Aseară am primit primul mail de cerere!

“buna! am inteles bine tu compui compuneri?? dak da te rog salveaza-ma am o fetita in clasa a 4-a si nu am inspiratie deloc..are de facut o compunere care sa se intituleze “la munte” in care trebuie sa se foloseasca urmatoarele expresii:

– somnoroase păsărele;
– frunzele zboară în aer;
– bucurie deplină;
– luna s-a suit în zare;
– vantul tacoreşte;
– apa curge în vale;
– val de argintie ceaţă;
– vântul a adus nori;
– razele stelelor ca de foc;
– revărsare calda;
– răsare luna;
– izvoarele suspină;
– floare puternic mirositoare;
– lumina zboară;
– codrul negru tace;
– floare mică şi rotundă;
– inima începe să bată;
– florile dorm;
– un miros venea adormitor;
– grădinile se însufleţesc;
– soarele iubit se arată;
– brazi înalţi de-îi zboară pălăria din cap când te uiţi la ei.”

Ce să mai analiza subiectului… Sunt cel mai mare fan al scrisului cu condiţii impuse, e mult mai stimulant şi ajută la rigoare, dar cu expresii ca astea… Mă rog… Principiile de a nu da compuneri gata făcute şi a ajuta lumea să scrie singură rămân valabile. Recunosc însă că am fost înduioşată de o mamă în aşa mare încurcătură la o oră atât de târzie şi am reuşit să storc două variante:

Pui de compunere 1:

Puţină lume ştie, dar “somnoroasele păsărele” nu sunt doar nişte simple păsărele somnoroase. Somnoroase păsărele trăiesc doar la munte. Ele s-au născut la oraş, dar nu au suportat aglomeraţia şi s-au mutat în codrii negri şi tăcuţi de la munte. Acolo le place cel mai mult, pentru că pot să audă cum suspină izvoarele, pot să se bucure de florile puternic mirositoare de la marginea pădurii şi, chiar dacă e greu de crezut, pot sta de vorba cu florile mici şi rotunde, fără să îi sperie pe oamenii grăbiţi de la oraş. Somnoroaselor păsărele le place să se zbenguie printre crengile brazilor atât de înalţi că-ţi zboară pălăria sau penele din cap când te uiţi la ei.

Când vântul mai aduce nori la munte şi se face frig, somnoroasele păsărele fug de frunzele care zboară în aer şi coboară să se scalde în apa care curge în vale, într-un loc numai de ele ştiut, unde soarele iubit se arată întotdeauna şi le mângâie cu o revărsare caldă. Lumina soarelui parcă zboară, iar somnoroaselor păsărele le place să o urmeze către grădinile însufleţite, numai de ele ştiute. Inimile lor bat din ce în ce mai tare de la atâta zbor şi joacă, dar lor nu le pasă, pentru că asta înseamnă pentru ele bucurie deplină!

Pe înserate, când luna răsare, somnoroasele păsărele simt venind dinspre munte un miros adormitor. Nu este miros de flori, pentru că florile dorm deja de mult, într-un val de argintie ceaţă cum muritorilor de rând sau păsărelelor obişnuite nu le e dat să vadă. Pentru somnoroasele păsărele, noaptea nu e neagră şi întunecată, pentru ele razele stelelor sunt ca de foc şi le luminează calea înapoi către munte.

Când luna se suie în zare, somnoroasele păsărele ajung înapoi la cuiburile lor montane, după o zi frumoasă de joacă şi libertate. În fiecare seară, înainte de culcare, mai schimbă câteva ciripituri despre cât de frumos este la munte, cât de liniştită şi curată e natura încă neatinsă de oameni şi cât de mult se bucură că au scăpat de vâltoarea oraşului şi au reuşit să găsească muntele, cu toate minunăţiile lui.

Pui de compunere 2 (recomandat doar daca invatatoarea are simtul umorului)

Sunt o floare mică şi rotundă. Mai de mult, mă uitam la suratele mele, flori înalte şi colorate, flori puternic mirositoare care îi ademenesc şi încântă pe trecători şi îmi doream să fiu şi eu mare şi frumoasă ca ele. Mă întrebam de ce sunt doar o floare mică şi rotundă. Mă uitam şi la copacii din codrul negru şi tăcut de lângă pajiştea în care trăiesc, brazi înalţi de-ţi zboară pălăria sau petalele din cap când te uiţi la ei… Nu înţelegeam de ce natura m-a făcut aşa mică şi pricăjită.

Într-o bună zi, pe când soarele iubit începea să se arate şi lumina lui zbura într-o revărsare caldă, pe când celelalte flori încă mai dormeau, s-a întâmplat ceva nemaivăzut! Ca de niciunde a apărut o zână, care parcă îmi citise gândurile. Mi-a zis că în acea zi, puteam fi orice vroiam şi că atunci când luna va răsări, voi putea alege ce vreau să fiu pentru restul zilelor mele. Nu am avut cuvinte să-i mulţumesc pentru cadoul pe care mi l-a făcut! Chiar înainte să-şi ia zborul, zâna mi-a spus că nu trebuie decât să şoptesc ce vreau să fiu şi dorinţa mi se va îndeplini.

Zis şi făcut! Prima mea dorinţă a fost să fiu o floare mare, colorată şi parfumată. Nici nu am apucat să şoptesc bine cuvintele, ca m-am trezit în mijlocul grădinii care începuse să se însufleţească în primele ore ale zilei. La început, m-am simţit foarte bine şi importantă printre celelalte flori pe care le invidiam atât de mult, dar m-am plictisit repede. Nu e chiar aşa mare scofală să fii o floare mare şi colorată. Aşa că mi-am dorit să fiu unul dintre stejarii de lângă apa care curgea în vale, pentru că dintotdeauna mă întrebasem cum e să-ţi petreci zilele lângă râu.

Şi ca stejar mi-a plăcut la început. Mă uitam de sus la flori şi mă gândeam la cât de mici par şi cele pe care le invidiam eu atâta când eram o floare mică şi rotundă. Pe nesimţite însă, vântul adusese nori şi s-a pornit o mare furtună. M-am speriat foarte tare, toate frunzele îmi zburau în aer, izvoarele parcă suspinau atât de trist încât dacă aş fi fost o fetiţă, probabil că mi-ar fi dat lacrimile de tristeţea lor. Probabil că de la furtună mi s-au încurcat gândurile şi dorinţele pentru că m-am trezit la marginea dintre pajiştea mea şi codrul negru. Am simţit cu uimire că am o inimă şi că începe să bată. Eram o fetiţă!

Ploaia s-a oprit repede, lăsând în urma ei un val de argintie ceaţă. Un miros adormitor venea dinspre suratele mele florile. M-am îndreptat către ele să văd dacă pot simţi şi eu ce simt oamenii care se bucură atât de tare când văd flori. Şi atunci s-a întâmplat ceva ce nu mi-aş fi imaginat. Cum mă plimbam printre cele mari şi colorate, care mai de care mai ademenitoare, privirea mi-a fost atrasă de ceva puţin mai departe… M-am apropiat şi mi-am dat seama ca ceea ce-mi plăcuse cel mai mult era o floare mică şi rotundă, care stătea cuminte departe de miresmele florilor mari şi care arăta atât de special lângă curcubeul acela strident de culori. Am fost cuprinsă de o bucurie deplină şi am strigat după zână, hotărâtă să-i spun ce vreau să fiu pentru restul zilelor mele!

Luna s-a suit în zare, somnoroasele păsărele s-au cuibărit în căsuţele lor, izvoarele susură liniştite, iar codrul doarme deja adânc. Sub razele stelelor ca de foc sunt eu, o floare mică, rotundă şi fericită!

Sunt in urma cu subiectele de pe search-uri, dar nu le-am uitat. Pana apuc sa revin,

Spor la scris!

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This