lady-cookingMi-am descoperit destul de tarziu pasiunea pentru gatit, atunci cand nici nu mai credeam ca voi manca bunatati in alta parte decat la restaurant. In copilarie nu m-a atras deloc acest lucru, considerandu-l apanajul mamelor (pentru ca am vazut la tata cateva incercari nereusite). Iar cand am trecut din stadiul de adolescenta in cel de adult, mi-am gasit alte preocupari mai interesante pentru vremea respectiva.

Primele mele incercari culinare au fost, de fapt, niste teste facute pe sotul meu. Mai intai am vrut sa prepar o prajitura. Domnul sot, fiind langa mine, radea de se prapadea de modul in care eu bateam albusurile spuma. Trebuie sa mentionez ca, atunci cand era mic, aceasta activitate facea parte din indatoririle lui ori de cate ori voia sa manance un chec. Asa ca stia foarte bine despre ce este vorba, despre cat trebuie batute, ca nu au voie sa curga, informatii care mie imi scapasera de-a lungul timpului. Eu am pus mixerul in functiune, l-am lasat vreun minut pana cand a aparut spuma la suprafata, apoi am zis “Gata”. M-a avertizat diplomat: “Vezi ca o sa-ti iasa o prajitura… dulce”. Evident ca a avut dreptate. Oricat m-am incapatanat eu s-o mananc, am reusit sa dau gata doar o margine. A doua provocare a constituit-o musacaua de vinete. Trebuie sa marturisesc faptul ca am folosit circa un litru de ulei pentru a praji vinetele, iar jumatatea mea a declarat ca i-a crescut ficatul instantaneu dupa o portie. N-a mai incercat-o si pe a doua.. stiu si eu, poate ar fi dezvoltat rezistenta intre timp. Si uite-asa m-am lasat pagubasa pentru o perioada.

Dupa care, s-a nascut fetita mea. De voie de nevoie am inceput sa gatesc. Si culmea! A inceput sa-mi si placa sa ma joc cu ingredientele si cu aromele, sa improvizez, sa testez o gramada de retete. Bineinteles ca cea mai mare satisfactie mi-o dadeau ochisorii ei incantati: “E bun, mami, taaare bun”.

Intre timp, s-a nascut si odrasla numarul 2, un baietel. Si dupa aceasta nastere a survenit o schimbare: a inceput sa ma preocupe mai mult modul corect de pregatire a alimentelor astfel incat sa rezulte niste mancaruri sanatoase. Am inlaturat o parte din ingredientele pe care le aveam in bucatarie, am inceput sa folosesc mai multe legume, mai multe condimente, sa prepar mai multe feluri crude (raw vegane), pe scurt, incet incet am facut tranzitia catre o alimentatie mai naturala si mai sanatoasa.

DSCN5416

Peste cateva luni, urmeaza odorul numarul 3. Sa vedem ce voi mai schimba si dupa aceasta nastere. Va tin la curent 🙂

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This