Pentru că vremea ține cu noi, suntem convinși că mare parte din timp o petreceți și voi zilele acestea în parc, sub pomii abia înfloriți și bucurându-vă de razele soarelui care ne încălzesc nu doar pielea, ci și sufletul. Înainte să o dăm în poezii de primăvară, ne-am gândit să vă povestim despre primele zile de joacă în parc după iarnă, poate ați uitat ce puteți face cu cei mici în aer liber ori poate aveți nevoie de un pic de inspirație.activitati in parc

  1. Desene pe asfalt – le-am făcut și noi când eram mici, le fac și copiii noștri și nimeni nu se satură de ele. În plus, gândiți-vă că le oferiți un zâmbet larg nu doar celor mici, ci și adulților care vor trece prin zonă și vor vedea desenul a doua zi în drum spre job poate. Dacă aveți o gașcă de copii pe care o întâlniți când ieșiți în parc, puteți chiar să le sugerați să-și unească forțele pentru un desen mai mare și mai colorat, precum niciunul altul de până acum.
  2. Coronițe de flori – se fac ușor, iar floricelele de primăvară sunt minunate în casă, mai ales după o perioadă în care am tânjit după ele mult timp. Dacă vi se pare complicat să faceți o coroniță, atunci adunați câteva și așezați-le într-o carte la presat, poate mai târziu adunați de un ierbar în toată regula.
  3. Serile, mai ales cele din timpul weekend-ului, sunt momentele în care parcurile sunt mai mult decât pline. Noi vă recomandăm să încercați să ieșiți în parc în miezul zilei, când e gol și vă puteți bucura de soare. Mai mult decât atât, gândiți-vă că mai sunt câteva luni și vine canicula, moment în care nu mai iese nimeni în miez de zi la plimbări cu 40 de grade Celsius afară, așa că bucurați-vă de aceste momente.
  4. Exerciții fizice – nu sunt doar pentru adulți, ci și pentru cei mici, o înviorare nu strică, mai ales dacă e făcută în plină zi și în plină natură.
  5. Dacă ai voștri se trezesc la ore inimaginabile pentru cineva care s-a băgat în pat după miezul nopții puteți încerca să ajungeți în parc la primele ore ale dimineții. Vă asigurăm că veți descoperi un parc diferit și cu puțin noroc poate veți vedea și câteva veverițe zglobii.

Voi ce mai faceți în parc primăvara aceasta?

Sursă foto: Caro Vera ☼/ weheartit.com.

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This