Atunci când sunteți în căutarea unui scaun auto pe primul loc este desigur nivelul de siguranță oferit, numai că și copiilor trebuie să le placă modelul, pentru că, nu-i așa, dacă lor nu le place atunci va dura mai mult timp să se obișnuiască cu acesta și apoi dacă cei mici vor fi încântați de un anume lucru atunci veți avea siguranța că până și drumurile lungi vor fi unele plăcute.
Am descoperit la Bebetex modelul Nania Beline SP Plus, un model ce se potrivește atât băiețeilor, cât și fetițelor și care oferă pe lângă un grad ridicat de siguranță și un set simpatic de buline.
Screen Shot 2014-01-19 at 11.01.57 PMScaunul este unul destinat grupelor de vârstă 1, 2 și 3, mai simplu spus copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 luni și 12 ani, cu greutarea între 9 și 26 de kilograme.
Poziţionarea scaunului se face cu faţa spre direcţia de mers și scaunul este dotat cu centură cu prindere în cinci puncte, ajustabilă pe înălţime în trei poziţii. Spătarul este detaşabil, scaunul transformându-se într-un înălţător ce poate fi folosit pentru copii cu greutatea între 22 si 36 kg (6-12 ani), iar materialul folosit la partea textilă este moale şi plăcut la atingere, lăsand pielea copilului să respire şi oferă confort pe distanţe lungi. Are în plus o protecție moale a centurii în dreptul umărului, iar husa este una cu extra căptuşeală moale, detaşabilă pentru spălare.
Este un model uşor de instalat şi folosit, prinderea realizându-se cu ajutorul centurilor maşinii.
Prețul? 354 lei.
Voi ce model de scaun auto aveți instalat?
Daca vrei sa afli mai multe despre Bebetex si despre ce vor ei sa faca, te invitam pe blog.bebetex.ro si pe pagina de Facebook.

Cine este Bebetex?

Bebetex: Scaune auto copii - Magazin online de scaune auto pentru copiibebetex.ro este un magazin online ce se adreseaza tuturor parinţilor responsabili, ce doresc ca transportul copiilor lor sa se realizeze in condiţii de deplina siguranţa. Fie ca este vorba de carucioare, fotolii auto sau alte accesorii, bebetex.ro va ofera toate aceste produse. Totodata, scopul site-ului nostru este de a informa parintii in legatura cu tot ceea ce tine de siguranta copiilor si riscurile la care se supun.
Toate produsele comercializate sunt in concordanţa cu normele si standardele de calitate europene, carucioarele si accesoriile avand ultimul standard EN iar fotoliile auto fiind omologate ECE R44/04.