Îi cauți pe cei care știu că e FUN să fii părinte? Just LIKE us!

Locuri child-friendly recomandate de noi

Indoor

Și se făcu lumină-n Parcul Carol

Autor: | Postat pe 6 May 2010, 7:37 am, în: Indoor, Teatru, Cinema si Spectacole | Comentarii: 3

Vorba vine… De fapt, lumină urmează să se facă. Este Festivalul Luminilor :) .

Pin It

Festivalul Luminii

Ca să vă scoatem din ceața în care v-am băgat cu titlul, vă anunțăm că n-a pus Oprescu becuri noi în Parcul Carol. Este vorba despre Festivalul Luminii, pus la punct de Organizația Națională Cercetașii României, pe tema ”Redescoperă frumusețea lucrurilor mărunte!”.

Acesta are lor sâmbătă, 8 mai, de la ora 21.00 și se adresează tuturor vârstelor. Având în vedere ora, nu e și pentru copiii foarte mici. Astfel, între 21.00 și 23.00 aleile parcului vor fi înțesate cu peste 5000 de lumănari.

Organizatorii au pregătit o grămadă de surprize: teatru de stradă, spectacol de foc și lumini, expoziție de fotografie a elevilor liceului George Coșbuc, expoziție de picturi realizate de copiii de la Școala Europeană.

ONCR - Festivalul Luminii

Veți găsi Colțul Prieteniei, unde îi veți întâlni pe cercetași și de unde puteți învăța Nodul Prieteniei sau vă veți putea juca și cânta (cântece de munte) cu cercetașii.

Pentru vizitatorii mai ”bătăuși„,organizatorii au pregătit o demonstrație de auto-apărare: Qinna și Tao, prezentată de Asociația “Chinese Shaolin Kung-Fu”.

Iar cei care vor să-și îndeplinească un vis, au ocazia să aprindă o lumânare și să-și pună o dorință… să-și aprindă visul (să nu luați foc!).

Adecvat copiilor de varsta:

Articole similare



Aboneaza-te la RSS

Mai multe articole

Articol scris de Vivi Floricică

Twitter: @vivifloricica | Blog: Cemaifac.eu


Autorul a scris 201 articole. Vezi articolele scrise de


Contact | hello@urbankid.ro - 0723 68 78 58


Pentru orice informatie legata de modalitati de a iti petrece timpul liber cu copiii care ar putea face subiectul unui articol pe UrbanKid.ro, folositi adresa de e-mail si/sau numarul de telefonul afisate mai sus!

Tags: , , , , , ,

© 2009-2012 UrbanKid.ro|Proiect meşteşugit de Mihai Dragomirescu &co.|Ești părinte și ai un blog? Hai și TU.urbankid.ro!|Statistici trafic (sati).