer60 #RowentaRomaniaAspiratorul robot Rowenta Explorer S60

Avantaje pentru noi

  • aspiră și spală singur, putem să îl programăm când să înceapă curățenia, mai ales când nu suntem acasă sau dimineața devreme. Am scris despre el aici.

  • Este silențios și discret și gândul că nu mai trebuie să fac mai nimic (doar să îi scutur săculețul de praf, atunci când mă anunță) este pur și simplu magic.

Dezavantaje pentru noi

  • avem un covor în living (al doilea din toată casa) și atunci funcția de spălare o putem folosi doar dacă dăm covorul la o parte. Altfel, îl punem doar în modul de aspirare.

  • Câteodată se mai încurcă în tot felul de obiecte pe care nu le-am strâns de pe jos. În mod sigur a mai rămas o jucărie căzută pe undeva, un lego sau vreun cablu aruncat sub o canapea, pe care l-am ratat când am făcut ordinea specială pentru ca robotul-aspirator să își facă treaba la prima oră. Și în acest caz, dacă prinde ceva în peria lui, se oprește până când sari în ajutorul lui.

Aspiratorul vertical Air Force Flex 560 Aqua

Avantaje pentru noi

  • are multe perii pentru tot felul de suprafețe și am început să fac curat regulat și fără efort suplimentar, în tot felul de colțuri ale casei, pe care de obicei le evit (am vreo 2 locuri între dulap și perete unde nu încape mai nimic, un loc între pat și perete, unde la fel, trebuia să șterg cu mâna etc), pe suprafața de sus a dulapurilor (pfff…ce minune că nu mai trebuie să mă urc pe scaune și să fac escalade cu aspiratorul vechi)

  • Putem aspira mașina… da, și trambulina și canapelele!

  • I-am pus stația de încărcare, pe perete, într-un loc ușor și rapid accesibil, astfel încât pot să îl folosesc, rapid, pe modul de aspirare, în loc de mătură sau chiar direct pe masă, pentru firimituri, cu o perie mică specială (peria aceasta se atașează direct la varianta de mână a aspiratorului și protejează suprafața de zgârieturi,pe care o cureți.)

Dezavantaje pentru noi

  • nu merge singur ca aspiratorul-robot Rowenta Explorer S60 🙂

  • Atunci când folosim funcția Boost – cu extraputere – timpul de aspirare este mai scurt / autonomia lui de funcționare este mai mică de 35 de minute. Dacă las să treacă prea mult timp între două sesiuni de curățenie (da, s-a întâmplat și asta) și să fie mult praf și multe și mărunte hârtiuțe și biluțe și mai știu eu ce alte astfel de lucruri rămase în urma copiilor, am simțit nevoia să am mai mult timp de aspirare pe modul Boost, astfel încât să aspir mult mai rapid și mai eficient. Dacă aspir constant (zilnic – doar în anumite locuri sau la 2-3 zile prin dormitoare), astfel încât să se întâmple mai rar o astfel de situație cu extra-murdărie, sunt suficiente 35 de minute să aspir toată casa (și anume: 4 camere + bucătărie, băi).

Cam atât despre experiența noastră cu aspiratorul vertical Air Force Flex 560 Aqua de la Rowenta.

Voi ați făcut trecerea de la un aspirator cu fir la unul cu acumulatori?

Ați folosit un aspirator care și spală în același timp?